Monitorul de Botosani
V i c e p r e ș e d i n t e l e Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comu- nicații (ANCOM), Pavel Popescu, spune pentru Europa Liberă că „fără îndoială, vorbim de o manipulare a algoritmi- lor TikTok în favoarea unuia dintre candidații la președinție”. Compania chineză care deține platforma ar fi ignorat zeci de sesizări ale Autorității Electorale Permanente, care i-ar fi cerut eliminarea de pe platformă a conținutului ilegal, susține Pavel Popescu. Ce s-a întâmplat în România este un semnal de alarmă pentru toată Europa, iar Comisia Europeană a deschis o investigație, a mai spus vicepreședintele autori- tății responsabile de supravegherea din domeniul comunicațiilor electronice. „TikTok este o compa- nie aflată în siajul Parti- dului Comunist Chinez și este o companie care prin istoricul ei în pe teritoriu mai multor țări începând cu Statele Unite ale Americii, a făcut parte din investi- gații unde li s-au adus acuzații grave și extrem de grave cu privire la algoritmul lor” , arată acesta. Într-un răspuns pentru Libertatea, TikTok a transmis că este extrem de vigilentă față de acto- rii care încearcă să folo- sească „comportamente înșelătoare pentru a afecta procesele civice și lucrăm cu sârguință pen- tru a identifica și elimina operațiunile de influență secrete, iar lunar rapor- tăm în mod transparent cu privire la aceste efor- turi.” Şi un parlamentar UE important cere șefului TikTok să vină în fața Parlamentului European pentru a răspunde la întrebări despre rolul rețelei în alegerile prezi- dențiale din România, scrie Politico. „România este un semnal de alarmă: radi- calizarea și dezinforma- rea pot avea loc în toată Europa cu consecințe dăunătoare”, a declarat Valérie Hayer, șefa gru- pului liberal Renew Europe. 1 Euro - 4,9765 lei 1 Dolar - 4,7307 lei Cursul valutar BNR, pentru 27.11.2024 0,0003 0,0012 MONITORUL de BOTOŞANI JOI, 28 NOIEMBRIE 2024 9 NAŢIONAL Șefa partidului extre- mist SOS România, euro- parlamentara Diana Șoșoacă, l-a atacat dur pe Călin Georgescu într-un clip distribuit pe TikTok, platforma care l-a viralizat pe Georgescu în subteran și propulsat în turul doi al alegerilor prezidențiale. Șoșoacă susține că Georgescu locuiește într-o casă din Viena de „milioa- ne de euro” și îl acuză că a lucrat cu Mircea Geoană la proiectul Agenda 2020. „Deci pă bune, alo, domnu Călin Georgescu, lasă Osho, că nu toți sunt proști să nu știe ce faci, mă, cu Agenda 2020, că tu ai implementat-o, mână-n mână cu Geoană, acum implementați Agenda 2030. Marș, că eu te cunosc! Nu mai îmi folosi numele, că, vai, săraca doamna Șoșoacă. Dar când mi-ai spus «Retrage- te, nu mai zi nimic de vac- cinare, c-o să-ți omoare copiii» și te-ai retras bine mersi în Viena. A propos, cum îți permiți tu, așa, o casă de milioane de euro în Viena? De bun român ce ești. Băi, nu toți suntem proști, mă! Unii te cunoa- ștem”, a spus Diana Șoșoacă, care inițial și-a anunțat susținerea pentru Georgescu dacă va pro- mova partidul S.O.S și o va numi premier. Și europarlamentarul Luis Lazarus spune despre Călin Georgescu că „sărea calul” în emisiunile la care îl invita și că „este puțin nebun”, conform Adevă- rul.ro. Acesta îl acuză că Georgescu a publicat o carte luându-i ideile spuse de Lazarus într-o emisiu- ne, dar și că „n-are nicio treabă” cu judo, dar se fil- mează practicând acest sport. P reședintele Iohan- nis convoacă CSAT pentru analiza unor posibile riscuri la adresa securității naționale gene- rate de acțiunile unor actori cibernetici statali și non-statali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral. „Președintele Româ- niei, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consi- liului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc joi, 28 noiembrie 2024, începând cu ora 14.00, la Palatul Cotroceni. Pe ordinea de zi