Duminică, 367.298 de botoşăneni sunt aşteptaţi la urne pentru a-şi exprima opţiunile electorale pentru alegerile europarlamentare, în urma cărora vor fi desemnaţi 32 de europarlamentari, dar şi pentru referendumul pe justiţie iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis. Secţiile de vot vor fi deschise între orele 7:00 şi 21:00.
În condiţiile unui spor natural puternic negativ în ultimii ani, numărul alegătorilor de pe listele permanente este cu doar 233 de persoane mai mic decât la alegerile prezidenţiale din 2016 şi cu aproape 5.000 mai mare decât la europarlamentare din 2014.
Pentru validarea rezultatelor referendumului este necesară prezenţa la urne a cel puţin 30% din persoanele înscrise în listele electorale permanente. Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente.
Trei buletine de vot
Alegătorii vor primi trei buletine – unul pentru europarlamentare şi două pentru referendum. Ei votează cu aceleaşi ştampile cu menţiunea „VOTAT”.
În confruntarea electorală au intrat candidaţi din partea PSD, Alianţa 2020 USR-PLUS, Pro România, UDMR, PNL, ALDE, PRODEMO, PMP, PSR, PSDI, PRU, UNPR, BUN. În competiţie sunt şi trei candidaţi independenţi: Gregoriana-Carmen Tudoran, George Nicolae Simion şi Peter Costea.
La referendum, cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin „Da” sau „Nu” cu privire la următoarele întrebări: „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?” şi „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”.
Prefectul Dan Şlincu a declarat joi că la Botoşani au fost recepţionate 1.212.306 buletine de vot. Pentru cele două scrutine, Botoşaniului i-au fost alocate 3,607 milioane lei, din care 3,174 milioane lei pentru personal şi 433.000 lei cheltuieli materiale. „Preşedinţii secţiilor de vot, locţiitorii şi operatorii de calculatoare vor fi pontaţi pentru maxim cinci zile, pentru care vor primi suma de 1.057 lei net. Membrii din secţiile de vot vor fi pontaţi cu maxim trei zile pentru care vor primi 256 lei net”, a declarat prefectul, care a precizat că măsurile de pază vor fi asigurate de 292 poliţişti, 114 jandarmi, 212 poliţişti frontieră şi 102 cadre de la ISU.
Unde şi cum votăm
În judeţul Botoşani au fost constituite 425 de secţii de vot, cea mai mică dintre ele fiind cea de la Gorovei.
Botoşănenii pot afla la ce secţie sunt arondaţi, accesând link-ul https://www.registrulelectoral.ro/. Acolo trebuie să introducă numele de familie, CNP-ul şi codul de siguranţă oferit de portal, după care trebuie să acceseze butonul „Caută”.
La sosirea în secţia, alegătorul va prezenta actul de identitate, operatorului de calculator. „Acesta îi va aduce la cunoştinţa că tableta înregistrează prezenţa la vot, separat pentru fiecare scrutin în parte, şi că poate opta pentru a-şi exercita dreptul de vot atât la europarlamentare, cât şi pentru referendumul naţional sau doar pentru unul dintre aceste scrutine”, a declarat judecătorul Lucian Brânzac, preşedintele Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Botoşani.
Operatorul de calculator al secţiei va înregistra în tabletă opţiunea alegătorului. Dacă acesta doreşte să voteze la referendum va primi în mod obligatoriu ambele buletine de vot.
Dacă alegătorul optează pentru un singur scrutin, rubrica destinată semnăturii din lista electorală permanentă pentru care nu a optat va fi barată cu o linie orizontală. Dacă se răzgândeşte, va putea vota pentru celălalt scrutin până la ora 21:00. Dacă se află în localitatea de domiciliu, va vota la aceeaşi secţie şi va semna pe locul barat anterior, preşedintele secţiei urmând a scrie „REVENIRE”, să semneze şi să aplice ştampila de control. Dacă nu se află în localitate, va fi înscris în lista electorală suplimentară.
