Crimă pe o şosea din Botoşani. Faptele incredibile s-au petrecut în comuna Manoleasa, când un şofer care ar fi acroşat cu maşina un biciclist a oprit să vadă starea victimei. Gestul, absolut normal, avea să îi aducă însă sfârşitul. Lovit pe neaşteptate, acesta a ajuns în comă şi a murit la câteva zile de la incident.
Cazul a fost scos la iveală de poliţişti, după ce persoanele implicate au încercat să ascundă cele întâmplate. Marţi, anchetatorii au reţinut şi un suspect, Marian Cireşi, în vârstă de 30 de ani, care a fost arestat preventiv, ieri, sub acuzaţia de lovituri cauzatoare de moarte.
Întâmplarea care a generat această ieşire violentă s-a petrecut pe 17 august, pe drumul naţional 24 C care străbate comuna Manoleasa, când botoşăneanul Vasile Damian, în vârstă de 57 de ani, angajat la societatea Modern Calor SA, a plecat într-o vizită la rude, cu maşina personală. Într-o curbă deosebit de periculoasă, acesta a vrut să-l depăşească pe un biciclist, dar l-a acroşat cu portiera din dreapta spate. Dezechilibrat, tânărul de pe bicicletă a căzut pe asfalt şi s-a ales cu câteva leziuni minore, însă botoşăneanul a tras imediat maşina pe dreapta şi a coborât de la volan pentru a vedea starea victimei.
Mai mult, în urma unui apel pe 112, la faţa locului a fost chemat şi un echipaj de ambulanţă. În acele clipe, la locul cu pricina ar fi ajuns şi Marian Cireşi, fratele biciclistului rănit, care i-ar fi tras un pumn lui Vasile Damian. Lovit pe neaşteptate, botoşăneanul s-a prăbuşit pe asfalt, lovindu-se puternic cu capul de carosabil, după care a rămas inert în spatele maşinii. Scena nu a fost observată de nimeni, însă în momentul în care a ajuns ambulanţa la locul accidentului tânărul de pe bicicletă a refuzat să meargă la spital, însă l-a preluat pe şoferul care zăcea inconştient pe şosea.
Anchetă demarată de poliţişti
Cazul le-a dat de bănuit încă de atunci poliţiştilor, care au încercat să afle ce anume a păţit bărbatul. Audiat, tânărul cu bicicleta a susţinut că după accident el ar fi mers să se spele în apele râului Prut, aflat în apropiere, întrucât era plin de sânge, iar când s-a întors l-ar fi găsit pe şofer prăbuşit, încercând să avanseze ipoteza că bărbatului i s-ar fi făcut rău şi a căzut din picioare. Doar că poliţiştii nu au crezut această variantă şi au început să facă investigaţii. Aşa l-au găsit pe un alt şofer care a trecut prin zonă şi care a povestit că fraţii se aflau lângă maşină şi bărbatul era căzut. A fost primul indiciu. Din acel moment s-a schimbat încadrarea juridică a faptei în vătămare corporală.
Luni, însă, pe 26 august, la aproape nouă zile de la incidentul violent, Vasile Damian, care fusese internat în spital, a decedat. A urmat necropsia, iar medicii legişti au stabilit că acesta ar fi decedat din cauza unui hematom.
Punând cap la cap toate aceste informaţii, poliţiştii şi-au dat seama că au de a face cu o agresiune, iar cazul a fost declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani. Aşa se face că în cursul zilei de marţi, în urma investigaţiilor şi probelor adunate, anchetatorii au ajuns la principalul suspect, Marian Cireşi, care a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de lovituri cazatoare de moarte. Dus ieri în faţa magistraţilor de la Tribunalul Botoşani, el a fost arestat preventiv.
Condamnat după ce şi-a violat mama
Tânărul nu ar fi însă la prima ispravă penală. Pe 14 aprilie 2013, el a fost arestat după ce şi-a lovit tatăl şi şi-a siluit mama. Acuzat de viol, incest şi vătămare corporală gravă, Marian Cireşi a fost condamnat mai târziu la şase ani şi şase luni de închisoare. A stat închis prin mai multe penitenciare şi a fost eliberat condiţionat în iulie 2018, cu cinci luni înainte de a-şi ispăşi condamnarea dictată de magistraţi. Acum, în cazul în care va fi găsit vinovat de instanţa de judecată, el riscă până la 15 ani de închisoare. Cercetările vor continua însă, anchetatorii încercând să facă lumină în acest caz.