a Ședi- nței Consiliului se află analiza unor posibile ris- curi la adresa securității naționale generate de acțiunile unor actori cibernetici statali și non- statali asupra unor infras- tructuri IT&C, suport pentru procesul electo- ral” , a anunțat Adminis- trația prezidențială. Președintele Klaus Iohannis a declarat ante- rior că nu a primit de la serviciile secrete infor- mații despre suspiciuni legate de promovarea lui Călin Georgescu pe rețe- lele sociale, au declarat luni reprezentanții Admi- nistrației Prezidențiale. „Președintele Româ- niei nu a primit informări din partea instituțiilor statului cu privire la exis- tența unor riscuri de influențare a alegerilor prezidențiale sau cu pri- vire la ingerințe externe în procesul electoral și nici referitor la un mod de promovare a candida- tului menționat în solici- tarea dumneavoastră pe anumite rețele de sociali- zare, care să ridice suspi- ciuni” , arăta Administra- ția Prezidențială. Călin Georgescu, un candidat pro-rus și cu poziții ultra-naționaliste și anti-europene, s-a situat pe primul loc în turul 1 al alegerilor prezi- dențiale, cu peste 22% din voturi. Doi candidaţi vor anu- larea scrutinului Două cereri de anulare a alegerilor din primul tur al prezidențialelor au fost depuse la Curtea Consti- tuțională de Cristian Ter- heș și de Sebastian Popescu, urmând să fie judecate azi, de la ora 11.00, au declarat pentru G4Media surse care au preferat să-și păstreze anonimatul. Pe site-ul CCR au fost publicate cele două con- testații. Este vorba de o „Cerere de anulare, ale- geri prezidențiale în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024”, depusă miercuri de Sebastian Constantin Popescu, și de o „Cerere de anulare, ale- geri prezidențiale în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024” depusă în aceeași zi de Cristian Terheș. Terheș și Popescu au fost candidați la prezide- nțiale și au avut scoruri sub 1%. Anterior, avocata Ele- nina Nicuț a scris pe con- tul său de Facebook că la Curtea Constituțională ar putea exista o cerere de anulare a alegerilor prezi- dențiale. ANCOM şi Parlamentul European anunţă anchete Extremiştii încep să se atace între ei Șoșoacă: „Domnu Georgescu, cum îţi permiţi așa o casă de milioane de euro în Viena? De bun român ce ești!” Biserica Ortodoxă Română cere preoților să dea dovadă de neutralitate în timpul campaniilor electorale și avertizează că „opțiunea politică a preotului va fi exprimată doar prin votul personal secret”. G4Media a scris despre cazuri de preoți care l-au susținut pe Călin Georgescu, iar BOR a anunțat că aceste încălcări vor fi judecate de unitățile teritoriale ale bisericii (consistorii eparhiale), și nu de Patriarhie. „Clericul sau monahul, care se implică în politica vreunui partid în calitate de membru sau de candidat, dar și prin susținerea unui candidat, încalcă legămân- tul depus la hirotonie va trebui să aleagă între cariera politică și misiunea clericală/viața monahală. Abateri- le de acest fel vor fi judecate în Consistoriile eparhia- le” , subliniază Biroul de Presă al Patriarhiei Române. Aceste precizări vin în contextul în care duminica aceasta au loc alegeri parlamentare, iar duminica vii- toare turul II al alegerilor prezidențiale, în care se vor confrunta lidera USR, Elena Lasconi, și ultra-naționa- listul pro-rus Călin Georgescu, care promovează un mesaj mesianic și puternic religios. Biserica ortodoxă le cere preoţilor să nu se implice în alegeri Alegerile şi influenţa TikTok intră în analiza CSAT şi CCR Klaus Iohannis a convocat ieri CSAT pentru a analiza posibile riscuri la adresa securităţii naţionale generate de influenţe străine în perioada alegerilor. Tot mai mulţi politicieni spun că trebuie să fie făcută o analiză, dar că alegerile se pot tranşa doar la urne
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=