Monitorul de Botosani
MONITORUL de BOTOŞANI VINERI, 29 NOIEMBRIE 2024 6 LOCAL D eoarece mai sunt doar două zile până la alegerile parlamentare, ne-am pro- pus să vă prezentăm o analiză a candidaților care s-au înscris în cursa pentru fotolii în Senat și Camera Deputaților, ca să vedem cine sunt cei care ne cer votul. Pentru circumscripția nr. 7, care corespunde județului Botoșani, sunt arondate nouă locuri în cele două camere ale par- lamentului, mai exact șase poziții de deputat și trei de senator. Conform procesului verbal de rămânere defi- nitivă a candidaturilor încheiat de Biroul Electo- ral al circumscripției nr. 7 din 28.10.2024 și publicat pe pagina Instituției pre- fectului, pentru cele nouă poziții de parlamentar candidează 159 de per- soane. Mai exact, pentru cele trei locuri în Senat candi- dează 59 de persoane, dintre care 15 nu au domiciliul în județul Botoșani, iar cele șase fotolii de deputat sunt râvnite de o sută de per- soane, dintre care 32 nu au reședința permanentă în județul nostru. Însă, dintre cei parașu- tați de la centru pe listele din județ, extrem de puțini au șanse reale de a accede în Parlament, excepțiile fiind Elisabeta Lipă, ce candidează pen- tru PSD, dar are totuși legături strânse cu Botoșaniul, și un alt can- didat, tot din București, ce se află pe listele AUR. Averile candidaţilor, ascunse la vedere Potrivit legislației, declarațiile de avere ale candidaților trebui să fie publice. Acestea sunt depuse la Biroul Electoral Județean, iar apoi trebuie publicate pe site-ul Age- nției Naționale de Integri- tate (ANI). Experții din societatea civilă critică legislația, care nu impune un termen ferm pentru publicarea declarațiilor de avere, creând astfel breșe de transparență. Deși sunt depuse la BEC de mult timp, declarațiile de avere au apărut abia recent onli- ne. Iar declarațiile sunt difi- cil de consultat din cauza chichiţelor tehnice. De exemplu, numele candi- daților trebuie scris fără diacritice. În cazul în care numele este scris corect, documentul nu e găsit. După fiecare căutare, tre- buie să bifezi pe site că nu ești robot, iar pe măsură ce cauți mai multe declarații, de avere sau de interese, autentificarea devine mai complicată. Așa că, dacă nu aveți vederea extrem de bună și câteva ore la dispoziție, va trebui să vă lăsați păgubaș. Candidaţii, cu interesele și averile lor Trecem în revistă can- didații cu o scurtă prezen- tare a fiecăruia și a infor- mațiilor extrase din declarațiile de avere și de interese depuse de aceștia la Biroul Electoral Cen- tral (BEC). Însă datele reprezintă doar o fotogra- fie a momentului și trebu- ie citite cu atenție. De exemplu, dacă un candi- dat are acțiuni sau părți sociale la o firmă, nu însemnă că are acei bani în mână. De asemenea, sumele declarate ca venituri sala- riale nu trebuie adunate cu cele din conturile ban- care pentru a afla averea totală a unui candidat. Evident, banii rămași necheltuiți din salarii au ajuns în conturi bancare. Problema apare când veniturile salariale, sau de altă natură, sunt prea mici pentru a justifica sumele mari din conturile bancare ale unui candidat. Cine ne cere votul pentru Parlament Monitorul vă prezintă înaintea scrutinului de pe 1 Decembrie cu ce se remarcă cei mai bine cotaţi candidaţi dintre cei 159 care vor să fie parlamentari de Botoşani, dar şi ce averi au. - Redacţia A fost președintă a Consiliului Județean până octombrie 2024 și deschide lista pen- tru Senat. A avut o carieră bazată pe politi- că. S-a angajat pentru prima dată la vârsta de 20 de ani, în 1994, pe post de consilier parlamentar, la cabinetul Vioricăi Afrăsî- nei. A ocupat această funcție timp de 10 ani, până în 2004, iar în 2005 a devenit con- silier la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani. Timp