Caz fără precedent petrecut ieri în judeţ, unde biserica din satul Schit Orăşeni (comuna Cristeşti) a fost preluată de reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB) cu ajutorul executorului judecătoresc, dar şi cu sprijinul jandarmilor şi al agenţilor de securitate de la o firmă privată. Asta după o bătălie dusă în justiţie cu fostul preot paroh Ioan Ungureanu, caterisit de mai bine de doi ani, care, sprijinit de o parte dintre enoriaşi, a refuzat să înapoieze cheile şi să predea lăcaşul de cult. Desfăşurarea de forţe de ieri dimineaţă a venit după ce MMB a cerut în instanţă evacuarea preotului răspopit, iar Tribunalul Suceava a decis definitiv că Ioan Ungureanu trebuie să părăsească biserica şi să predea cheile de la lăcaşul de cult, casa parohială, muzeul, dar şi de la casa de oaspeţi „Sfântul Cuvios Sila”.
„Noi îl susţinem în continuare pe părintele Ungureanu”
Înştiinţat cu privire la decizia instanţei şi somat să se supună deciziei instanţei de judecată, fostul preot s-a trezit ieri dimineaţă cu executorul judecătoresc în curtea bisericii. Sprijinit de forţele de ordine, acesta a reuşit să pună în aplicare sentinţa, ordinul de evacuare fiind aplicat fără niciun fel de concesii, chiar sub ochii reprezentanţilor MMB.
Ba mai mult, a fost nevoie de forţarea intrării în lăcaşul de cult, după care s-a trecut la preluarea tuturor spaţiilor, conform sentinţei.
Susţinându-l în continuare pe fostul preot paroh, o parte dintre enoriaşi s-au adunat ieri dimineaţă din nou în curtea bisericii, încercând să arate că adevăraţii proprietari ai bisericii sunt sătenii, şi nu reprezentaţii MMB. „Noi îl susţinem în continuare pe părintele Ungureanu. O să mergem la slujbe în paraclis. Acolo e privat, acolo e al lui”, au spus cei adunaţi în curtea bisericii, care au susţinut că este anormal ca 20 de oameni să vină la biserică, unde a fost instalat un nou preot, iar 60 de oameni să se înghesuie în paraclis.
A fost nevoie de o adevărată muncă de lămurire pentru ca incidentele să nu degenereze, disputa rezumându-se de această dată la respectarea sau nerespectarea canoanelor bisericeşti de unii sau de către alţii. Ba mai mult, au existat şi acuze de violenţe, unul dintre enoriaşi susţinând că a fost rănit la mâna stângă în timpul incidentelor.
Totuşi, fostul preot Ion Ungureanu, care a slujit în biserică vreme de aproape 20 de ani şi a refăcut lăcaşul de cult, a spus că a acceptat să se conformeze deciziei instanţei de judecată, dar va continua să apere drepturile lui şi ale enoriaşilor. De altfel, el a anunţat că se va muta într-un paraclis aflat peste drum de biserică, acolo unde va ţine slujbe, în continuare, în ciuda faptului că a fost caterisit şi nu are acordul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Scandal pornit de la refuzul de a-l pomeni pe ÎPS Teofan
Situaţia conflictuală din satul Schit Orăşeni a izbucnit în vara lui 2016, după un Sinod pan-ortodox de la Creta, unde s-ar fi semnat o serie de documente care nu au fost acceptate de toţi preoţii. Acuzând că aceste documente vin în contradicţie cu vechile dogme bisericeşti, părintele Ioan Ungureanu nu l-a mai pomenit în slujbe pe ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei.
Ulterior, în primăvara lui 2017, reprezentanţii MMB l-au acuzat pe preot de schismă, insultă, calomnie, defăimarea şi clevetirea în public, de neascultarea faţă de autorităţile bisericeşti şi de contrazicerea publică a poziţiei oficiale a Bisericii. Astfel, părintele Ioan Ungureanu a primit dojana arhierească şi, pentru că nu a respectat prevederile tipiconale, a fost oprit de la slujire.
Ulterior, el a fost trimis în faţa Consistoriul eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a decis caterisirea. Cu toate acestea, fostul preot a continuat să slujească, acuzând conducerea MMB de încălcarea Regulamentului autorităţilor canonice disciplinare şi de abuz. El s-a considerat dintotdeauna nevinovat şi a spus de fiecare dată că nu s-a despărţit de Sfânta Biserică şi că toate deciziile privind caterisirea sa sunt „abuzive şi nestatutare”.
Concomitent, el a contestat la Curtea de Apel Iaşi toate deciziile emise de MMB prin care s-a dispus caterisirea, dar acţiunea i-a fost respinsă, cazul urmând să fie judecat şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În schimb, în urma unei plângeri penale formulate de Mitropolie, fostul preot a fost trimis în judecată pentru exercitarea fără drept a unei profesii, procesul fiind pe rolul instanţei. Cazul este fără precedent în istoria Bisericii Ortodoxe Române, mai ales că toate încercările MMB de a instala un nou preot în sat au fost sortite eşecului, Ioan Ungureanu bucurându-se în continuare de susţinerea unor enoriaşi.