Orașele Botoșani și Bălți, din Republica Moldova, au un parteneriat de colaborare, printre altele un proiect cu, bineînțeles, Eminescu. De data asta, unul care s-ar putea să fie util și în plan material, pentru că se are în vedere și repararea cu banii din proiect a ceva infrastructură, atât la moldoveni, cât și la noi.
Așa am ajuns la Bălți, un oraș de trei ori mai mare ca suprafață comparativ cu Botoșani, cu aproximativ aceeași populație, care arată ponosit, cam cum arăta târgul nostru înainte de 2000. Jumătate de oraș e cu case care stau să se dărâme, blocuri cenușii și străzi de necirculat. Spre centru însă, devine un oraș al contrastelor, știți imaginile fără îndoială, supermarket Metro cu un parc alături, unde zeci de oameni amărâți vând direct de pe iarbă haine second hand, un pietonal cam vetust, care are pe la jumătate obișnuitul tanc rusesc făcut monument, dar și un teatru impozant, plus porumbei, fântâni arteziene și niște parcuri drăguțe.
Investitori atraşi cu o zonă economică liberă
Nu orașul condus de primarul interimar Igor Seremet (cel în funcție, Renato Usatâi, e fugit la Moscova, dacă se întoarce, e arestat), deci nu orașul e interesant acolo, cu toate că are o și primărie mândră, iar în față o statuie impozantă cu, normal, Ștefan cel Mare. Chiar dacă mulți locuitori nu prea știu o iotă de română.
Ce e interesant acolo e o chestie pe care eu o văd ca o palmă dată județului Botoșani și, în general, regiunilor mai sărace din România. O palmă amicală, dar totuși o palmă. Vorbesc de Zona Economică Liberă Bălți. Da, moldovenii de peste Prut au șapte asemenea zone economice libere în țara lor și toate au devenit povești de succes. Iar cireașa de pe tort este cea din Bălți.
Ce este în fond Zona Economică Liberă (ZEL) Bălţi? E o zonă de câteva sute de hectare unde investitorii, străini sau autohtoni, au un regim special dacă investesc și creează locuri de muncă. Convinși de nemții de la concernul Draexlmaier Group, un producător de cablaje auto, moldovenii le-au acordat facilitățile cerute, prin mai 2010 și de atunci ZEL Bălți se dezvoltă ca Făt Frumos. Pentru că nu li s-a permis să mai facă alte zone din astea, au identificat terenuri și au făcut încă șapte subzone a ZEL Bălți. Au apărut investitori din Austria, Italia, Turcia, Japonia. Și nu e vorba de buticari, ci de companii multinaționale, din alea înjurate de Dragnea și premierul Tudose.
Investitorii au fost obligați să devină rezidenți în ZEL, asta însemnând că au cumpărat terenul (care era atunci un câmp plin de moloz). Autoritățile au adus până la terenurile respective gaz, energie electrică şi alimentare cu apă, iar străinii au construit un complex industrial. Fabrici moderne, utilaje ultimul răcnet, infrastructură în interiorul parcului industrial cu drumuri, parcări, chioșcuri pentru fumat (în Bălți este interzis să fumezi pe stradă), terenuri de sport și multe altele. Totul sclipește de curățenie, fabricile sunt ca o farmacie, cu cantine, hale de producție, birouri și toalete exact ca în pliantele de prezentare.
Consecințe
Păi să le luăm pe rând, măcar pe cele mai importante:
Șomaj zero – s-au creat în Bălți vreo cinci mii de locuri de muncă și se mai preconizează crearea a încă trei mii, până la finele lui 2018. Salariul mediu a unui angajat în ZEL Bălți este de 400 de euro, un salariu absolut decent și pentru România.
Nu mai emigrează nimeni – angajații sunt în mare parte tineri și foarte tineri, nu își mai iau lumea în cap, stau acasă și muncesc pentru că pot trăi decent. Sunt aduși la muncă cu autobuze și transportați înapoi acasă tot așa. Gratuit. Pentru că orașul Bălți nu mai face față cererii de muncă, în ZEL Bălți lucrează oameni din șase raioane moldoveneşti.
Învățământ de calitate – deja există cinci școli profesionale și șase colegii. Universitatea din Bălți, deși de profil umanist, a acceptat să introducă și un profil de inginerie (un inginer din ZEL câștigă în jur de o mie de euro pe lună). Mai toate școlile profesionale și secția de inginerie au fost dotate de investitorii străini, cu laboratoare și utilaje, primind şi spaţii în fabrici pentru ca elevii (în fond, viitorii angajați) să facă practică și să învețe. La admiterea pentru secția de inginerie a Universității din Bălţi sunt 20 de candidați pe loc.
