Un tânăr din Botoşani implicat într-un tragic accident rutier produs în urmă cu aproape doi ani şi jumătate şi soldat cu decesul a două persoane a fost trimis în judecată sub acuzaţia de ucidere din culpă. Dosarul a fost trimis Judecătoriei Botoşani, după ce rudele celor decedaţi au deschis o acţiune în instanţă acuzând durata prea mare a anchetei.
Accidentul a avut loc pe 6 iunie 2015, în „Intersecţia morţii” de la Orăşeni Deal, când Ştefan şi Mirela Huţanu, de 27 şi respectiv 24 de ani, din Vorona, se întorceau de la cumpărături din Botoşani, ei pregătindu-se de nunta unui frate de-al tânărului care ar fi trebuit să aibă loc chiar ziua următoare. În momentul în care Loganul lor a ajuns în intersecţia cu drumul care duce spre Cristeşti, din lateral a apărut un Audi A6, condus de Flavian Zacreţchi, de 27 de ani, care s-a izbit violent în ei. În urma impactului deosebit de violent, Loganul s-a învârtit pe şosea, iar autoturismul Audi a ajuns în şanţ.
Scoşi din maşină de martori, soţii Ştefan şi Mirela Huţanu au fost transportaţi la spital, însă din cauza leziunilor grave suferite medicii nu au mai reuşit să-i salveze. Alte patru persoane rănite, inclusiv autorul accidentului, au fost internaţi în spital, trei dintre ei fiind transferaţi ulterior la Iaşi. Considerat vinovat de producerea accidentului, întrucât nu a oprit la indicatorul „Stop” şi a intrat în intersecţie fără să acorde prioritate Logan-ului, Flavian Zacreţchi urmează să răspundă acum în faţa magistraţilor.