duminică, decembrie 22, 2024
AcasăPrima PaginăProcurorii au obţinut o primă victorie contra fostei şefe

Procurorii au obţinut o primă victorie contra fostei şefe

Dosarul intentat de procurorii anticorupţie prim-procurorului suspendat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Raluca Stăncescu, a trecut de un prim hop. Vineri, magistraţii Curţii de Apel Târgu Mureşdin cadrul Camerei Preliminare au respins toate excepţiile invocate în cauză de o parte dintre inculpaţi şi au constată regularitatea rechizitoriului şi a efectuării actelor de urmărire penală. „Dispune începerea judecăţii, primul termen de judecată urmând a fi stabilit după rămânerea definitivă a prezentei încheieri”, se arată în decizia instanţei. Deja, Raluca Stăncescu a atacat încheierea instanţei, legalitatea măsurilor dispuse de procurorii anticorupţie urmând să fie verificată şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Raluca Stăncescu a fost trimisă în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Suceava la începutul lui octombrie, pentru şantaj, instigare la favorizarea făptuitorului, instigare la compromiterea intereselor justiţiei, divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, şi conflict de interese, în boxa acuzaţilor fiind trimişi şi amicul ei, Cătălin Stavără, precum şi doi poliţişti, unul din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani şi celălalt din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) pe motiv că aceştia ar fi ajutat-o s-au iar fi promis susţinere în demersuri. Dosarul trebuia să se judece la Curtea de Apel Suceava, dar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a admis cererea de strămutare a cauzei formulată de Raluca Stăncescu, dosarul urmând să se judece la Curtea de Apel Târgu Mureş.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
-1.1 ° C
-0.4 °
-1.1 °
78 %
2.9kmh
0 %
Dum
0 °
lun
2 °
mar
2 °
mie
3 °
joi
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e țara: se descurcă fiecare cum poate.

EDITORIAL

PSD, prin Marcel Ciolacu, mai face o „românească” și pozează într-o mimoză ofensată, aruncând guvernarea cât colo după ce „răii” de dreapta i-au jignit....

EPIGRAMA ZILEI

Lumea-i atât de dezvoltată Încât - susțin cei de la NASA - Aia în negru îmbrăcată Vine de-acum cu ... motocoasa! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...