Monitorul de Botosani
MONITORUL de BOTOŞANI LUNI, 30 DECEMBRIE 2024 9 RETROSPECTIVA 2024 Andrei a reuşit să mute Zilele Oraşului, din a doua încercare, când îi convenea cel mai mult, în perioada 9-12 mai, în condiţiile în care campania electorală începea pe 10 mai. Totul era pe bani publici, 500.000 de lei. Pentru aceasta a fost nevoie de votul unui ales local, Mari- cel Maxim, care se declara de dreapta, dar care a votat pentru Cosmin Andrei. 14 apr: -Botoşăneanul de 54 de ani acuzat că, la finele lunii martie, şi-a ucis cu cruzi- me soţia de care nu avea voie să se apropie, a încer- cat să-şi curme şi propria viaţă. Deşi era păzit non stop de poliţişti, care stă- teau la uşa celulei, acesta a înghiţit un pumn de pasti- le, după ce a ascuns trata- mentul din care primea zil- nic câteva comprimate. 16 apr: -Judeţul Botoşani făcea înconjurul presei naţionale după ce cazul cătunului Balta Roşie din Flămânzi, care nu avea electricitate, urma să beneficieze de transport cu autobuze elec- trice. În prealabil mijloace- le de transport au fost sfin- ţite, iar în ele a urcat şi liderul liberal Nicolae Ciucă. 18 apr: -Angajaţi ai AJOFM precum şi reprezentanţi ai unor asociaţii erau suspec- taţi de furt din bani euro- peni, fiind vizaţi de descin- deri dictate de Parchetul European condus de Codruţa Kovesi. Aceştia ar fi derulat cursuri fictive în vederea integrării tinerilor pe piaţa muncii şi se vor- bea de un prejudiciu de 160.000 de euro. 19 apr: -Dinu Moroșanu, fost primar de Viişoara, acuzat că ar fi violat o copilă de 16 ani, a fost eliberat fără vreo restricţie, iar victima acuza că este traumatizată pentru că-şi vedea abuza- torul trecând zilnic prin faţa casei ei. Judecătorii spuneau că nu au avut raportul privind trauma suferită de fată atunci când au decis eliberarea. 20 apr: -Un tânăr de 25 de ani din Suceava a ajuns în stare critică pe masa de operaţie după ce a fugit de un filtru al poliţiei şi agen- ţii au tras asupra maşinii lui zeci de gloanţe, din care două l-au nimerit. Medicii l-au operat peste patru ore şi i-au scos un rinichi şi jumătate de colon. Băiatul fugise de poliţie pentru că avea vreo 90 de tuburi cu freon aduse din Ucraina. 21 apr: - Agenţii botoşăneni de la Poliţia Rutieră condam- naţi pentru mită erau în continuare în vizorul jude- cătorilor. Doi dintre poliţi- ştii condamnaţi au fost obligaţi să restituie câte 75 de lei, echivalentul caşului primit ca şpagă de la un şofer cu aproape patru ani în urmă. 22 apr: -Călin Stroe, cadrul didactic din Ştefăneşti acu- zat de coruperea sexuală a unui elev, a fost condam- nat definitiv la doi ani închisoare cu suspendare. Sentinţa venea după ce acuzatul s-a bucurat de mai multă susţinere publică decât victima, inclusiv din partea conducerii şcolii şi a mediului politic. 23 apr: -Poliţia se apăra şi spu- nea că nu a acţionat exage- rat în cazul tânărului împuşcat după ce a fugit de control. Şefii IPJ spuneau că şoferul fugar era un pericol în trafic, deşi într- un caz similar în alt judeţ fusese folosită cu succes banda cu ţepi care sparge cauciucurile maşinilor. 