Incident mai puţin obişnuit într-o şcoală din judeţul Botoşani, după ce un adolescent a ajuns la spital deoarece a încercat să intre la ore. Întâmplarea a avut loc luni după-amiază la Şcoala Numărul 7 din Dorohoi. Potrivit reprezentanţilor unităţii, băiatul s-a învoit la mijlocul uneia dintre ore, motivând că vrea să meargă la toaletă. Cum uşile şcolii sunt închise, tocmai pentru a se evita ieşirea nesupravegheată a minorilor, adolescentul a profitat de faptul că o clasă avea ora de sport şi a ieşit împreună cu elevii respectivi în curtea unităţii. Ulterior, însă, a dorit să se întoarcă pentru următoarea oră, însă a realizat că a rămas în afara unităţii şcolare.
Băiatul a văzut asta ca pe o provocare şi, în loc să găsească pe cineva care să îi deschidă uşa, a decis să escaladeze burlanul clădirii, pentru a urca la etajul unu, unde îşi avea clasa. Planul nu a funcţionat însă, burlanul cedând, astfel că adolescentul a căzut de la aproape trei metri pe asfaltul din apropierea zidului.
Zgomotul produs de cădere i-a alertat pe cei din interior, profesorii găsindu-l pe elev rănit lângă burlan. Dascălii au apelat serviciul 112, la faţa locului sosind o ambulanţă care l-a transportat pe copil la spitalul din Botoşani. „Din fericire, starea copilului este una bună. A suferit un traumatism la nivelul membrului inferior, însă a refuzat internarea, fiind stabil”, a precizat medicul Livia Mihalache, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati”.
La nivelul unităţii şcolare a fost declanşată o anchetă.
Din păcate, incidentele în şcoli nu sunt pe atât de rare pe cât şi-ar dori cadrele didactice, de cele mai multe ori agitaţia copiilor şi nerespectarea regulilor ducând la astfel de situaţii. Astfel, în urmă cu doi ani, un elev de nouă ani de la şcoala din Tudora a ajuns la Iaşi, după ce poarta de fier a unităţii de învăţământ s-a prăbuşit peste el. Anul trecut, un alt incident grav a avut loc la un liceu din Săveni, unde un elev de 13 ani a căzut printre balustrade de la etajul unu, după ce a fost împins în joacă de un coleg. Acesta a ajuns la spital cu dureri de cap, mâini şi la spate.