Monitorul de Botoşani
MONITORUL de BOTOŞANI VINERI, 29 DECEMBRIE 2023 14 RETROSPECTIVA 2023 pe motiv că dinamita fon- dul de pensii prin decizia de a creşte salariul minim fără a se plăti contribuţii la stat. Budăi replica faptul că Guvernul, nu el perso- nal, e cel care face politica fiscală. 3 feb: - Alexia, fata de 15 ani care reprezenta un miracol medical după ce i-au fost replantate ambele braţe în urma unui accident, conti- nua să uimească. Acesta a fost la şcoală, la o lună şi jumătate de la tragedie. 4 feb: - Recensământul arăta că la Vârfu Câmpului şi Ripiceni populaţia aproape s-a dublat în zece ani. La Vârfu Câmpului se ajunse- se la 7.077 de locuitori (față de 3.420), iar la Ripi- ceni la 3.794 de locuitori (de la 1.917). De vină părea să fie migraţia for- mală a basarabenilor şi ucrainenilor interesaţi să aibă acte româneşti pentru a călători liber în UE. 5 feb: -Un elev de 16 ani din Şendriceni a fost arestat pentru că avea porniri mafiote. Acesta fura de la colegi, îi bătea şi le cerea taxă de protecţie. În trecut provocase scandaluri şi a dat spargeri, astfel că nu a putut evita încarcerarea. 6 feb: -Firmele Sabina & Ște- fana Cons SRL Satu Mare, Nord Vest Infrastructură și Servicii SRL Maramureș și Dumsil Med SRL Satu Mare, angajate de DRDP Iași să deszăpezească dru- murile naţionale din judeţ, gafau din nou. După ce uti- lajele fuseseră depistate fără RCA la intervenţii, mai nou, la a doua ninsoa- re, un sfert dintre maşini erau defecte. 7 feb: -Un tânăr de 26 de ani a fost audiat de poliţişti după ce un botoşănean l-a văzut când a aruncat un pistol letal la gunoi. Suspectul s- a dat de gol pentru că era foarte agitat. 8 feb: -Opt proxeneţi care racolau tinere, chiar şi minore, pentru prostituţie în Italia, au scăpat de con- damnări pentru că nici la 13 ani de la fapte nu s-a dat un verdict. Gruparea era extrem de periculoasă, una dintre fete fiind incendiată de proxeneţi şi salvată în ultimul moment. 10 feb: -A fost redeschisă după 13 ani vama de la Racovăţ, cu Ucraina. Inaugurarea se făcea cu oficiali de rangul doi şi venea pentru că era nevoie de noi căi de comu- nicaţie ca urmare a războ- iului din ţara vecină. 12 feb: -Poştăriţa din Drăgu- şeni, unde sute de oameni nu-şi primiseră pensiile, iar factorul poştal s-a sinu- cis la începutul anului, a fost concediată. Femeia în vârstă de 25 de ani spusese încă de la sinuciderea cole- gului că, dacă va fi nevoie, îşi va asuma parte din vină, fără a preciza care este aceasta. 13 feb: -La Botoşani se închi- deau 3-4 şcoli pe an şi dis- păreau peste 1.000 de elevi, astfel că unităţi abia construite sau reabilitate cu milioane de lei erau ţinute sub lacăt sau trans- formate în locuinţe sociale. Unele comune, precum Gorbăneşti, aveau sub 15 copii în toate satele. - Controalele în teren arătau că, la Botoşani, mai puţin de o construcţie din şase se ridica aşa cum pre- vedeau normele. Situaţia a fost scoasă la iveală după ce un cutremur devastator în Turcia a făcut ravagii tocmai din cauza nerespec- tării normelor în construc- ţii. 14 feb: -Un zmeu al şoselelor a fost potolit cu cătuşe, după ce a făcut accident şi a fost găsit fără permis, beat, fără asigurare şi ITP la maşină şi recidivist pe deasupra. Tânărul zburase cu BMW- ul în curtea unei gospodării la Popăuţi. 