Un gest greu de înţeles l-ar putea mutila pe viaţă pe un botoşănean. Cu arsuri pe faţă, pe mâini, piept şi posibil pe căile respiratorii superioare, bărbatul a fost internat de urgenţă ieri după-amiază, fiind în prezent sub supravegherea medicilor.
În vârstă de 41 de ani, botoşăneanul a mers ieri în garajul pe care îl deţine undeva pe strada Ştefan Luchian şi a vrut să dea foc la nişte fotografii mai vechi. Dar nu prin metoda clasică, cu chibritul, ci a apelat la o metodă folosită mai mult în numerele de circ. A luat benzină în gură şi a vrut să le stropească, doar că în momentul în care a apropiat bricheta de gură, el a fost cuprins de flăcări.
În urma unui apel la 112, bărbatul a fost preluat de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean. „La preluare, pacientul era conştient, agitat, prezenta arsuri pe circa 10% din suprafaţa corpului, la nivelul feţei, pe mâini şi torace. A fost sedat şi intubat”, au spus cadrele medicale.
Cazul a fost anunţat şi la Inspectoratul Judeţean de Poliţie, care a declanşat o serie de cercetări. „Întrucât bărbatul este intubat, nu se poate discuta cu el. Cercetările urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-au petrecut evenimentele”, a declarat Nicoleta Federciuc, agent şef adjunct în cadrul Compartimentului de analiză şi prevenirea criminalităţii al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.
Incidente similare în judeţ
Un alt botoşănean a înţeles că nu te poţi juca cu focul tot după o ispravă care l-a costat destul de mult. Bărbatul a vrut să-şi scape găinile de păduchi şi a intrat cu o făclie în coteţul păsărilor, cu gândul să ardă insectele, dar până la urmă şi-a incendiat gospodăria, incendiul izbucnit fiind stins numai cu ajutorul pompierilor.
În iulie 2016, un alt incident cu foc a avut urmări tragice. Atunci, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din municipiul Dorohoi, a vrut să se răzbune pe un concitadin de la care împrumutase nişte bani şi îl presa să-i restituie datoria. Ştiind unde era parcată maşina acestuia, tânărul a vrut să-i dea foc. A stropit autoturismul cu benzină, dar carburantul a ajuns şi pe hainele lui aşa că în momentul în care a aprins focul, el s-a transformat într-o torţă.
Tânărul a luat-o la fugă şi a mers acasă unde s-a băgat în cada cu apă rece, însă din cauza durerilor a sunat la 112. Cu arsuri pe 63% din suprafaţa corpului, dorohoianul a fost transportat la spital, iar mai apoi transferat la Spitalul de Arşi din Bucureşti, unde a decedat din cauza rănilor.
Tot în judeţul Botoşani, un gest necugetat a adus-o pe o femeie aproape de moarte. A vrut să incendieze motoscuterul bărbatului, dar focul a fost de nestăpânit şi i-a cuprins hainele. Soţul a sărit să o salveze şi a fost rănit şi el. Într-un final, ambii au ajuns la spital.