Două femei, mamă şi fiică, au fost încătuşate şi conduse la Poliţie, după ce au tăbărât pe un poliţist rutier, încercând să-l determine să nu-l amendeze pe un şofer care conducea cu 101km/h prin localitate. Scenele incredibile s-au petrecut în luna august, în Copălău, însă cazul a fost făcut public abia ieri, în cadrul unei conferinţe de presă organizată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ), în contextul dezbaterii publice a proiectului de lege privind întărirea autorităţii poliţistului.
Un alt incident s-a petrecut pe strada Armeană din municipiu, când un chef organizat în curtea unei case nu a putut fi oprit de poliţişti. Muzica răsuna, după ora 22.00, iar unii locatari ai blocurilor din apropiere au sunat la 112. Petrecerea a fost oprită doar la apariţia poliţiştilor, dar imediat ce patrula a plecat distracţia a fost reluată. „Evident că ulterior au fost sancţionaţi contravenţional domnii respectivi, dar efectul imediat al prezenţei noastre acolo nu s-a putut realiza pentru că noi de fapt dorim să aducem liniştea cetăţeanului”, a recunoscut comisarul şef Paul Tapalagă, şeful Serviciului de Ordine Publică din cadrul IPJ Botoşani.
De altfel, a fost pentru prima dată când poliţiştii au recunoscut oficial că unele intervenţii sunt ineficiente din cauza legilor prost croite.