Primarul PSD al comunei Văculeşti, Sorin Gângă, vrea să construiască blocuri prin Programul ANL în comuna sa. El îşi motivează demersul, care a ajuns în faza de obţinere a certificatului de urbanism, prin faptul că are zeci de solicitări de la tinerii din comună şi de la cei care lucrează aici pentru locuinţe. „Fiind în apropierea Dorohoiului, sunt numai cinci kilometri până la Dorohoi, suntem în plină dezvoltare şi de ce nu am avea şi noi posibilitatea de a atrage tineri valoroşi în comună, cum sunt profesorii, doctorii. Avem nevoie la şcoală, la primărie de angajaţi de calitate. Plus că e o iniţiativă şi pentru tinerii din comună care nu au posibilitatea de a-şi face o locuinţă.
Am avut solicitări, până în prezent, cred că am avut 45 de solicitări”, a declarat primarul Gângă (foto), adăugând că satul românesc şi în special cel din Botoşani, se depopulează „tocmai pentru că nu-l facem atractiv pentru tineri”.
Primarul nu ştie cum vor arăta blocurile ANL din comuna sa, dar vrea ca acestea să nu arate ca vechile blocuri comuniste din mediul rural şi spune că ar fi optat pentru locuinţe individuale pe pământ, dar nu are spaţiul necesar. „Sunt nişte proiecte tip la Agenţia Naţională de Locuinţe şi dintre acestea vom alege unul care să se încadreze şi în mediul rural… Sunt proiectanţi cu viziune şi ne bazăm pe chestia asta. Acum, eu mă gândesc mai mult la latura practică şi la beneficiul pe care-l voi aduce comunităţii”, a mai spus primarul, care speră că solicitarea să fie luată în calcul de ANL în anul financiar 2020.
Una dintre cele mai mici comune
Comuna Văculeşti este una dintre cele mai mici din judeţul Botoşani. Potrivit Anuarului statistic pe 2008, la 1 iulie 2017, comuna Văculeşti avea puţin peste 2.000 de locuitori. Dacă e să ne luăm după datele de la recensămintele anterioare, dinamica populaţiei a fost într-o continuă scădere, în 5 ianuarie 1977, aceasta depăşind puţin 3.000 de locuitori. Sporul natural a fost puternic negativ, în 2017 născându-se 10 copii, iar în dreptul deceselor figurând cifra 50. În 2017, în comună figurau 60 de angajaţi şi 64 de şomeri. În iunie 2019, în comună se plăteau 53 de venituri minime garantate. În comună există o şcoală, iar numărul copiilor înscrişi la grădiniţă şi în învăţământul preuniversitar este de 178, la nivelul anului şcolar 2017-2018.
La sfârşitul anului 2017, în Văculeşti existau 1.082 de locuinţe, adică, în medie, o locuinţă la doi locuitori.
În Văculeşti existau 14 mici întreprinzători, care au avut o cifră de afaceri 1,6 milioane lei şi investiţii de 267.000 de lei. „Suntem una dintre cele mai mici comune, dar vom fi mare. Ce e mic are şansă să crească, dar ce e mare, sigur va descreşte”, a conchis primarul Gângă.
Răsfăţată cu finanţări de la centru
Pe de altă parte, trebuie subliniat faptul că Văculeştiul este o comună răsfăţată a fondurilor publice alocate de guvernarea PSD. La începutul anului, Văculeştiul a fost în Top 3 al primăriilor care au primit cei mai mulţi bani de la CJ, primind 223,5 lei/locuitor la împărţirea politică a banilor. La jumătatea lunii, Cabinetul demis Dăncilă a alocat Primăriei Văculeşti 208.000 de lei pentru asigurarea plăţii cheltuielilor de funcţionare.
De asemenea, Văculeştiul a fost blagoslovit de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză cu aproximativ 30 de milioane de lei (6,3 milioane de euro) din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii. Banii, care sunt cu 50% mai mult decât a primit judeţul Botoşani în acest an pentru întreţinerea drumurilor judeţene şi comunale şi reprezintă de fapt un împrumut, au fost alocaţi pentru modernizarea infrastructurii rutiere din comună.