luni, decembrie 23, 2024
AcasăPrima PaginăScandal pentru aerul bolnavilor

Scandal pentru aerul bolnavilor

La aproape un an şi jumătate de la descoperirea neregulilor legate de compania Vitalaire, o mulţime de botoşăneni, a căror sănătate depinde de aparatele de oxigen, sunt în continuare puşi la plată pentru nişte servicii ce ar fi trebuit să fie gratuite. Astfel, filiala din România a unei mari corporaţii franţuzeşti, Air Liquide Vitalaire, este cercetată de un an şi două luni pentru evaziune fiscală şi escrocherii, deoarece cerea bani bolnavilor pentru închirierea unor aparate de oxigen, care erau decontate de Casa de Sănătate. Pentru a percepe cât mai mulţi bani, firma este suspectată că trecea serviciile de închiriere a aparaturii şi pentru persoane decedate, sau întârzia intenţionat preluarea aparatelor de la bolnavi, iar pentru a masca totul ţinea evidenţă contabilă dublă, care inducea în eroare şi judecătorii.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


În paralel cu ancheta poliţiştilor, la nivelul instanţelor din Botoşani au fost deschise 28 de acţiuni de firma ce a avut sediul în Iaşi. La acestea se adaugă alte câteva dosare la Suceava, unde fie reprezentanţii firmei, fie pacienţii, au atacat măsura instanţei de la Botoşani. Aproape toate acţiunile au fost admise de judecători, excepţie făcând două, pe motiv că au fost introduse peste termenul prevăzut de lege şi oamenii au fost puşi să plătească chiriile pentru aparate, în condiţiile în care firma Air Liquide Vitalaire încasa bani şi de la stat pentru aceleaşi servicii.

 

Moştenitori puşi la plata banilor

 

În unele cazuri oamenii nu au avut banii la care au fost obligaţi, iar firma a trecut la executare silită. Iar în alte cazuri beneficiarii serviciilor au decedat şi acum moştenitorii sunt puşi în situaţia să plătească.

Sumele pe care oamenii sunt obligaţi să le plătească variază între câteva sute de lei şi câteva mii de lei. În unele cazuri, oamenii au fost puşi să plătească inclusiv avocaţii companiei ce i-a dat în judecată.

Majoritatea sentinţelor nici nu au fost atacate de persoanele date în judecată, fiind vorba în principal de oameni cu o situaţie materială precară ce nu îşi permiteau un război juridic cu o multinaţională, sau, mai rău, oameni care nici nu ştiau că pierd procesele. Aşa a fost şi cazul unui bătrân din Vorona, care a „moştenit” de la soţia sa defunctă datoria către firmă.

 

Scandal pornit de la o investigaţie jurnalistică

 

Totul a pornit în urma unei investigaţii jurnalistice publicate de Cătălin Tolontan, care a dezvăluit că SC Air Liquide Vitalaire România SRL, care este filiala grupului Air Liquide, liderul mondial în domeniul gazelor pentru industrie, sănătate şi mediu, ar fi emis facturi duble pentru unii pacienţi, pe care apoi îi dădea în judecată pentru neplata la timp şi solicita penalităţi. La acel moment s-au declanşat anchete, iar în urma acestor verificări, CAS Botoşani a imputat furnizorului de dispozitive medicale sume în valoare de 16.574 lei, furnizorul de concentratoare de oxigen Vitalaire Romania SRL. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a cerut un control şi la Botoşani, în urma căruia s-au identificat nereguli. „S-a imputat suma de 16.574 lei unui furnizor de dispozitive medicale, la Vitalaire. Au fost aparate de oxigen. Am avut un control dispus de la Casa Naţională şi am recuperat suma plătită”, a declarat anul trecut Carmen Nicolau, preşedintele CAS Botoşani.

Potrivit jurnalistului Cătălin Tolontan, procuratura din Iaşi a început urmărirea penală în noiembrie 2016. Vitalaire a plătit 200.000 de euro sancţiuni către Casa de Sănătate şi continuă să livreze concentratoare de oxigen bolnavilor din toată ţara.

 

Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a cotidianului „Monitorul de Botoşani”.

 

– Tudor CHIRIAC

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
-2.3 ° C
-2.3 °
-2.4 °
86 %
2.3kmh
19 %
Dum
-1 °
lun
2 °
mar
4 °
mie
4 °
joi
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e țara: se descurcă fiecare cum poate.

EDITORIAL

PSD, prin Marcel Ciolacu, mai face o „românească” și pozează într-o mimoză ofensată, aruncând guvernarea cât colo după ce „răii” de dreapta i-au jignit....

EPIGRAMA ZILEI

Lumea-i atât de dezvoltată Încât - susțin cei de la NASA - Aia în negru îmbrăcată Vine de-acum cu ... motocoasa! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...