O viaţă s-a pierdut în timp ce alta urma să vină pe lume. O ambulanţă care transporta o gravidă la Botoşani a lovit o bătrână în vârstă de 72 de ani. Accidentul a avut loc în oraşul Săveni, pe strada Nicolae Iorga. Ambulanţa preluase femeia însărcinată din localitatea Ghireni şi se deplasa spre Botoşani. În faţa unei autogări, Verginica I. a ieşit brusc dintre două maşini şi a ajuns chiar în faţa ambulanţei, care circula cu semnale acustice şi luminoase în funcţiune. Ambulanţierul, Adi P. în vârstă de 38 de ani, a frânat, dar nu a avut timp să o evite pe femeie, astfel că a lovit-o în plin.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
„Nu înţeleg ce a vrut să facă. A ieşit dintre două maşini, nu s-a uitat deloc. Am crezut că se opreşte, că doar aveam sirena, dar când am văzut ca ea continuă am călcat frâna. Dar e maşină mare şi grea, asfaltul era umed. Nu am mai putut evita. Aveam şi pacient în maşină”, a declarat acesta după accident.
Martorii de la locul accidentului erau în stare de şoc şi nu îşi puteau imagina nici ei ce a făcut-o pe femeie să vrea să traverseze chiar în acel moment. „Ambulanţa venea cu sirene şi se auzea de departe. Abia când se apropia a păşit pe stradă. A pus capul în pământ şi a ieşit în stradă. Nu ştiu dacă a vrut sau nu să sară în faţa ambulanţei, dar e ciudat cum a ieşit în stradă atunci”, a spus unul dintre martorii incidentului.
Cu maşina serios avariată în partea din faţă, salvatorii au urcat victima în ambulanţă, alături de gravidă, şi au mers imediat la secţia de la Săveni a Spitalului Judeţean „Mavromati”, în acelaşi timp fiind anunţat şi echipajul cu medic al SMURD, care a plecat de la Botoşani pentru a oferi asistenţă medicală.
„Din păcate, victima a ajuns la noi în stop cardio-respirator. S-au declanşat manevrele de resuscitare, însă din păcate fără un rezultat pozitiv”, a precizat un cadru medical din Centrul de Primiri Urgenţe Săveni.
Femeia însărcinată a fost preluată de o altă ambulanţă de la Spitalul Săveni şi a fost adusă în siguranţă la Botoşani, unde a născut un copil sănătos.
Anchetă declanşată de poliţişti
La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de poliţie, care au blocat circulaţia şi au declanşat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele accidentului, fiind deschis dosar pentru ucidere din culpă. „O bătrână de 72 de ani se angajează în traversarea străzii din partea dreaptă spre stânga a sensului de deplasare a unei ambulanţe aparţinând SJA Botoşani, care se deplasa în regim prioritar având în funcţiune sistemele acustice şi luminoase. Facem cercetări pentru a stabili cauzele şi circumstanţele producerii accidentului rutier”, a precizat comisarul Edi Iacob, şeful Poliţiei Săveni.
Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a cotidianului „Monitorul de Botoşani”.
– Tudor CHIRIAC
O camera de supraveghere prin zona?????