spot_img
luni, noiembrie 25, 2024
HomePrima PaginăAlcoolemii așteptate cu lunile

Alcoolemii așteptate cu lunile

Botoșănenii sunt din nou victimele dezinteresului celor numiți să ia decizii. Sute de oameni din județ au avut de suferit, direct sau indirect, din cauza neatenției sau ignoranței unora care, deși au știut de o serie de noi reglementări, nu au făcut nimic pentru a se conforma, nici măcar în ceasul al 12-lea. Cei direct afectați au fost șoferii implicați în accidente, cărora trebuia să li se stabilească alcoolemia și care au fost nevoiți să aștepte luni bune pentru clarificarea dosarelor deschise de polițiști. În plus, angajații Laboratorului de Medicină Legală (LML) Botoșani au fost puși pe drumuri pentru a transporta probele de sânge la Institutul de Medicină Legală (IML) Iași. Tot din cauza acestei neglijențe, o serie de sume percepute pentru realizarea analizelor au plecat spre Iași, în loc să rămână în județ.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Situația a fost generată de schimbarea la nivel național a metodei de determinare a alcoolemiei. Astfel, până acum vreo zece ani, toate laboratoarele medico-legale din țară lucrau după o metodă rudimentară, numită titrimetrică, prin care se stabilea alcoolemia printr-o serie de analize ce necesitau mai multe probe. În septembrie 2017, Consiliul Superior de Medicină Legală a emis un ordin prin care a dispus obligativitatea metodei de dozare a alcoolului prin gaz cromatografie, metodă care presupunea achiziția unui aparat în valoare de aproape 50.000 de euro. Avantajul era o determinare mult mai rapidă și mai exactă a concentrației de alcool, riscul de contaminare a probei fiind nul. Practic, se injectează proba, iar aparatul face tot, într-un timp extrem de scurt, de doar câteva minute, toate datele fiind implementate într-un sistem electronic. Doar că cei de la Spitalul Județean „Mavromati” (n.r. – unitate sub tutela căreia funcționează Serviciul de Medicină Legală Botoșani) și cei de la Consiliul Județean, care trebuiau să asigure banii, nu au făcut niciun demers pentru ca laboratorul de la Serviciul de Medicină Legală Botoșani, care era acreditat din toate punctele de vedere, să se conformeze noilor cerințe. Nici în 2017 și nici în 2018. Motivul – lipsa banilor.

Rezultatele dezinteresului s-au văzut la începutul lui 2019, când  LML Botoșani s-a văzut exclus dintr-o dată din lista unităților autorizate să efectueze determinări de alcoolemie. Asta pentru că în februarie Consiliul Superior de Medicină Legală a emis un nou ordin prin care metoda gaz cromatograf a devenit obligatorie la nivel național. Prin urmare, de atunci probele biologice recoltate la Botoșani au ajuns să fie trimise cu mașina la Iași, în condiții speciale, cu respectarea mai multor protocoale ce implică costuri, pentru ca determinările medico-legale să se facă la IML Iași, unitate care a încasat și contravaloarea acestor servicii. Doar că lucrurile nu s-au oprit aici. Cum probele și buletinele erau plimbate pe ruta Botoșani – Iași și retur, perioada de soluționare a dosarelor penale deschise de polițiști și în care se necesitau determinări ale alcoolemiei a crescut cu încă două luni. „Din luna februarie se întâmplă acest lucru. Astăzi (n.r. – 7 august a.c.), am primit buletinele toxicologice de la Iași pentru niște probe recoltate pe 6 iunie a.c.”, a recunoscut comisarul șef Teodor Orhei, șeful Serviciului Rutier Botoșani. Asta pentru că procedurile au devenit extrem de birocratice – se trimite cererea către IML Iași, acesta efectuează determinarea, emite buletinul cu rezultatele toxicologice, comunică acest lucru către IPJ Botoșani, precizându-se costurile, apoi documentele trec prin filiera contabilă a poliției, trebuie să primească „ok”-ul de plată, se face plata, după care se comunică acest lucru IML Iași, care trimite ulterior prin poștă buletinul toxicologic, documentul fiind atașat mai apoi la dosarul cauzei. Asta ca să nu mai pomenim de faptul că probele de la Botoșani trebuie sigilate, menționate într-un protocol, transportate în condiții speciale la Iași pentru a nu se deteriora, iar rezultatele să poată fi folosite ca probe în anchetele penale. Iar toate aceste operațiuni costă și ele.

Paradoxal, reprezentanții Spitalului Județean au declanșat procedurile de achiziție a aparatului abia pe 17 iulie a.c., după cum apare într-un anunț pe e-licitație.ro. Este drept, costul lui este estimat la 218,487.39 de lei. Asta pentru că și cei de la Consiliul Județean au asigurat banii pentru achiziție abia în luna aprilie, când s-a adoptat bugetul pe anul în curs. În schimb, în alte județe, cum ar fi Vrancea, Caraș Severin sau Gorj, aceste aparate au fost cumpătate din timp și chiar puse în funcție în 2017 sau 2018. În Botoșani însă, în tot acest interval, cei care au avut nevoie de determinarea alcoolemiei, au trebuit să aștepte pentru că altă soluție nu a existat. „Problemele nu sunt cu șoferii suprinși băuți la volan, ci în cazul accidentelor cu răniți. Chiar dacă la testarea cu etilotestul rezultatul a fost „zero”, procedura impune determinarea alcoolemiei pe baza probelor biologice. Au fost situații în care așa-zisele victime au fost rude ale șoferilor, care nu au depus plângeri penale și nici nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. În aceste situații se dispune clasarea dosarelor, dar trebuia să așteptăm rezultatele toxicologice. Oamenii aveau nevoie de permisul de conducere și erau disperați. Unii s-au oferit să meargă ei la Iași și să plătească direct determinările, dar au fost refuzați”, a povestit un polițist din cadrul compartimentului rutier. Asta pentru că, în cazul dosarelor penale, regulile sunt extrem de stricte. În plus, normele instituite la nivelul serviciilor de medicină legală impun ca buletinele de analiză să fie înmânate doar celor care solicită determinările respective, tot ei fiind și cei care plătesc. Cum Poliția a cerut stabilirea alcoolemiei, buletinele toxicologice sunt trimise doar IPJ, care trebuie să facă și plata.

 

Întrucât licitația a fost anunțată abia luna trecută, furnizorul aparatului ar putea fi desemnat abia în a treia decadă a acestei luni, însă livrarea, instalarea și punerea în funcțiune, implicit omologarea instalației (n.r. – așa încât rezultatele să fie recunoscute în sistemul judiciar) va mai lua ceva timp. Prin urmare, determinarea alcoolemiei se va putea face la Botoșani în cel mai fericit caz abia spre sfârșitul acestui an. Dacă nu chiar anul viitor, în cazul în care vor exista sincope în derularea procedurii de achiziție.

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer senin
3.7 ° C
3.9 °
3.6 °
74 %
2.5kmh
6 %
lun
4 °
mar
4 °
mie
5 °
joi
7 °
vin
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru că nu s-a vândut nici alcool și secțiile s-au mutat, pentru a nu enerva alegătorii, a fost nevoie de indicatoare.

EDITORIAL

Când apare acest text veți ști deja rezultatele preliminarii ale primului tur al alegerilor pentru noul președinte al țării. Cătălin Stoica, reputat profesor universitar...

EPIGRAMA ZILEI

În sfârșit, ceva normal: „Baștanii” de la partid I-au promis că-l pun central La Barça - Real Madrid!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...