25 apr: -Flavius M., un poliţist judiciarist din Dorohoi, a fost condamnat la un an şi două luni de închisoare cu suspendare şi îşi risca întreaga carieră după un incident şocant. Acesta l-a ameninţat cu moartea pe un coleg de la Rutieră, care voia să-i pună etilotestul. Flavius M. se dăduse de gol după ce, în plin trafic, i-a căzut portiera de la maşina pe care o condu- cea. 27 apr: -Un tânăr botoşănean de 20 de ani a fost săltat de anchetatori după ce s-a dat poliţist şi a încercat să stoarcă de bani un suspect de trafic de persoane şi proxenetism. Doar că infractorul versat nu s-a lăsat tras pe sfoară şi l-a trimis după gratii pe tână- rul ce visa că va face foar- te uşor 23.000 de euro. 29 apr: -Un tânăr de 24 de ani a murit în circumstanţe dra- matice pe drumul dintre Flămânzi și Prăjeni, după ce s-a izbit în plin cu maşi- na într-o căruţă. La scurt timp, un alt tânăr s-a răs- turnat cu maşina la Rediu, dar a scăpat cu viaţă. 30 apr: -Drumul strategic, rea- bilitat cu un milion de euro pe kilometru, adică la preţ de autostradă, se surpa la scurt timp de la inaugura- re. Conducerea CJ spunea că nu sesizase probleme, deşi se instituiseră deja şi restricţii de circulaţie. MAI 1 mai: -Un minor din Crasna- leuca rănit grav de o drujbă a fost escortat de poliţie direct în sala de operaţii în urma unui eveniment bizar. Fratele său care gonea cu maşina spre spi- tal a fost oprit de poliţişti din cauza vitezei, dar când aceştia au văzut gravitatea cazului şi motivul grabei au escortat maşina rănitu- lui până la unitatea medi- cală. 3 mai: -Cosmin Andrei şi PSD au ales să rişte prin menţi- nerea acestuia în cursa electorală pentru Primăria Botoşani. Situaţia părea de neînţeles, în condiţiile în care liderul central Marcel Ciolacu anunţase că niciun primar anchetat nu va putea candida. 5 mai: -Mii de botoşăneni au venit la biserici pentru a primi Lumina în noaptea de Înviere. Vremea foarte bună a adus la slujbă mai muţi oameni ca oricând în ultimii ani. Sfânta Lumină a fost adusă din nou de la Ierusalim. 7 mai: -Doi fraţi, de 1 şi trei ani, din Lozna, au ajuns în stare gravă la spital după ce au căzut în oala cu cior- bă clocotită. Băiatul de 3 ani, cu arsuri severe pe o treime din corp, a fost transferat la Iaşi. 8 mai: - Cosmin Andrei, pri- marul PSD de Botoşani, a fost trimis în judecată sub acuzaţia că a măsluit un concurs de angajare. Deci- zia şoc venea cu doar două zile înaintea începerii cam- paniei electorale. 10 mai: -Un militar în rezervă din Botoşani, în vârstă de 44 de ani, era acuzat că a snopit în bătaie două surori care îl tocmiseră să aibă grijă de o casă. Femeile, care au ajuns la spital, au depus plângere împotriva agresorului. 11 mai: -Mai mulţi botoşăneni au fost condamnaţi la închisoare, unul dintre ei, Florin Zaharia, de 38 de ani, fiind vânat în toată Europa pentru afaceri cu droguri. Suspecţii, care cultivau canabis inclusiv la stână la Hudeşti, au încer- cat să dosească marfa chiar şi în WC, fără să ştie că erau filaţi. 12 mai: -FC Botoşani, singura echipă aflată la mâna ei în duelurile pentru evitarea barajului sau a retrogradă- rii directe din SuperLiga, a pierdut fără drept de apel în faţa echipei de rezerve a Oţelului Galaţi, 2-0. Poli Iaşi s-a salvat direct, FC Botoşani şi Dinamo jucau baraj, iar FCU Craiova şi FC Voluntari au retrogra- dat direct în Liga a 2-a. 13 mai: -Primarul Cosmin Andrei contesta controlul judiciar cerut de procurori în dosarul în care era acu- zat de măsluirea unui con- curs. Tribunalul Botoşani era de acord, dar sentinţa definitivă depindea de Suceava. 14 mai: -Un botoşănean care anunţa plasarea unei bombe într-un club în care fusese refuzat a aflat pe pielea lui ce înseamnă să pui pe drumuri echipajele de intervenţie. Identificat în timp record, autorul a fost amendat cu 4.000 de lei şi s-a ales cu dosar penal. 