O nouă crimă a zguduit aseară judeţul Botoşani. Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Dracşani, şi-a omorât mama cu un sadism de neimaginat, înjunghiind-o cu un cuţit de aproape 30 de ori. Descoperirea macabră a fost făcută de un tânăr, care se plimba cu maşina pe strada principală din sat. La un moment dat acesta l-a întâlnit pe F. M., care era plin de sânge şi îmbrăcat doar cu un maieu şi pantaloni. Îngrijorat de starea în care se afla, tânărul l-a întrebat pe bărbat ce s-a întâmplat. „A spus că a murit mama lui. Am întrebat cum, şi a spus că s-a agăţat într-un gard. Apoi l-am pus să îmi arate unde e şi ne-a condus la marginea unei pădurici, într-un lan de porumb”, a spus tânărul.
Odată ajuns în locul cu pricina imaginea desfăşurată în faţa acestuia a fost una de coşmar. Femeia zăcea într-o baltă de sânge, cu faţa în jos, trupul fiindu-i aproape sfârtecat de zecile de lovituri de cuţit adânci. Speriat, tânărul a sunat imediat la 112 şi a anunţat tragedia, reuşind să îl reţină la faţa locului şi pe fiul acesteia.
În scurt timp, două echipaje de poliţie au ajuns la locul tragediei şi au realizat că femeia era deja decedată. Poliţiştii au solicitat însă intervenţia unui echipaj medical care să poată constata decesul, cadrele medicale fiind şi ele şocate de gravitatea rănilor femeii. „La locul solicitării am găsit o persoană în vârstă de 82 de ani decedată, cu leziuni incompatibile cu viaţa. Aceasta prezenta urme de lovituri la nivelul organelor abdominale, cu eviscerarea parţială a acestora, de asemenea o plagă tăiată la nivelul coapsei drepte şi o plagă tăiată la nivelul faciesului”, a declarat Cristian Simionescu, medic în cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
Principalul suspect a încercat să dea vina pe tatăl său
Ulterior, la faţa locului a ajuns şi un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalului Botoşani, iar fiul femeii a fost reţinut de poliţişti pentru a fi transportat la Botoşani în vederea interogării. Potrivit sătenilor, acesta ar suferi de o afecţiune psihică, având şi pensie de handicap din acest motiv în urmă cu mai mulţi ani.
În prima instanţă, bărbatul a dat vina pe tatăl sau, spunând că acesta ar fi omorât-o pe femeie în casă, iar el doar a cărat-o la marginea pădurii. Cu toate acestea, tatăl său nu a fost reţinut, povestea băiatului nefiind susţinută de nici o probă de la faţa locului, toate indiciile ducând spre acesta ca fiind autorul crimei.
Cazul de ieri vine după ce, tot la Dracşani, un bărbat i-a tăiat gâtul socrului său, la începutul lunii august. La finele lunii august, un bărbat din Mihăileni, diagnosticat cu afecţiuni psihice, şi-a ucis mama tăindu-i gâtul, iar un alt bărbat cu probleme psihice l-a omorât în bătaie pe paznicul unei ferme din Stăuceni.