Un tânăr care a spart de două ori sediul Primăriei Dersca, în decurs de numai două săptămâni, a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare. Acuzat de furt şi tentativă de furt, Cezar (Camciuc) Laslovici, în vârstă de 31 de ani, din satul Găineşti, comuna Slatina (jud. Suceava), a scăpat însă de plata unor daune cerute de primarul comunei Fănică Romanescu.
Din păcate, un al doilea suspect care a participat la unul dintre atacuri nu a fost inculpat şi asta pentru că anchetatorii nu au reuşit să dovedească fără dubii implicarea acestuia.
Potrivit anchetatorilor, primul atac a avut loc în noaptea de 22 spre 23 februarie 2016, când tânărul Cezar (Camciuc) Laslovici, care locuia pe atunci fără forme legale în municipiul Suceava, a mers în comuna Dersca, unde a spart sediul primăriei. A forţat un geam termopan şi a pătruns în interior de unde a sustras cheile de la mai multe birouri, inclusiv casierie. Ulterior acesta a căutat bunuri de valoare în interiorul clădirii, a forţat mai multe uşi, dar în cele din urmă a furat din biroul primarului un parfum, lăsând însă ambalajul în urmă.
Seif tăiat cu flexul
Cu ocazia acestui furt, individul a observat interiorul clădirii, configuraţia încăperilor, precum şi locul unde era situat seiful instituţiei, cu intenţia evidentă de a reveni. Aşa se face că în noaptea de 7 spre 8 martie 2016, împreună cu o altă persoană a cărei identitate nu a putut fi stabilită până în prezent, tânărul a venit din nou în comuna Dersca şi a mers la sediul Primăriei. Ambii atacatori purtau de data aceasta cagule pentru a nu li se vedea feţele, precum şi mănuşi, probabil pentru a nu lăsa amprente.
Cei doi au forţat direct geamul casieriei, în care se afla amplasat seiful unităţii, iar cu mai multe scule pe care le aveau asupra lor au încercat să deschidă uşa seifului. Pentru că nu au reuşit, au tăiat cu flexul, prima uşă din metal a seifului. Ghinionul lor a fost că în jurul orei 3 dimineaţa, paznicul la primărie a efectuat o verificare de rutină a clădirii şi a observat că florile de la geamul casieriei erau căzute în interior, remarcând şi prezenţa intruşilor.
Bărbatul a alertat poliţia şi pe administratorul primăriei, care au ajuns în câteva minute şi i-au surprins în clădire pe suspecţi. În busculada creată, cel de-al doilea individ a reuşit să fugă şi să sară pe un geam. Capturat, Cezar Laslovici a fost reţinut pentru cercetări şi arestat, dar s-a prevalat de dreptul de a nu face declaraţii.
Poliţiştii spun că cel mai probabil acesta şi complicele său au venit cu o maşină, care a fost parcată la distanţă pentru a nu atrage atenţia şi cu ajutorul căreia a reuşit să fugă cel de-al doilea suspect.
Dat de gol de amprentele lăsate pe ambalajul unui parfum
Ce l-a dat de gol au fost însă amprentele lăsate pe ambalajul parfumului furat cu două săptămâni mai devreme. Eliberat o lună mai târziu întrucât procurorii au omis să sesizeze din timp instanţa pentru prelungirea mandatului, el a fost trimis în judecată, iar procesul s-a judecat în primă fază la Judecătoria Dorohoi, Cezar (Camciuc) Laslovici fiind condamnat la închisoare cu executare. A contestat sentinţa la Curtea de Apel Suceava, dar magistraţii i-au respins zilele trecute acţiunea ca nefondată, condamnarea la trei ani de închisoare fiind menţinută.
Întrucât sentinţa este definitivă pe numele lui a fost emis un mandat de executare a pedepsei, tânărul urmând să fie încarcerat.
Individul a adunat până acum mai multe condamnări pentru furt, fiind bănuit că a spart peste 100 de vile şi cabane din zona Gura Humorului.