luni, decembrie 23, 2024
AcasăPrima PaginăŞosele însângerate de şoferi beţivi

Şosele însângerate de şoferi beţivi

Apropierea sărbătorilor de iarnă îi face pe mulţi şoferi mai iresponsabili ca oricând. În decurs de câteva ore, două accidente grave au fost produse pe fondul consumului de alcool al celor aflaţi la volan. Cel mai grav incident a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, pe raza localităţii Băluşeni. Doi tineri se aflau într-un BMW, iar într-o curbă şoferul a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens şi a izbit violent un cap de pod. Din cauza vitezei mari, acesta nici nu a mai apucat să frâneze, iar pasagerul din dreapta a fost pur şi simplu proiectat prin parbriz, la câţiva metri de maşină.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


Un şofer care trecea prin zonă a sărit în ajutorul celor doi răniţi şi a sunat la 112, la faţa locului ajungând echipajele de ambulanţă şi poliţie. Dacă şoferul a scăpat cu câteva contuzii, pasagerul, în vârstă de 22 de ani, abia sosit din Italia, a fost găsit de echipajele medicale în stare critică. „La faţa locului a fost găsită o victimă de sex masculin, ce prezenta un politraumatism prin accident rutier, cu un traumatism cranian, cu plagă scalpată de aproximativ 12 centimetri, o plagă temporală dreaptă de aproximativ trei centimetri, fractură deschisă de femur stâng, precum şi o hemoragie masivă. A fost transportat de urgenţă la spital, unde a intrat în sala de operaţii”, a precizat Liviu Stan, medic în cadrul SJA Botoşani. Tânărul a fost imediat operat de o echipă mixtă, formată din neurochirurg şi ortoped, ulterior fiind internat pe secţia de reanimare.

Poliţiştii au reuşit să îl verifice pe şofer cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Oamenii legii au declanşat o anchetă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul şi au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

 

Maşini distruse din cauza alcoolului

 

Cu câteva ore mai devreme, un bărbat din Botoşani a dat dovadă de inconştienţă maximă, urcându-se la volan deşi se afla într-o avansată stare de ebrietate. Bărbatul, în vârstă de 56 de ani, se deplasa la volanul unui Volkswagen Polo pe strada Griviţa, dinspre strada Tudor Vladimirescu, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens, unde a lovit un Audi condus de un tânăr de 34 de ani, care circula regulamentar.

În urma coliziunii dintre cele două maşini au rezultat, din fericire, doar pagube materiale. „Din momentul în care a ieşit din giratoriu, maşina părea că avea o traiectorie ciudată. La un moment dat, şoferul pur şi simplu a intrat pe contrasens. Poate a adormit, cine ştie, abia se putea ţine pe picioare”, a povestit un martor la accident.

La faţa locului a fost chemată şi poliţia. În cazul şoferului de 56 de ani etilotestul a indicat o concentraţie de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat. El s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

 

Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a cotidianului „Monitorul de Botoşani”.

 

– Tudor CHIRIAC

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
0.5 ° C
0.6 °
-1.7 °
95 %
2.3kmh
100 %
lun
3 °
mar
4 °
mie
5 °
joi
1 °
vin
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prefectul a ajuns primul, dar Federovici atacă pe turnantă.

EDITORIAL

Avem și nu avem președinte, avem și nu avem parlament, avem și nu avem guvern. Trăim consecințele unei serii de decizii proaste, începând cu...

EPIGRAMA ZILEI

Săraca vecina mea, Tinerețile-o omoară: Mai tot timpul este grea De când e ... ușoară! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...