Potopul care s-a abătut în ultimele zile asupra judeţului a creat pagube importante în 53 de comune din judeţ. Astfel, trei sferturi din judeţ au fost afectate de ploile abundente căzute în ultimele trei zile.
Într-o conferinţă de presă organizată ieri dimineaţă, la sediul Prefecturii, reprezentantul Guvernului în teritoriu, Dan Şlincu, a prezentat o situaţie provizorie a pagubelor, aceasta fiind valabilă pentru 42 de comune. „Au fost afectate 92 de case, 138 de anexe gospodăreşti, 53 de poduri, 269 de podeţe, 6,2 kilometri de drum judeţean, 135 de kilometri de drum comunal, 121 de kilometri de drum sătesc, 1,2 kilometri de şanţuri, 1.156 hectare de teren arabil şi 1.158 de hectare păşuni şi fâneţe, iar situaţia se poate schimba”, a spus prefectul Şlincu.
Comunele cele mai afectate sunt Coşula, Copălău, Băluşeni, Dângeni, Truşeşti, Suliţa, Blândeşti, Hăneşti şi Lunca. „În aceste localităţi în cursul zilei de duminică au fost trei echipe mixte formate din specialiştii mai multor instituţii. De asemenea, ieri alte patru comisii s-au deplasat în celelalte localităţi pentru evaluarea pagubelor”, a conchis prefectul.
Pericolul inundaţiilor se menţine
Pericolul inundaţiilor se menţine, hidrologii prelungind avertizările de tip cod portocaliu şi galben. Astfel Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis ieri un cod portocaliu de inundaţii pentru judeţul Botoşani, acesta fiind valabil până astăzi, la ora 16:00. Din cauza precipitaţiilor din ultimele zile sunt prognozate creşteri de debite şi niveluri ca urmare a propagării viiturilor formate în amonte, cu depăşirea cotelor de alarmare pe râurile din bazinele hidrografice Prut – sector Oroftiana acumularea Stânca-Costeşti.
De asemenea, judeţul Botoşani se află şi sub un cod galben de inundaţii până astăzi la ora 16:00, fiind depăşite cotele de apărare pe râurile din bazinele Jijia – bazin aval Dângeni. De altfel, localitatea era ieri, la ora 16:00, în pericol de a fi inundată, debitul râului Jijia fiind în creştere cu 20 de centimetri faţă de ora 15:00.
– Alexandru DOROFTEI