Situaţie revoltătoare într-o comună din judeţ, unde o fată în vârstă de 14 ani ar fi întreţinut raporturi sexuale cu mai mulţi tineri, iar cazul ar fi fost privit cu indiferenţă inclusiv de poliţişti. Aspectele au fost scoase la iveală de un botoşănean care, văzând lipsa de reacţie a autorităţilor, a povestit totul reporterilor „Monitorul”. Situaţia a fost adusă ieri la cunoştinţa conducerii Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), care a declanşat propria anchetă. Având în vedere că la mijloc este vorba de o minoră, numele acesteia nu va fi făcut public.
Potrivit destăinuirilor făcute de botoşănean, întâmplarea s-ar fi petrecut în seara de 30 iunie, în comuna Blândeşti, când fata, care a împlinit 14 ani în luna februarie, a mers în faţa şcolii din sat unde copiii s-au obişnuit să se întâlnească inclusiv în vacanţă, acolo fiind montate şi două băncuţe. Fetiţa a absolvit anul acesta clasa a VIII-a şi a fost înscrisă la o şcoală profesională de chelneri şi ospătari pentru a învăţa o meserie şi a avea un viitor. Era ora 21:00 şi se însera, iar fata a mers la un magazin aflat la vreo 20 de metri de şcoală, de unde şi-a cumpărat două pungi de seminţe şi un suc. Pe terasa magazinului se aflau însă mai mulţi tineri, care veniseră cu trei maşini, şi care se cinsteau cu bere. Când fata a trecut pe lângă ei, unul dintre tinerii din grup i-ar fi spus ceva, însă ea a plecat la ceilalţi copii.
Ulterior, magazinul s-a închis, iar tinerii şi-au mutat cheful în drum. Cum-necum, câteva minute mai târziu fata ar fi fost luată de tineri şi dusă pe un imaş, unde ar fi întreţinut raporturi sexuale. „Se spune că ar fi fost vreo 14 sau 20 de băieţi, care se invitau reciproc, apelându-se pe telefoanele mobile”, a povestit botoşăneanul.
Internată la psihiatrie după o tentativă de suicid
Povestea a ajuns inclusiv la urechile mamei fetei, care în ziua cu pricina, la ora 22:30, a plecat să-şi caute fiica prin sat. „Era deja noapte şi am luat furca cu mine”, a povestit femeia. Cu toate acestea, femeia nu şi-a găsit copilul. În schimb, fata s-a întors acasă pe la miezul nopţii, când mama şi sora mai mare, care este căsătorită, au luat-o la rost. La început, minora nu a vrut să spună nimic, după care a recunoscut, pomenind şi numele unui tânăr în vârstă de 21 de ani.
Cei din familie au reacţionat imediat şi au încercat să-i arate fetei că a greşit. În discuţiile iscate, sora mai mare, care este căsătorită, ar fi încercat să o lovească cu o mătură, dar a nimerit în lustră, care s-a spart. Atunci fata a prins un ciob de sticlă şi a încercat să-şi taie venele.
Întreaga întâmplare a fost relatată poliţistului din sat, care a luat-o pe fată de acasă chiar a doua zi, pe 1 iulie şi a adus-o la spital, minora fiind internată pe Secţia de psihiatrie infantilă, după care lucrurile s-au oprit aici. Nu a fost sesizată nici Protecţia Copilului, nici Medicina Legală pentru o eventuală examinare a fetei, nimic. Ba mai mult, nici tinerii care au fost la acel magazin în seara de 30 iunie nu au fost audiaţi pentru a se stabili ce s-a întâmplat. „Mă aşteptam să urmeze o anchetă, dar cazul a fost ţinut sub tăcere”, a povestit botoşăneanul care a denunţat totul.
„Nu a fost nici o plângere în acest sens”
Ce s-a întâmplat acolo este greu de spus. Cert este că ieri, într-o discuţie cu reporterii „Monitorul”, mama fetei a susţinut că i-a relatat inclusiv poliţistului întreaga întâmplare, spunându-i chiar şi numele tânărului care ar fi întreţinut raporturi sexuale cu fata. „Păi şeful de post a venit şi a luat-o luni de acasă. De atunci, fata este internată în spital. Mi s-a spus că trebuie să vină cineva de la primărie, să o ia în evidenţă şi să o includă într-un program de consiliere”, a povestit D.T., mama fetei.
Cu toate acestea, şeful postului de poliţie susţine că nimeni nu ar fi pomenit că fata ar fi întreţinut raporturi sexuale, deşi acelaşi poliţist susţine că la o primă discuţie cu minora ar fi încercat să afle ce s-a întâmplat, iar aceasta i-ar fi spus că şi-ar fi început viaţa sexuală în urmă cu doi ani.
Chiar aşa să fi fost, chiar dacă totul s-ar fi întâmplat cu acordul fetei, în mod normal, poliţiştii trebuiau să se autosesizeze şi să deschidă o anchetă în acest caz. „Nu a fost nici o plângere în acest sens”, a invocat şeful postului de poliţie, Cristian Puiu. Prin urmare, poliţiştii nu au sesizat DGASPC, deşi aveau în putere să facă acest lucru, şi nu au cerut nici examinarea medico-legală a fetei pentru a se stabili dacă aceasta a întreţinut raporturi sexuale şi dacă a fost abuzată sau nu. Aşa se face că fata a fost internată doar pentru tentativă de suicid. Deşi, la drept vorbind, simplă tentativă de suicid să fi fost, poliţiştii ar fi trebuit să se intereseze despre motivele care au determinat-o să recurgă la acest gest şi să sesizeze DGASPC, având în vedere vârsta fetei.
Ieri, reporterii „Monitorul” au cerut şi un punct de vedere din partea reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean cu privire la procedurile standard în astfel de cazuri, cum ar fi trebuit să se intervină şi dacă există vreo sesizare ori vreo anchetă cu privire la fata în vârstă de 14 ani. Totodată, reprezentanţii DGASPC au reacţionat imediat şi au luat legătura cu fata, care ar urma să fie externată în cursul zilei de astăzi.