În ciuda eforturilor depuse de autorităţi pentru a degreva aglomeraţia de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV), haosul cuprinde din nou instituţia. Astfel, ieri la amiază, zeci de botoşăneni au luat cu asalt sediul Serviciului pentru Permise, formând o coadă care ajungea până la trecerea de pietoni din faţa clădirii.
Instituţia s-a mai confruntat cu astfel de situaţii, iar din această cauză autorităţile au introdus un sistem de programări online, în speranţa că vor evita aglomeraţia. Deşi iniţial situaţia părea a fi rezolvată, îmbulzeala a revenit în forţă.
„Cei care stau şi aşteaptă la rând sunt botoşănenii care nu vor să se înscrie în sistemul de programări”, a declarat comisarul Marian Ciornea, şeful SPCRPCIV. Potrivit oficialului, principalele motive care au duc la această situaţie sunt atitudinea oamenilor, dar şi timpii mari de aşteptare generaţi de preluarea şi prelucrarea datelor şi lipsa de personal.
„În fiecare zi avem cazuri în care vin oameni şi ne spun că au diferite urgenţe. Noi avem toată disponibilitatea, dar nu putem să îi dăm la o parte pe cei cu programări că aşa vor unii”, a adăugat Marian Ciornea.
În schimb, oamenii care stăteau la rând ieri spun că nu pot aştepta luni de zile pentru a-şi înscrie maşina. „Eu lucrez în străinătate, iar timpul e limitat fiindcă trebuie să mă întorc la muncă. Credeţi că pot să stau până în ianuarie sau februarie, când mă programează ei? Prefer să pierd o zi şi poate prind un loc liber”, a declarat un botoşănean.
Programările fictive îngreunează sistemul
Reprezentanţii instituţiei spun că o altă cauză a aglomerării sunt programările fictive. „O parte dintre cei care stau la rând au diferite interese, sunt oameni care prosperă financiar. Noi avem în jur de 100 de programări pe zi, iar asta înseamnă aproximativ 6.000 într-o perioadă de 60 de zile. Nu putem spune niciodată că avem atâtea maşini în aşteptare. În cele 60 de zile putem înmatricula fizic maxim 3.000”, a mai spus comisarul.
Programările online au devenit o afacere pentru unii botoşăneni, din care pot obţine şi câteva sute de euro, bani pe care îi primesc de la cei care se grăbesc sau care nu au programare. Astfel, comercianţii de maşini fac mai multe programări cu seriile de şasiu, stau la coadă pentru a le înmatricula mai repede fără această procedură, iar programările le vând.
„Am mai constatat, din listele pe care noi le avem cu privire la ziua respectivă, că s-au programat 100 persoane, dar din acele liste găsesc 20 pe care le-am înmatriculat deja înainte. Acele 20 de locuri rămân cumva neocupate şi valorificate într-un mod fraudulos. Toată problema începe de la birourile care întocmesc documente pentru înmatriculări”, spunea şeful SPCRPCIV în urmă cu două luni.
Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a cotidianului „Monitorul de Botoşani”.
– Alexandru DOROFTEI