15 mai: -Spitalul Judeţean pier- dea al doilea proces cu un angajat care fusese suspen- dat după drama mamei care a murit la Maternitate. Era vorba despre infirmie- ra care contestase faptul că nu a luat bani 2 luni în semn de pedeapsă, după ce şi o asistentă obţinuse ace- laşi lucru. Miza cea mai mare era însă în cazul doc- toriţei care fusese demisă după tragedie. 16 mai: -Cazul unui aparat de zbor din Ucraina prăbușit la noi în județ, la Unţeni, a fost ţinut strict secret mai bine de două luni şi jumă- tate de către MApN. Inci- dentul se înregistrase chiar în timpul scandalului cu fragmentele de drone rusești prăbușite în sudul țării în contextul războiu- lui din Ucraina. 17 mai: -Raluca Stâncescu, fost prim-procuror la Botoșani, dar condamnat la închisoa- re sub acuzaţii extrem de grave - şantaj şi divulgare de secrete de serviciu - era aproape de eliberare. Con- damnată la 6 ani şi 10 luni de puşcărie, aceasta obţi- nea eliberarea condiţionată după aproape patru ani după gratii. 19 mai: -Un botoşănean abia revenit din Anglia a murit în timp ce testa pe şosea, la Bucecea, puterea motoci- cletei cumpărată recent cu banii din străinătate. Un alt motociclist din judeţ a murit în drum spre Iaşi, într-o tragedie care a cur- mat trei vieţi, toate ale unor motociclişti. 20 mai: -Polițistul Bogdan Băni- că, cel care a făcut public un incident la aeroport cu fostul deputat botoşănean Răzvan Rotaru, a fost con- damnat să achite daune de 45.000 de lei şi cheltuieli de judecată de 5.000 de lei. Ciudat era că şi Rotaru avea partea lui de vină, fiind amendat de poliţie în urma scandalului în care ar fi ameninţat un poliţist care-i spusese că a parcat greşit. 21 mai: -Doi bărbaţi din Vârfu Câmpului protestau prin greva foamei în faţa primă- riei şi acuzau că mii de ucraineni primeau buletine româneşti pe acte false. Ei recunoşteau că au făcut parte din reţea, dar acuzau că ilegalităţile continuau în numele lor. Posesorii acte- lor ar fi avut obligaţia să vină la vot. 23 mai: -Un bărbat de 77 de ani, din Truşeşti, accidentat grav în faţa porţii casei de o maşină care dădea cu spatele şi a trecut peste el, a decedat la Urgenţe. 24 mai: -Un bărbat de 32 de ani din Albeşti a fost arestat după ce şi-a sechestrat, violat şi ucis nepoata de opt ani. Crima care a şocat întreaga ţară este fără pre- cedent în ultimele decenii în judeţ. Suspectul a fost capturat după o urmărire cu împuşcături şi şi-a recu- noscut faptele, dând vina pe băutură. 25 mai: -Fostul manager al Spi- talului Judeţean, Monica Adăscăliţei, anchetată în dosarul angajărilor măslui- te, scăpa de arestul la domiciliu, primind accep- tul judecătorilor pentru a reveni ca medic în Urgen- ţe. Ea rămânea însă sub control judiciar. 26 mai: -FC Botoşani s-a salvat miraculos de la retrograda- re, câştigând la limită, 1-0, şi returul barajului cu for- maţia de ligă secundă CS Mioveni, gol marcat de Mailat. Echipa locală dădea astfel peste cap orice pronostic, în condiţiile în care în iarnă orice analist pleca de la premisa că Botoşani nu se mai poate salva. 27 mai: -O femeie din Hilişeu- Horia a fost ucisă în somn de soţul ei, care a lovit-o în cap cu toporul, iar apoi s-a dus în curte şi s-a spânzu- rat. Tragedia a venit după ce cei doi merseseră în weekend la o nuntă, iar la întoarcere s-au certat din cauza geloziei bărbatului. Femeia chemase poliţia, a doua oară în cinci zile. Poliţiştii nu se simţeau vinovaţi şi chiar spuneau că au acţionat ca la carte. 29 mai: - Primăria Văculești era salvată de la executare sili- FC Botoşani s-a salvat miraculos de la retrogradare, după două meciuri de baraj bune la finalul unui sezon catastrofal
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=