Împuşcat vineri seara în orașul Sângeorz-Băi, din județul Bistrița-Năsăud, după ce a atacat o patrulă de polițiști care se afla în misiune la o intervenție, un tânăr în vârstă de 27 de ani a murit în spital. Bărbatul, adus la Spitalul Județean de Urgență din Bistrița cu plăgi împușcate în zona abdominală, a fost operat de urgenţă, însă nu a mai putut fi salvat de medici.
„Persoana respectivă a decedat. S-a intervenit chirurgical și, din păcate, era cu hemoragie și a decedat în cursul nopții. Avea 27 de ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al unității medicale, Mihaela Mastan.
Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), scandalul cu focuri de armă s-a produs, noaptea trecută, în orașul Sângeorz-Băi din Bistrița-Năsăud, acolo unde polițiștii au fost chemați prin numărul unic de urgență 112 să intervină în cazul unui scandal produs într-un bar.
Odată ajunși la bar, agenţii au încercat să îl imobilizeze pe tânărul de 22 de ani care făcea scandal, moment în care acesta din urmă a luat o bâtă de lemn și l-a lovit pe unul dintre polițiști în cap. În acel moment, celălalt polițist a scos pistolul din dotare, a efectuat un foc de avertisment în plan vertical și apoi a tras în agresor.
Poliţistul lovit cu bâta în cap este internat în spitalul din Bistriţa. La fel şi un bărbat de 46 de ani, diagnosticat cu o fractură de peroneu, după ce a fost lovit de tânărul de 27 de ani. La spital a ajuns şi o femeie de 56 de ani, atinsă de glonţul tras de poliţist. Aceasta nu a avut, însă, nevoie de internare.
În ceea ce-l priveşte pe poliţistul care a tras, acesta este cercetat penal pentru ucidere din culpă.
Cazul vine la doar câteva zile, după ce un poliţist din Suceava a fost lovit cu sabia în cap de un bărbat suspectat de trafic de droguri.