Dezvoltarea orașului – Municipalitatea din Bălți s-a pomenit cu bani, din cotele de salarii cât și din investiții făcute chiar în oraș. Vorbesc deja oamenii de repararea pietonalului, a parcurilor, a străzilor (care arată groaznic). Se modernizează spitalele, au proiecte pentru parcuri de agrement, piscine. Plus blocuri de locuit, e criză de locuințe acolo, un apartament amărât cu două camere ajunge la 40-50 mii euro, cam ca în Iași. Drept pentru care în oraș se construiește. Blocuri de locuit, blocuri turn de sticlă pentru birouri, sedii de supermarketuri (la care moldovenii le zic mall-uri), se repară străzi și se reamenajează parcuri.
În Zona economică liberă Bălți s-au investit deja peste 110 milioane euro. În următorii doi ani sunt proiecte în derulare de încă 22 de milioane. Încă un parc industrial, un centru expozițional și, bineînțeles, hale de producție. S-au identificat terenurile, s-au stabilit prețuri fixe pentru vânzare (așa se lucrează, prețul terenului în ZEL e fix, nu e loc de speculații imobiliare).
Deschiderea spre lume – acesta e un efect conex, dar merită menționat. A crescut enorm cererea de învățământ în limba română. Inițial, exista un singur liceu cu predare în română, numit, cum altfel, Mihai Eminescu. În prezent, din ce în ce mai multe licee și școli gimnaziale cer predare în limba română. Locuitorii din Bălți consideră că au șanse mai mari de realizare așa, cu ochii spre Uniunea Europeană, decât cu rusa. Au făcut rost de profesori de română buni și toți funcționarii din primărie, de exemplu, mulți dintre ei ruși fiind, vorbesc perfect limba română.
Orașul Bălți – câteva cifre
Al doilea oraș la Moldovei, după Chișinău
Populație – 151000, din care 66.5% cu vârsta aptă de muncă (v-am zis că tinerii nu mai pleacă)
Volumul producției industriale în 2016 – 250 milioane euro, din care export 45.5% (16% din exportul Moldovei se face la Bălți)
Investiții – în 2016 s-au investit 18,6 milioane euro în economia locală, din care 59% investiții străine
Facilități oferite investitorilor în Zona Economică Liberă Bălți
– Protecția investițiilor din partea statului
– Imposibilitatea de expropriere, sechestrare, sau naționalizare a bunurilor aflate în ZEL
– Posibilitatea de a efectua tranzacțiile bancare între rezidenți în valută străină
– Tratament vamal preferențial (post vamal amplasat în cadrul ZEL, activ în regim 24/24 ore, 7 zile în săptămână)
– Perfectarea și eliberarea certificatelor de origine preferențiale (EURO-1, CT-1)
– Circulația liberă a mărfurilor și materialelor în cadrul ZEL
– Reducere cu 50% a cotei impozitului pentru profitul obținut din exportul de mărfuri produse în ZEL
– Reducere cu 25% a cotei impozitului pentru profitul obținut din alte activități desfășurate în cadrul ZEL
– Scutirea de la plata TVA, accizelor şi taxelor vamale pentru mărfurile (serviciile) livrate în ZEL
– Scutirea totală de la achitarea impozitului pentru profitul obținut din exportul de mărfuri (servicii) produse în ZEL:
- pentru o perioadă de 3 ani în cazul investițiiei mai mari de 1 milion USD;
- pentru o perioadă de 5 ani în cazul investiției mai mari de 5 milioane USD.
Toate cele de mai sus sunt valabile pentru orice investitor, timp de zece ani de la începerea activității.
Country managerul din România
Îl cheamă Călin Botean, are 35 de ani, e născut la Bistria și e șef pe Moldova al trustului austriac Gebauer&Griller. Când a ajuns la Bălți, împreună cu alți trei manageri români, ZEL Bălți era doar un câmp. Au plănuit și construit toți patru o uzină modernă, în care, împreună cu 100 de angajați care lucrează în două schimburi, face peste două milioane și jumătate de kilometri de cablu pentru cablaje auto în fiecare an.
După terminarea construcției și montarea utilajelor, ceilalți trei români au plecat, el a rămas. E imaginea eficienței corporatistului, ne plimbă prin fabrică unde totul e aranjat, clar și bine stabilit. Pentru că austriecii sunt tot nemți, au implementat un sistem prin care se poate merge înapoi pe parcursul procesului de fabricație pentru a vedea care muncitor a tăiat sau prelucrat greșit o bucată de cablu, dacă se întâmplă așa ceva, evident. Au dus mai departe acest sistem și pot identifica acum până mina de unde provine minereul de cupru care e slab calitativ și duce la reclamații din partea clienților.
