A învins cancerul şi apoi s-a decis să lupte şi să salveze alte vieţi. Aceasta este povestea de viaţă a unui asistent din Urgenţe, care a fost diagnosticat cu o forma gravă de cancer încă din copilărie. După operaţii şi chimioterapie şi luni petrecute prin spitale, şi-a dat seama că asta vrea să facă şi el, să ajute oamenii să se facă bine, iar locul cel mai potrivit de a lupta cu moartea era chiar în Unitatea de Primiri Urgenţe.
La nici 17 ani, în vara lui 2011, Andrei Marian Gavril a fost diagnosticat cu Limfom Hodgkin stadiul II, o formă de cancer agresivă la nivelul ganglionilor limfatici. Aceştia s-au umflat brusc şi în doar două săptămâni a ajuns la Iaşi la spital în stare gravă. Medicii i-au dat vestea, urmând a fi programat imediat la operaţie, pentru a-i fi scoşi ganglionii. Ulterior a fost internat pe mai multe secţii în Iaşi, chirurgie, hematologie şi de mai multe ori pe secţia de reanimare, din cauza stării de sănătate, corpul luptând tot mai mult cu boala.
Navetă între spitale
După operaţie, au urmat şase luni de chimioterapie la Iaşi, câte o şedinţă la 10 zile. Tânărul petrecea un weekend la Botoşani, unul la Iaşi în spital. La a patra şedinţă a fost deja transferat pe reanimare în Iaşi, stare acestuia fiind foarte rea după cura de chimice administrate în sânge. Au urmat perioade de cădere şi altele în care tânărul îşi revenea, pentru ca în luna decembrie să meargă la control.
„Probabil cel mai frumos Crăciun din câte am trăit. Medicul mi-a spus că totul era bine. Creşterea ganglionilor s-a oprit”, a povestit Andrei. Acesta a făcut tot posibilul să nu întrerupă nici studiile, în ciuda sfatului medicilor, care i-au spus că şedinţele de chimioterapie îi suprasolicitau organismul prea mult. Cum nici nu a vrut să audă, în scurt timp s-a apropiat sfârşitul liceului, iar într-o seară şi-a dat seama ce dorea să ajungă.
„Până atunci visam să fac finanţe-bănci. Mă visam la costum, la patru ace. Dar a fost, cred, una din cele mai uşoare decizii pe care le-am luat în viaţă. Petrecând atât timp în spital şi văzând cum e să lucrezi cu bolnavii, văzând atâţia oameni suferinzi în jur, m-am decis la sfârşitul clasei a XII-a. Într-o seară le-am spus alor mei că dimineaţă plec la Botoşani, de la Truşeşti, unde stăteam, să mă înscriu la Şcoala Postliceală de Asistenţi. Şi asta a fost. Am ştiu că asta vreau sa fac”, a spus tânărul.
Voluntariat în spital
După terminarea studiilor au urmat luni de voluntariat şi inevitabil, şi a decis să candideze pentru un post de asistent pe o altă secţie din spital. A picat la câteva sutimi şi era decis să nu mai participe la un alt examen. A fost convins, însă, să se înscrie şi la Urgenţe, unde a luat examenul cu brio, iar din 2016 este cel mai tânăr asistent din cadrul UPU-SMUD Botoşani. Din vara acestui an, acesta a fost asimilat şi echipajelor de terapie mobilă, pe ambulanţa SMURD, deservită de medici specialişti în urgenţe, care este solicitată la cazurile cele mai grave din judeţ.
„Chiar dacă este unul din cei mai tineri asistenţi din UPU, Andrei este un exemplu pentru mulţi dintre noi. Ca asistent, dar şi ca om. Este greu să porţi un astfel de diagnostic cu tine şi să îl duci cu atâta demnitate şi să ai atâta dăruire pe plan profesional. Omul ăsta a continuat să înveţe din prima zi în care a venit în serviciul nostru şi e pe o pantă ascendentă şi acumulează în permanenţă. Apoi a fost ales pentru ambulanţa SMURD pentru că a crescut profesional în permanenţă. Sunt alţii care acuză că îi doare un deget, iar pe el îl văd cu ditamai diagnosticul că este tot mai activ. A realizat că munca îl va întreţine şi antrena”, a precizat medicul Ramona Elena Guraliuc, coordonatorul UPU-SMURD Botoşani.
„Mă gândesc că Dumnezeu m-a iubit şi mă iubeşte”
De altfel, asistentul este apreciat de colegi, care îl consideră un „argint viu” în urgenţe, acesta fiind în permanenţă energic şi optimist şi dornic să rezolve orice caz de care are parte. „Mă gândesc că Dumnezeu m-a iubit şi mă iubeşte. Mi-a dat oameni atât de buni în jurul meu, o familie care m-a ajutat şi colegi de la care să pot învăţa în permanenţă, mai ales cei mai vechi, cu o foarte mare experienţă. Este un colectiv extraordinar la Urgenţe şi chiar dacă mai există conflicte, inerente, între colegi, până la urmă ne dăm seama că suntem acolo pentru binele pacientului şi asta e tot ce contează”, a spus Andrei Gavril.
„Nu trebuie să fim învinşi”
Andrei recunoaşte că se simte tot timpul sub ameninţarea bolii, dar asta nu face decât să îşi dorească să fie şi mai activ profesional, să se dezvolte şi să ignore boala. „Desigur că mă gândesc, uneori. Că ar putea totul să revină. Dar îmi spun că nu trebuie să stăm şi să plângem în pumni că o să murim. Suntem oameni supuşi unor provocări şi unor lupte cu viaţa, din care trebuie să ieşim învingători. Nu trebuie să fim învinşi”, se îmbărbătează tot timpul tânărul asistent.
Boala lui Hodgkin, sau Limfomul Hodgkin, este un tip de cancer ce se dezvoltă în ţesutul limfatic. Limfomul Hodgkin include umflarea ganglionilor limfatici, febră, transpiraţii nocturne, lipsa de energie şi scăderea inexplicabilă în greutate. Rata de supravieţuire este de 50-50%, în cazul unei depistări precoce, prin asocierea chimioterapiei cu radioterapia.
