Primul atentat cu bombă din istoria modernă a României s-a petrecut pe 3 august 1993 în satul Poiana – Flămânzi, iar autorităţile nu au reuşit să dea de urma criminalului. De altfel, după un sfert de secol de la tragedie, uitarea s-a aşternut peste acest caz, mai ales că autorităţile au sistat cercetările, considerând că fapta s-a prescris.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Istoria acestei tragedii a început pe 31 iulie 1993, când soţii Mihai şi Dorina Călin au găsit, agăţată în gardul locuinţei, o sacoşă de pânză în care se aflau o sticlă cu ţuică, o pâine, o pungă cu bomboane, precum şi un radio pe baterii marca Duo. La început, aceştia au crezut că un localnic, care a plecat cu autobuzul (n.r. – în dreptul casei era o staţie de transport călători), sau a mers la biserică a uitat sacoşa din grabă. „Poarta era închisă de obicei cu două zăvoare, dar în acea dimineaţă am găsit-o deschisă, iar sacoşa era lăsată pe interior”, a povestit în anii care au urmat Mihai Călin. Au luat-o şi au dus-o în casă, cu gândul că uitucul va veni să o recupereze.
Trei zile a stat sacoşa agăţată într-un cui, până pe 3 august, când una dintre fiicele proprietarului, Petronela, care îşi ajuta mama la făcut lut, a avut curiozitatea să vadă dacă radioul funcţionează. A băgat cablul de alimentare în priză şi s-a produs explozia. Totul a fost distrus, iar tânăra a fost proiectată într-un perete.
Aparat de radio umplut cu dinamită
Deflagraţia a fost atât de puternică încât a smuls uşa, iar unul dintre pereţi a fost spulberat. Maşina de cusut, din fier forjat, a fost topită. „Fata era lipită de un perete. Era de nerecunoscut. Nu vrea
u să îmi amintesc acele momente”, a povestit după tragedie Dorina Călin, mama victimei.
Iniţial, poliţiştii care au ajuns la locul tragediei au crezut că deflagraţia a fost provocată de explozia unei butelii. Ulterior, însă, expertiza efectuată de Institutul de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a scos la iveală că a fost vorba de dinamită disimulată în difuzorul aparatului radio.
Explozibilul a fost de fapt trinitrat de glicerina (TNT), substanţă explozivă care intra în compoziţia dinamitei, dar şi oxid de fier, material din care se confecţionează antenele încorporate radioreceptoare. După proporţiile deflagraţiei, poliţiştii au avansat ipoteza că încărcătura a fost formată din două tuburi de TNT, circa 300 de grame, ascuns în locaşul bateriilor.
1.000 de audiaţi în dosarul „Explozia”
Timp de două decenii, cazul a fost înregistrat la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) şi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani sub numele „Explozia”. Ancheta a fost destul de vastă, peste 1.000 de persoane au fost audiate în acest dosar. Au existat şi 25 de suspecţi, printre care şi un localnic care lucrase în trecut într-o exploatare minieră, cunoştea cum se mânuia explozibilul şi chiar lucrase cu TNT, şi care avusese o dispută de la pământ cu familia Călin, însă nu s-a găsit niciun indiciu care să conducă spre autorul crimei.
„S-au făcut expertize peste expertize, sute de probe au fost ridicate de la faţa locului, dar nimic”, a declarat generalul (r) Constantin Grădinaru, care la acea dată era şeful Serviciului criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani.
Caz prescris după 15 ani
Cu toate cercetările, poliţiştii şi procurorii nu au reuşit să afle cine a construit bomba şi care a fost mobilul atentatului, iar după 15 ani de anchete, în 2008, cazul a fost clasat, faptele fiind prescrise.
Acum, cazul nici nu mai este pomenit în analizele şi rapoartele poliţiştilor şi procurorilor în ceea ce priveşte faptele cu autori neidentificaţi. Pentru ei, dosarul nici nu mai există. De altfel, puţini săteni din satul Poiana (Flămânzi) îşi mai aduc de tragedie. Şi asta pentru că mulţi dintre ei s-au stins din viaţă, iar alţii au plecat prin străinătate. Doar bătrânii mai povestesc câte ceva.
Durerea cea mai mare a fost însă pentru părinţii Petronelei, care au trăit toată viaţa cu sentimentul că autorităţile nu au făcut tot posibilul pentru identificarea criminalului.
– Sebastian GHEORGHIU
