spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomePrima PaginăPreotul răspopit pierde şi în instanţă

Preotul răspopit pierde şi în instanţă

Părintele Ioan Ungureanu, fostul preot paroh al Bisericii „Schimbarea la faţă” din satul Schit Orăşeni, comuna Cristeşti, caterisit în vara anului trecut în urma unor decizii ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB), a pierdut o primă confruntare în instanţă cu reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române. Astfel, imediat după ce a aflat că a fost răspopit, părintele Ioan Ungureanu a contestat în instanţă măsurile dispuse de înalţii prelaţi, considerând că ar fi vorba de un abuz întrucât deciziile privind sancţionarea lui ar fi fost nestatutare.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Marţi, însă, magistraţii Curţii de Apel Iaşi i-au respins acţiunea ca „inadmisibilă”, fiind respinse implicit şi toate excepţiile de nelegalitate invocate. Motivul – potrivit Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române „Sfântul Sinod este unica instanţă de judecată canonică a membrilor săi pentru orice fel de abateri de la învăţătura şi disciplina Bisericii”. De asemenea, potrivit aceluiaşi act normativ, „în virtutea autonomiei cultelor, prevăzută de lege, şi a competenţelor specifice lor, instanţele de judecată bisericească soluţionează probleme de disciplină internă, iar hotărârile instanţelor bisericeşti la toate nivelurile nu sunt atacabile în faţa instanţelor civile”. „Legea prevede că instanţele judecătoreşti civile nu au competenţa de a se pronunţa cu privire la probleme ce ţin de disciplina clericală. Competenţa generală în această materie este stabilită în favoarea instanţelor bisericeşti, instanţele civile neavând posibilitatea de a se pronunţa nici chiar în legătură cu o cale de atac exercitată împotriva unei hotărâri în această materie”, au motivat judecătorii.

Decizia Curţii de Apel Iaşi nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs, Ioan Ungureanu având posibilitatea să se adreseze şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

 

Scandal pornit după refuzul de a-l pomeni pe ÎPS Teofan

 

Situaţia conflictuală a izbucnit în vara lui 2016, după un Sinod pan-ortodox de la Creta, unde s-ar fi semnat o serie de documente care nu au fost acceptate de toţi preoţii. Acuzând că aceste documente vin în contradicţie cu vechile dogme bisericeşti, părintele Ioan Ungureanu nu l-a mai pomenit în slujbe pe ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei. Ulterior, reprezentanţii MMB s-au îndreptat împotriva acestuia, acuzându-l de schismă, neascultarea faţă de feţele bisericeşti, de contrazicerea publică a poziţiei bisericii, de insultă, calomnie, defăimare şi clevetirea în public, dar şi de instigare la atitudini şi fapte negative şi de săvârşirea Sfintelor Taine cu nerespectarea prevederilor tipiconale. Pentru că preotul Ioan Ungureanu nu s-a conformat deciziilor MMB, el a fost sancţionat eşalonat cu avertisment, dojană arhierească, după care a fost oprit de la săvârşirea tuturor lucrărilor sfinte şi suspendat din funcţia de paroh, pentru ca mai apoi să fie chemat în judecată în faţa Consistoriului eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a dispus, în vara lui 2017, caterisirea acestuia.

 

Noul preot slujeşte în cimitir

 

În parohie a fost numit un alt preot, dar toate încercările reprezentanţilor MMB de a prelua biserica au fost sortite eşecului, zeci de enoriaşi continuând să-l susţină pe preotul Ungureanu. Astfel, în timp ce preotul Ioan Ungureanu, care în opinia MMB este caterisit, continuă să slujească în biserica din sat, preotul delegat de MMB slujeşte în cimitirul satului pentru ceilalţi enoriaşi care au decis să nu intervină în conflict. Prin urmare, reprezentanţii MMB au cerut Judecătoriei Botoşani evacuarea preotului din lăcaşul de cult, acţiunea fiind pe rolul instanţei. Asta pentru că o parte dintre localnici s-au prezentat la proces şi au susţinut că biserica este a comunităţii, nu a Bisericii Ortodoxe Române.

 

– Sebastian GHEORGHIU

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.7 ° C
1.7 °
1.6 °
95 %
2.7kmh
100 %
sâm
2 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...