miercuri, aprilie 2, 2025
AcasăPrima PaginăTatăl ucigaş îşi recunoaşte crima

Tatăl ucigaş îşi recunoaşte crima

După gratii. Acolo a rămas bărbatul din satul Vânători, comuna Gorbăneşti, care şi-a ucis fiica în vârstă de cinci ani, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Acuzat de omor, Costel Viziteu a fost prezentat duminică seara în faţa magistraţilor de la Tribunalul Botoşani, care au dispus arestarea lui preventivă pentru 30 de zile. Astfel, potrivit hotărârii instanţei de judecată, bărbatul va rămâne în arestul poliţiei până pe 20 noiembrie, inclusiv.

Decizia nu este definitivă, bărbatul având posibilitatea să o conteste în termen de 48 de ore la Curtea de Apel Suceava. Interesant este că, în timpul anchetei, el a recunoscut totul în faţa procurorilor, însă în momentul în care a ajuns în instanţă el a refuzat să mai facă declaraţii. În schimb, el nu s-a opus arestării, acceptând măsura fără crâcnire.

Potrivit anchetatorilor, crima a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, după o ceartă în familie, când bărbatul, beat criţă, s-a întors acasă aproape de miezul nopţii, şi a dat muzica la maxim. Concubina i-a cerut să dea volumul mai încet, dar bărbatul s-a enervat şi a luat-o la bătaie, după care a luat un cuţit cu gândul să o înjunghie.

Salvată de mama bărbatului, care locuieşte în aceeaşi gospodărie, femeia a fost scoasă din casă, însă Costel Viziteu a mers la fetiţa care dormea şi a înjunghiat-o în gât, după care s-a întins în pat. Femeile au alertat vecinii, care au sunat la 112, la faţa locului ajungând în scurt timp poliţia şi ambulanţa, însă micuţa nu a mai putut fi salvată.

Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, în timpul anchetei fiind găsită inclusiv arma crimei – un cuţit de bucătărie, care a fost ridicat din locuinţă.

 

Viaţă transformată în calvar

 

Din cauza scandalurilor din familie, I.M., concubina bărbatului, a părăsit căminul conjugal în vara lui 2015. Atunci, femeia a luat fetiţa şi a plecat la părinţii ei din satul Stroieşti, comuna Lunca. Pe 7 august, în timp ce micuţa se îndrepta spre casă cu bunica maternă, bărbatul a luat-o cu forţa şi a dus-o la părinţii lui din satul Vânători şi nu i-a mai permis femeii să o viziteze. Atunci, I.M. a cerut ajutorul instanţei de judecată, dar bărbatul a venit cu versiunea lui, dând vina pe femeie. Ba mai mult, el a susţinut  atunci că „este cunoscut în comunitate ca fiind o persoană responsabilă şi serioasă”, iar fiica sa va beneficia de o „îngrijire permanentă şi de un mediu adecvat pentru creşterea sa”.

I.M. a renunţat însă la acţiune şi a revenit la domiciliul comun. În noaptea de sâmbătă spre duminică, însă, Costel Viziteu a avut din nou o ieşire violentă, înjunghiindu-şi mortal fiica.

 

– Sebastian GHEORGHIU

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10 ° C
10 °
8.3 °
89 %
1.3kmh
100 %
mie
10 °
J
8 °
vin
15 °
S
16 °
D
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...