Fabrica pe care o conduce Botean a bătut record după record printre unitățile similare ale lui Gebauer împrăștiate prin toată lumea. Nu a mai primit nici o reclamație legată de calitatea produselor de doi ani jumătate.
Am mâncat la cantina fabricii. Mâncare bună, ca la restaurant. Şi foarte ieftină. Muncitorilor le este încărcată lunar pe un card suma de bani destinată mesei, vreo 35 de lei pe zi. Cardul e folosit la cantină şi fiecare comandă ce vrea şi îşi gospodăreşte singur banii de masă.
Șefii săi au decis să mai facă o fabrică la Bălți, mai mare, unde vor mai angaja 300 de persoane. Mai multă treabă pentru Botean. Nu te poți abține să nu te gândești ce ar face oameni ca acest tânăr director, o imagine a succesului, dacă ar lucra în țara lor.
Călin Botean
De ce la Bălți și nu la Botoșani?
Răspunsuri la întrebarea asta nu prea a dat nimeni. Ne-am lovit de ridicări din umeri și priviri complice, semi-amuzate. Senzația mea este că noi, aici, la Botoșani, am ratat un tren, în care moldovenii de la Bălți au sărit din mers.
Unul din motive este sigur salariul. E 400 de euro acum, dar la început era o sută. Dealtfel, salariul mediu la Bălți e pe undeva pe la 120 de euro. I-am tot iscodit pe administratorul ZEL Bălți, pe un director de fabrică, pe mai mulți oficiali moldoveni, dar cu toții au fost diplomați. Când am pomenit de legislația UE, că nu ar fi permis multe chestii în România, au sărit în sus că nu, există legi pentru angajări noi, există Agenții de dezvoltare și se pot face proiecte.
Nu a contat nici infrastructura. Drumurile moldovenilor sunt groaznice, mult mai rele ca hârtoapele românești. Dar tot au adus investitori. Culmea, cară marfa spre vest cu companii românești de transport. Pe drumurile proaste din Moldova și apoi, România.
Calitatea oamenilor nu a contat, moldovenii sunt angajați buni și disciplinați. Dealtfel, șase sute de muncitori au fost detașati de un concern german care are o fabrică în ZEL Bălți la o uzină a companiei din Satu-Mare. Nu mai aveau pe cine să angajeze acolo. Le plătesc moldovenilor diurnă ca în UE, cazare la hotel. Îi costă cam mult soluția asta de avarie, dar nu au încotro. Deocamdată. Până se mută cu totul la Bălți, probabil.
Dar motivul principal e lipsa de pricepere și voință politică. Noi tocmai am scris că Botoșani, cea mai săracă zonă din UE, nu are nici o bucățică de teren considerată defavorizată. Pentru așa ceva trebuia făcută o documentație amărâtă. O zonă economică liberă necesită legislație specială şi dorința de a ajuta zonele sărace ale țării. Plus că durează mai mult de patru ani până la rezultate viabile, iar majoritatea politicienilor români are fibrilații la gândul că duşmanul politic se poate lăuda, după alegeri, cu realizările lor.
În fond, moldovenii le-au oferit investitorilor ce au nevoie și noi, românii, nu am oferit niciodată. Stabilitate. Le-au garantat că anumite condiții inițiale nu se vor schimba zece ani. Au trecut șapte și nu s-a schimbat nimic. Pare incredibil, într-o țară cu atâtea zbateri politice, cu un semi-război la graniță, cu revolte de stradă. Au stabilit un cadru legislativ pentru zone economice libere și au stat deoparte.
În România, în ultimul an, codul fiscal s-a schimbat de 250 de ori, dacă țin eu bine minte. Plus o revoluție fiscală, pentru doi lei în plus la leafă.
Ca să înțelegeți mai bine amploarea fenomenului ZEL Bălți, mai trebuie să spun că și vreo două – trei firme mari din Botoșani au demarat discuții pentru a se reloca acolo. Motivele sunt evidente, lipsa forței de muncă calificate în România e doar unul din ele, motiv de care toți factorii de decizie din Bălți sunt foarte conştienţi.
Aşa că, atunci când mai ieşiţi din Botoşani şi vedeţi terenurile alea virane de la marginea oraşului, gândiţi-vă că acolo ar fi putut fi un parc industrial cu fabrici moderne şi mii de locuri de muncă. Dar nu a fost să fie. Explicaţii de ce nu se poate să avem şi noi ce are oraşul Bălţi sunt sigur că voi primi sute. Interesant ar fi însă răspunsul cum se poate, că de „nu se poate” ne-am săturat
