Direcţiile de sănătate publică au început de ieri să primească doze de vaccin hexavalent, acesta urmând să fie distribuite în scurt timp medicilor de familie. În total, la medicii de familie din toată ţara vor ajunge 225.000 de doze.
Vaccinul hexavalent asigură imunitate împotriva hepatitei B, a tetanosului, difteriei, tusei convulsive, poliomielitei şi a pneumoniei cu haemophilus influenzae. El trebuie administrat sugarilor în trei tranşe – la două, patru şi 11 luni.
Vaccinul se regăseşte în programul naţional de imunizare al Ministerului Sănătăţii, este achiziţionat de acesta şi distribuit medicilor de familie prin direcţiile de sănătate publică, iar timp de două luni acesta a lipsit.
De altfel, în ultimii ani s-au înregistrat sincope frecvente în aprovizionarea cu vaccinul hexavalent. Cele mai multe dintre acestea au apărut din cauza deficienţelor apărute în cadrul procedurii de achiziţie.
– Tudor CHIRIAC
De ce nu se produce la noi in tara si secumpara la pret mare si nu garanteza nimeni pentru eventualele complicatii