În perioada 23 – 25 decembrie, pompierii botoşăneni au avut parte de 73 de misiuni. Din acestea, zece au fost pentru stingerea unor incendii izbucnite în locuinţe sau gospodarii, dar şi la autoturismele unor localnici din Şendriceni, Botoșani, Flămânzi, Havârna, Frumuşica, Manoleasa, Tulbureni şi Hudeşti. Pe timpul intervenţiilor, spun reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, au fost salvate/asistate/evacuate preventiv 58 persoane. De asemenea, au fost protejate de foc bunuri materiale în valoare de peste un milion de lei. Cauzele care au generat incendiile sunt lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată lângă materiale combustibile, coş de fum necurăţat de funingine, scurtcircuit electric şi fumat în locuri nepermise. Pagubele au fost estimate la 60.000 de lei. Reprezentanţii ISU recomandă populaţiei ă respecte, atât acasă, cât şi la locul de muncă, normele generale de prevenire a situaţiilor de urgenţă, pentru a se evita pierderile de vieţi omeneşti şi bunuri materiale.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.