vineri, aprilie 11, 2025
AcasăPrima PaginăFuncţionarii care greşesc nu mai sunt protejaţi de lege

Funcţionarii care greşesc nu mai sunt protejaţi de lege

Surpriză pentru funcţionarii publici, care, în urma unei modificări legislative, vor putea fi chemaţi în judecată de cetăţenii care se declară nemulţumiţi de modul în care le-au fost soluţionate problemele. Este vorba despre Legea contenciosului administrativ, prin intermediul căreia oamenii pot contesta actele greşit întocmite de autorităţi sau cele care nu corespund realităţii. Astfel, potrivit unor reglementări adoptate încă din luna iulie, cererile în justiţie pot fi formulate de oameni şi personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea, adoptarea sau încheierea actului ori, după caz, faţă de funcţionarul care se face vinovat de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim.

Cu atât mai mult, funcţionarul poate fi chemat în instanţă dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. „În cazul în care acţiunea se admite, persoana respectivă poate fi obligată la plata despăgubirilor, solidar cu autoritatea publică pârâtă”, se menţionează în lege.

 

Şi şefii de instituţii pot fi chemaţi la bară

 

Cu alte cuvinte, dacă cineva se adresează unei instituţii, iar funcţionarul public întocmeşte un act incorect, de pe urma căruia cetăţeanul nu beneficiază de drepturile cuvenite, ori are de suferit prejudicii, funcţionarul cu pricina poate fi chemat în instanţă pentru a da explicaţiile aferente şi chiar poate să fie pus la plata tuturor daunelor.

Interesant este că inclusiv şefii instituţiei pot fi chemaţi la bară, dacă funcţionarul acţionat în instanţă consideră că răspunderea este în altă parte. „Persoana acţionată astfel în justiţie îl poate chema în garanţie pe superiorul său ierarhic, de la care a primit ordin scris să elaboreze sau să nu elaboreze actul”, se mai menţionează în legea contenciosului administrativ.

Un exemplu este în cazul Casei de pensii, unde cei nemulţumiţi de deciziile de pensionare emise de instituţie pot contesta actul în instanţă şi-l pot chema la bară inclusiv pe funcţionarul de la ghişeu care fie nu a luat în considerare toate documentele depuse la dosar, fie a interpretat legea după bunul plac.

Oamenii trebuie să ştie un singur lucru – în momentul în care merg la ghişeul unei instituţii şi se adresează unui funcţionar public, ei trebuie să ceară şi numele acestuia, pentru a şti pe cine să cheme în instanţă în cazul în care cererea nu este soluţionată operativ sau cu încălcarea drepturilor.

 

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ninsoare ușoară
-1 ° C
0.6 °
-1.7 °
84 %
2.7kmh
100 %
vin
5 °
S
8 °
D
15 °
lun
17 °
mar
10 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

În sfârșit, poezia e protejată la Botoșani.

EDITORIAL

Chiar dacă România este republică semi-prezidențială – cu șef de stat și de guvern – președintele are importanța lui, mai ales la capitolul imagine...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie... -...

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...