Situație incredibilă petrecută ieri după-amiază pe drumul național care face legătura dintre Botoșani și Ștefănești, după ce o femeie s-a aruncat în fața unei mașini și a început să se tăvălească pe șosea.
Incidentul s-a petrecut în apropierea stației de carburanți din dreptul intersecției de la Talpa, femeia aruncându-se în fața unui autoturism condus de Daniel Câșlariu, tânărul implicat în organizarea protestelor pentru drumurile din sudul județului. „Veneam de la Trușești și circulam cu circa 50 km/oră și a apărut dintr-o dată în mijlocul șoselei. S-a aruncat pe asfalt și a început să se rostogolească. Am frânat și am tras mașina pe dreapta, după care am început să opresc mașinile, să nu o calce careva. Am sunat la 112, iar femeia a fost preluată de un echipaj SMURD”, a relatat Daniel Câșlariu.
Scenele au durat câteva minute bune, însă niciun alt șofer nu s-a implicat în găsirea vreunei soluții. Unii dintre cei aflați în trafic au preferat să încetinească, după care și-au văzut de drum, în timp ce alții au încercat să o ocolească pe femeie trecând prin incinta stației de carburanți. Unul dintre cei din echipajul de salvare, care a ajuns după circa 40 de minute, a recunoscut-o pe femeie și a afirmat că aceasta ar suferi de unele afecțiuni psihice. Ea a fost transportată la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean „Mavromati”.
Polițiștii vor încerca să discute cu aparținătorii acesteia pentru a o supraveghea îndeaproape în încercarea de a evita astfel de incidente care s-ar putea termina tragic. „Eu am observat-o la timp, însă alți șoferi este posibil să nu o vadă la timp și să treacă peste ea cu mașinile”, a adăugat Daniel Câșlariu.