de trei ani, a fost consilier la Servi- ciul Public Comunitar de Evidență a Per- soanelor, iar în perioada 2009–2010 a deținut funcția de director al Direcției Județene de Statistică. Ulterior, a revenit, pentru încă doi ani, în structurile Serviciu- lui de Evidență a Populației. Timp de opt ani, a deținut diverse funcții în instituții locale, nu a activat în sectorul privat vreodată. În administrație a intrat consilier județean, ocupând această poziție timp de două legislaturi, între 2000-2004 și 2004.2008. În iunie 2012, a devenit vice- președinte al Consiliului Județean Botoșani. Între 2012 și 2020, a avut două mandate de senator. În primul mandat, cel din legislatura 2012-2016, a luat cuvântul, conform presei centrale, o singură dată, 53 de secunde, la depunerea jurământului. În legislatura 2016–2020, a vorbit timp de un minut și 52 de secunde, prezentând rapoartele comisiilor pentru drepturile omului privind activitatea CNCD. În schimb a fost vicepreședinta Senatului și membră în celebra comisie juridică prezi- dată de Tudorel Toader care a schimbat legile justiției. Din 2020 a fost președintele CJ Botoșani, un mandat în care se laudă cu multe realizări, dar care a fost vizat și de multe perioade agitate, unele chiar au dus la demonstrații de stradă, cum e cazul tine- rei Alexandra Ivanov, decedată în Materni- tate. A avut parte și de percheziții la birou, la sediul PSD și acasă, efectuate de către DNA în urma anchetării angajărilor măsluite de la Spitalul Județean. După această perioadă, a anunțat că va candida la parlament, spunând că promise- se inițial că va sta președinte la CJ Botoșani doar un singur mandat, declarație pe care nu a făcut-o vreodată. S-a remarcat prin faptul că nu a organizat măcar o conferință de presă în cei patru ani de mandat, cu excepția unei întâlniri ad-hoc cu ziariștii după decesul tinerei din maternitate. În schimb, a avut o activitate susținută pe Facebook, cu multe postări și mii de foto- grafii de la orice eveniment care i-ar fi putut aduce un eventual câștig electoral. Și acum, la 50 de ani, este soldat credin- cios al partidului. Ea i-a propus, pe rând, la Botoșani, pentru a fi președinți ai României pe Liviu Dragnea, apoi pe Viorica Dăncilă, iar acum, pe Marcel Ciolacu. De studii s-a apucat mai târziu Cum așa e metoda de lucru la PSD, după ce s-a angajat a apucat-o și dragostea de carte și a absolvit, în 2001, Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din Bucu- rești, iar în 2006 a terminat masteratul cu specializarea „Drepturile Omului și Justiție Constituțională” la Universitatea „Mihail Kogălniceanu” din Iași, Facultatea de Drept. De asemenea, a urmat studii postuniver- sitare în Managementul Administrației Publice Locale la Academia de Studii Eco- nomice din București. Conform unei bio- grafii mai vechi găsită pe site-ul Senatului, pentru că CV-ul Doinei Federovici nu este disponibil online, nici acum, după 30 de ani de politică. Avere Conform declarației de avere, fosta președintă a Consiliului Județean Botoșani deține: Bunuri imobile: un teren de 3,4 hectare în comuna Coșula (în comun cu alte rude) Clădiri - o casă și un apartament în Botoșani Autoturisme: BMW X4 și BMW X1 Bani în conturi: 302.714 lei Credite: 290.000 lei, ultimul, în valoare de 250.000 lei, scadent în 2029 Venituri salariale 2023: 205.917 lei ca președintă a CJ (aproape 18.000 lei lunar), soțul ei a câștigat aproape 40.000 de lei, consilier parlamentar la cabinetul colegului de partid, Marius Budăi. Doina Federovici (PSD, Senat) - Tot înainte pe linie politică Alegerile pentru desemnarea viitorilor parlamentari sunt la concurenţă cu festivităţile programate duminică pen- tru Ziua Naţională
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=