15 feb: -Liceul de la Pomârla, cunoscut drept cel mai bogat din ţară, cu un patri- moniu de peste 2.000 de hectare de păduri şi teren agricol, şi care abia fusese reabilitat cu peste 10 milioane de euro, nu avea bani să racordeze clădirea principală la electricitate şi era ţinut sub lacăt. 16 feb: - Mariana Chițac, o femeie de 36 de ani din Hudeşti, care în urmă cu doi ani şi-a sugrumat şi incen- diat copilul nou născut, a primit şapte ani şi două luni de închisoare cu executare. 17 feb: - Antonin Cancel, un botoşănean de 32 de ani care a atacat în stradă o poliţistă aflată în misiune, a fost condamnat la un an şi două luni de închisoare, dar nu era de găsit, astfel că a fost dat în urmărire. 18 feb: -Ministrul botoşănean al Muncii era acuzat că-şi hăr- ţuia colegele de partid la telefon, iar situaţia a produs rumoare şi a adus o coaliţie a tăcerii în partid, liderii refuzând să comenteze. Doina Federovici, şefa politică a lui Budăi şi apă- rătoare declarată a dreptu- rilor femeilor, era de negă- sit pentru o părere. 19 feb: -Un băiat de 10 ani din Botoşani a ajuns în comă la Iaşi după ce a ieşit din casă pentru a merge la un prieten şi a fost atacat de trei câini ai unui vecin. Atacul a fost văzut de mama copilului, însă până a ajuns la el băiatul a fost târât de animale, care i-au smuls o ureche şi l-au muş- cat de cap. 20 feb: -Proprietarul câinilor agresivi era Gabriel Tincu, director adjunct la APIA. Acesta a fost reţinut de procurori pentru că nu a prevenit atacul canin. Ciu- dat era că un câine îi fuse- se luat la padoc, dar reve- nise în proprietatea lui fără ca vreun lucrător să con- semneze returnarea anima- lului. 21 feb: -Liderul PSD Marcel Ciolacu i-a luat apărarea ministrului Marius Budăi acuzat de comportament grobian faţă de femei şi a pus-o la zid pe pesedista care a recunoscut inciden- tele, transmiţându-i să reclame la poliţie dacă nu- i convine ce zice partidul. 22 feb: -42 de ONG-uri din ţară cereau demiterea lui Budăi în urma acuzaţiilor de hăr- ţuire. Abia după ce scanda- lul a luat amploare, Budăi a venit cu prima replică şi făcea pe victima: că nu mai putea dormi, că îi era greu dar că avea familia alături, şi că el a fost crescut doar de mamă şi respecta femei- le. 24 feb: -La un an de la declan- şarea invaziei ruse în Ucraina, 87.500 de ucrai- neni trecuseră graniţa jude- ţului pentru a fugi de răz- boi. Majoritatea erau doar în tranzit în drumul spre occident. În total, 8 milioa- ne de ucraineni îşi părăsi- seră ţara. 25 feb : -În comuna păstorită de Verginel Gireadă se fura de la Nova Apaserv şi curent electric, nu doar apă. Un cablu a fost găsit de la o staţie a Nova Apa- serv la un şantier al primă- riei unde lucra Cornell’s Floor, dar nimeni nu voia să comenteze. 26 feb: -Victor Babiuc, fost ministru botoşănean al Justiţiei, de Interne, al Apărării, fost preşedinte al Camerei de Comerţ a României, a încetat din viaţă la 84 de ani. 27 feb: -Ionel Merticariu, fostul primar liberal de Ştiubieni, a fost condamnat să plă- tească 15.000 de euro instituţiei pe care a con- dus-o, pentru nişte nere- guli cu decontările la pie- truirea unor drumuri. Fos- tul edil se declara conster- nat de sentinţă, mai ales că se referea la fapte de prin 2014. 28feb: -Medicul botoșănean Gabriel Oprișanu a câşti- gat procesul cu Ministerul Sănătăţii şi a dovedit că a fost demis ilegal de la Institutul „Socola”. Acesta nu putea fi reprimit în funcţie, dar trebuia să înca- seze peste 400.000 de lei. MARTIE 1 mart: -Un tânăr din Săveni care trebuia să împlinească 31 de ani în două zile a murit în circumstanţe tra- gice, strivit de propria maşină, după ce a pierdut controlul volanului cel mai probabil din cauza obose- lii. În loc de aniversare, familia i-a făcut priveghi. 