Doi botoşăneni, A.B şi L.B, au fost prinşi de vânătorii Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) după ce au împuşcat ilegal doi căpriori. În timpul unei acţiuni de combatere a braconajului organizate împreună cu reprezentanţii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase (SAESP) şi ai Serviciului Criminalistic, reprezentanţii AJVPS au găsit abandonate, pe fondul 12 de vânătoare Băluşeni, în vecinătatea pădurii Rediu, leşurile a două animale. Au decis să aştepte să vadă dacă vine cineva să le ia. „Noi am văzut cadavrele şi era clar că trebuia să vină cineva să le ridice şi să le transporte. Când s-au apropiat, am aprins lanternele şi am fugit după ei să îi prindem”, au declarat reprezentanţii AJVPS. Aceştia au reuşit să-l ajungă din urmă pe unul dintre bărbaţi, A.B., care spus că nu a împuşcat el căprioarele, deşi nu-l întrebase nimeni nimic. Aceeaşi declaraţie a dat-o şi în faţa poliţiei, spunând că, atunci când a fost prins de vânători, se plimba cu fratele său. Poliţiştii l-au contactat telefonic şi pe fratele lui A.B., dar acesta a zis că nu are semnal la telefon şi că nu înţelege ce i se spune.
Reprezentanţii AJVPS au constatat că L.B. deţine permis de vânătoare şi cred că, după ce a împuşcat animalele, l-a chemat pe fratele său să ducă armele acasă, după care s-au întors să ridice leşurile animalelor. Aceştia susţin că prejudiciul cauzat este de aproximativ 5.000 de euro. „Cei doi nu aveau dreptul să vâneze căprioare, pentru că în primul rând era închis sezonul şi, chiar dacă era în sezon, tot nu aveau dreptul să împuşte, fiindcă aceştia nu aveau autorizaţie pentru fondul respectiv”, a declarat Cosmin Humelnicu, directorul AJVPS. Oficialul a adăugat că familia celor doi este de mai mult timp în atenţia subordonaţilor săi, şi tatăl lor având probleme.
Pagube uriaşe făcute de vânătorii ilegali
În ultimii ani, braconajul a devenit o problemă majoră pe fondurile de vânătoare. Reprezentanţii AJVPS spun că braconierii au început să se organizeze în cete şi pleacă de regulă noaptea la vânătoare, înarmaţi cu bâte, iar când sunt surprinşi reacţionează violent. Din acest motiv, AJVPS a semnat un protocol cu IJJ şi poliţiştii, toate acţiunile pentru combaterea braconajului derulându-se în comun cu forţele de ordine, care vor face uz inclusiv de arme.
Unul dintre cele mai grave cazuri de braconaj a avut loc în 2014, când mai multe leşuri de porc mistreţ au fost descoperite de sătenii din Brăeşti, pe un teren agricol aparţinând unei ferme din localitate. Când s-au prelevat probele de către medicul veterinar zonal s-au observat urme de intoxicaţie-otrăvire cu grâu tratat. Cu un an înainte, braconierii au împuşcat şase mistreţi pe fondul de vânătoare 46 Văculeşti, după care, la începutul lui decembrie, reprezentanţii AJVPS au găsit şi o ciută împuşcată. În luna martie, alte două exemplare destul de rare – un căprior şi o ciută de cerb lopătar – au fost găsite ucise pe fondul de vânătoare 47 Şendriceni, pagubele înregistrate numai în aceste câteva cazuri depăşind 30.000 de euro.