Pasionaţi de volan, trei botoşăneni au căzut în păcat, iar acum vor fi cercetaţi penal. Doi aveau permisele de conducere suspendate şi nu aveau voie să mai conducă o perioadă, dar au plecat la drum cu maşinile şi au fost surprinşi de poliţişti, iar un al treilea nu avea nici măcar permis de conducere.
Primul tras pe dreapta a fost un tânăr de 25 de ani din satul Vicoleni, care a fost oprit duminică de poliţiştii rutieri, pe strada Ştefan cel Mare din Săveni. Tânărul conducea o autoutilitară, însă, când l-au oprit poliţiştii şi au verificat baza de date, ei au descoperit că cel de la volan avea permisul de conducere reţinut din 13 februarie, pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul rutier.
Spre seară a urmat celălalt caz, de data aceasta în comuna Suharău, când poliţiştii, care acţionau pe drumul judeţean care străbate comuna, au oprit un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani din localitate. Verificările aveau să scoată la iveală că şi acesta avea permisul de conducere reţinut.
În plus, pentru că mirosea a băutură, bărbatul a fost verificat cu etilotestul, aparatul indicând o îmbibaţie de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Prin urmare, şoferul a fost condus la Spitalul Municipal Dorohoi pentru recoltarea de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În schimb, un tânăr de 21 de ani din municipiul Dorohoi s-a ales şi el cu un dosar penal, după ce a urcat la volanul unui autoturism şi a plecat cu el la plimbare prin oraş, cu toate că nu avea permis de conducere. Aventura lui a fost întreruptă pe strada Saşa Pană, unde a fost oprit de un echipaj de poliţie şi dat jos de la volan. Acuzat de conducere fără permis, tânărul s-a ales cu un dosar penal şi riscă să fie trimis în faţa magistraţilor.