2 mart: -Patru proxeneţi din Dorohoi au fost săltaţi cu mascaţii sub acuzaţia că traficau minore instituţio- nalizate. Suspiciunile au apărut pentru că trei fete lipseau frecvent în mod nejustificat din centru. Şocant era că şi printre proxeneţi erau minori. 3 mart: -Mihai Clim, un bărbat de 42 de ani din Albești, a fost condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, după ce a corupt sexual trei minore sub 13 ani. Acesta mai fusese cercetat pentru fapte similare, dar scăpase din lipsă de probe. 5 mart: -Botoşănenii care deţi- neau garaje în zona Cole- giului Eminescu, şi care ameninţaseră cu liste pen- tru demiterea primarului, începeau să-şi demoleze singuri construcţiile, după ce primăria declarase că va veni cu executori şi buldo- zere, iar deţinătorii vor suporta toate costurile. 6 mart: -Cei 16 poliţişti botoşă- neni care luau bani sau chiar şi produse lactate de la şoferi pentru a le trece cu vederea abaterile au fost trimişi în judecată. Relată- rile cu agenţii care nego- ciau mita cu şoferii sau pe care îi aşteptau să scoată bani de la bancomat pentru a achita şpaga au făcut înconjurul ţării. 7 mart: -Marius Budăi a fost vizat de o moţiune simplă, pe motiv că devenise apă- rătorul pensiilor speciale şi punea în pericol banii europeni prin PNRR. Opo- ziţia îl acuza şi de faptul că desconsidera femeile, dar cu toate acestea maşinăria de vot şi-a făcut treaba şi acţiunea politicienilor USR şi de la Forţa Dreptei a picat. 8 mart: -Politicienele din PSD Botoşani tăceau sau prefe- rau să îi ia partea lui Budăi în scandalul comporta- mentului grosolan faţă de femei chiar şi de 8 Martie. Doina Federovici, care se erija în apărătoarea dreptu- rilor femeilor, nu scotea o şoaptă. -Marius Croitoru, fostul antrenor al FC Botoşani, avea doar eşecuri după ce a plecat de la echipă. După ce plecase cu scandal de la Craiova, acesta a trebuit să părăsească şi FC Argeş, unde în 14 meciuri a avut o singură victorie. 9 mart: -Constructorul care lucrase haotic pe drumul Botoşani-Târgu Frumos a abandonat şantierul şi nu mai era de găsit. Şefii de la Drumuri Naţionale, care au ţinut tot timpul partea firmei, refuzau să comen- teze. Drumul trebuia să fie gata în câteva luni, dar pe unele tronsoane nu se făcu- seră deloc intervenţii. 10 mart: -La Botoşani ajungeau cantităţi uriaşe de materia- le sanitare, la un an după ce se terminase pandemia. Produsele costau cinci milioane de euro şi păreau băgate pe gât de firmele care au rămas cu ele pe stoc. Doar în municipiu ajungeau 60 de tone de dezinfectant şi 2 milioane de măşti. 11 mart: -Ionuţ M., un bărbat de 34 de ani din Ungureni, a fost arestat la Constanţa, după ce a vrut să-şi cumpe- re un pistol pentru a-şi împuşca fratele. Tentativa de omor a fost pusă la cale cu soţia celui care ar fi urmat să devină victimă. Totul a fost dejucat de un bărbat care scosese legal pistolul la vânzare, căruia i s-a părut ceva suspect. Marius Budăi era acuzat că-şi hărţuia colegele de partid la telefon, dar şefii PSD au ales să-l susţină şi să o pună la zid pe una dintre presupusele victime
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=