Datele statistice deţinute de farmaciile din judeţ arată că doar în acest an botoşănenii au folosit aproape 40.000 de pilule pentru potenţă. Cum cea mai ieftină dintre acestea costă şase lei, rezultă că pe astfel de pastile s-au dus cel puţin 240.000 de lei. Farmaciştii spun că sumele cheltuite în realitate sunt mult mai mari, grosul vânzărilor mutându-se în magazinele online.
Aceştia au menţionat că se poate vorbi de o explozie a comerţului cu pastile de potenţă, în mai puţin de zece ani acesta crescând de şase ori, respectiv de la 40.000 de lei în 2009, la peste 240.000 de lei în prezent.
Unii preferă să cumpere o cutie, alţii doar două pastile, aceasta fiind doza minimă recomandată de producătorul unuia dintre cele mai vândute suplimente pentru potenţă. Doar din acesta farmaciile din Botoşani au comercializat 32.000 de bucăţi, ceea ce înseamnă 16.000 de partide sexuale reuşite.
„Se vând excelent. În general vin bărbaţi destul de tineri, până în 45 de ani şi cumpără. Clienţii de acest fel sunt în general fideli, au cumpărat o dată de la noi, cumpără tot timpul”, a spus un farmacist botoşănean.
Suplimente preferate în detrimentul vizitei la medic
Potrivit acestuia, bărbaţii preferă în general suplimentele ieftine, ei spunând că acestea au rezultat şi îi feresc de o vizită la medic. Mulţi nu ştiu că multitudinea de suplimente care cresc potenţa nu tratează disfuncţiile erectile, care sunt adevărata problemă. „Sunt, mai degrabă, afrodiziace care cresc libidoul şi cam atât. Ele tratează pe termen scurt lipsa dorinţei, dar în spatele apetitului sexual scăzut se pot ascunde boli mai grave”, a spus un medic de familie botoşănean.
În plus, suplimentele care „îmbunătăţesc viaţa sexuală” pot avea efecte adverse, iar medicii nu le recomandă pentru că nu sunt studiate îndeajuns, legea fiind destul de permisivă în ce priveşte comercializarea acestora.
Unul din opt botoşăneni suferă de disfuncţii erectile
Potrivit statisticilor, unul din opt botoşăneni suferă de disfuncţii erectile, însă doar 1% se prezintă la medic, spre deosebire de 17% dintre americani şi 24% dintre olandezi. „Pentru bărbatul afectat de disfuncţia erectilă poate fi foarte important să participe împreună cu partenera la şedinţele de terapie. Sunt reţinute mai uşor recomandările şi pot fi puse mai multe întrebări despre această problemă. Este de asemenea important ca partenera să cunoască tratamentul pe care îl va urma. Din păcate, la noi acesta este încă un subiect tabu”, a precizat medicul endocrinolog Dan Radu, specialist în sexologie.
Disfuncţia erectilă este definită ca incapacitatea vaselor de sânge de la nivelul penisului de a se dilata, din diferite motive, precum arterioscleroză, diabet, alcoolemie, carenţe de vitamine, boli hepatice, cardiovasculare sau renale. Cel mai frecvent, disfuncţia erectilă apare la bărbaţii mai în vârstă, pentru că nivelul de testosteron scade în mod natural (odată cu vârsta potenţa scade, nefiind posibil ca la 40 de ani un bărbat să aibă aceleaşi capacităţi ca la 20 de ani).
Studiile efectuate au arătat o prevalenţă a disfuncţiei erectile de 40% la bărbaţii de 40 de ani şi de 70% la cei peste 70 de ani. Dacă tinerii prind curaj şi în cele din urmă se prezintă în faţa farmacistului pentru a cumpăra câteva pastile pentru potenţă, bătrânii vin cu greu la farmacie şi aproape niciodată la medic.
Medicamente eliberate şi fără reţetă
Faptul că medicamente precum Viagra, Levitra sau Cialis se eliberează doar pe reţetă nu îi împiedică pe botoşăneni să le solicite, farmaciştii eliberându-le după o scurtă analiză a stării de sănătate.
Cel mai vârstnic cumpărător de Viagra pare a fi un botoşănean care a împlinit deja 80 de ani.
Pastile pentru disfuncţie erectilă:
– Viagra: ajută bărbaţii cu disfuncţie erectilă să aibă şi să menţină o erecţie atunci când sunt stimulaţi.
– Levitra: are efecte similare cu Viagra. Se absoarbe rapid în sânge şi necesită un stimul sexual. În prezenţa acestuia, erecţia se poate declanşa în circa 20-30 de minute după ce se ia pastila.
– Cialis: e cunoscută şi ca „pastila de weekend”, efectul durând până la 36 de ore după administrare.
– Tudor CHIRIAC