Reguli pentru situaţii speciale
Prezenţa oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei care votează, este interzisă. „Alegătorul care din motive temeinice nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabină un însoţitor ales de el, dar nu din rândul observatorilor sau al membrilor biroului electoral al secţiei de vot”, a mai declarat preşedintele BEJ.
După ce au votat, alegătorii vor îndoi buletinele, astfel încât pagina cu ştampila de control să rămână în afară, şi le vor introduce în urnă. Îndoirea greşită a buletinului nu atrage nulitatea acestuia.
La cererea alegătorului, în cazul în care a aplicat greşit ştampila „VOTAT”, dar nu a introdus buletinul în urnă, preşedintele secţiei de vot îi poate elibera, numai o singură dată, un nou buletin, reţinând şi anulând buletinul de vot iniţial.
În secţia de vot vor fi instalate trei urne, câte una pentru fiecare buletin. Introducerea unui buletin în altă urnă decât cea destinată nu atrage nulitatea acestuia.
Condiţii pentru solicitarea urnei mobile
Urna mobilă poate fi cerută doar sâmbătă. Cererea trebuie datată şi semnată olograf şi va cuprinde numele, prenumele, data naşterii, codul numeric personal, domiciliul, seria şi numărul actului de identitate valabil, precum şi adresa la care se află.
Totodată, persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care sunt în executarea unei pedepse privative de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale pot vota şi ele prin intermediul urnei mobile.
Ce buletine de vot sunt nule
Sunt nule buletinele de vot pe care nu a fost aplicată ştampila de control a secţiei, buletinele de alt model decât cel legal sau pe care s-a aplicat ştampila „VOTAT” pe mai multe patrulatere. În schimb, votul este valabil chiar dacă ştampila a depăşit limitele patrulaterului, opţiunea alegătorului fiind evidentă, inclusiv în situaţia în care ştampila este doar tangentă la un patrulater, dar nu atinge un altul. Votul este valabil şi dacă ştampila cu menţiunea „VOTAT” este aplicată în interiorul unui patrulater, dar pe buletin sunt înscrise diverse menţiuni ale alegătorului, dar şi dacă ştampila cu menţiunea „VOTAT” este aplicată de mai multe ori în interiorul aceluiaşi patrulater. Sunt considerate voturi albe buletinele pe care nu a fost aplicată ştampila cu menţiunea „VOTAT”, iar acestea nu intră în calculul voturilor valabil exprimate.
Unde sesizăm neregulile
Eventualele nereguli pot fi anunţate în primul rând preşedintelui secţiei de vot, apoi BEJ la numărul de telefon 0231/518.201, fax 0231/518.202 sau pe adresa de e-mail bejbotosani@bec.ro. De asemenea, conducerea BEJ Botoşani poate fi contactată la următoarele numere de telefon: 0754/082.381 (judecătorul Lucian Brânzac, preşedintele BEJ), 0785/200.056 (judecătorul Mihaela Mihalache, locţiitor al preşedintelui BEJ), 0733/099.361 (judecătorul Irina Hruşcă, locţiitor al preşedintelui BEJ) şi 0733/733.591 (Ioana Maxim, reprezentant al Autorităţii Electorale Permanente).
BEJ funcţionează în cadrul Prefecturii, la parter.
Neregulile electorale pot fi sesizate şi la 112.
Numărarea voturilor înregistrată video
Un element de noutate îl va constitui înregistrarea audio-video pe toată durata procesului de numărare a voturilor după închiderea urnelor, fotografierea proceselor verbale şi transmiterea acestora în format electronic la BEJ. „Orice operaţiune din cadrul secţiilor de vot, de numărarea a voturilor, de centralizare, de completare se înregistrează audio-video pentru a se elimina orice suspiciune privind frauda la vot”, a declarat judecătorul Lucian Brânzac.
De asemenea, prezenţa la vot va putea fi urmărită online pe site-ul BEC-ului. „După ora 21:00, tot ce înseamnă rezultate vor fi postate acolo, în timp real. După închiderea secţiilor, la câteva minute, veţi vedea rezultatele pe site-ul BEC. Nu cred că mai este cazul de rezultate parţiale”, a declarat Valentin Popa, directorul Direcţiei Judeţene de Statistică Botoşani.