Monitorul de Botosani

B ayern Munchen a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0, pe „Allianz Arena”, într-un meci din etapa a V-a a Ligii Cam- pionilor, condus la centru de Istvan Kovacs. Diferenţa a fost făcută de golul marcat de funda- şul sud-coreean Min-jae Kim (min.38), după o minge respinsă greşit de portarul Safonov. Bavare- zii au avut şi o bară, prin Jamal Musiala (min.74). Bayern este neînvinsă de 33 de meciuri pe teren propriu în Champions League, din decembrie 2023. Portarul Manuel Neuer a ajuns la 150 de apariţii în Liga Campionilor, fiind al patrulea goalkeeper ca număr de prezenţe în com- petiţie, după Iker Casillas (179), Gianluigi Buffon (159) şi Pepe Reina (157). „Va fi dificil să recupe- răm acele puncte, dar mai sunt trei meciuri rămase şi trebuie să sperăm că ne vom califica” , a declarat Luis Enrique la finalul meciului de pe Allianz Arena, în care parizienii au evoluat în inferioritate numerică din minutul 57, după eliminarea lui Ous- mane Dembele, în momentul în care gazdele conduceau cu 1-0 prin golul sud-coreeanului Min-jae Kim (min.38). „Am făcut o impresie proastă, o impresie proas- tă din primul minut. Bayern ne-a fost superioa- ră în prima repriză, nu am putut depăşi presiunea lor. Nu am putut recupera mingea în jumătatea lor de teren şi am fost foarte infe- riori în această primă repriză. La începutul reprizei secunde au fost motive de speranţă, am reuşit să creăm pericol în primele 15 minute, dar după acel cartonaş roşu, care a fost o greşeală gravă din partea noastră, a fost evident mai compli- cat. Am rămas în meci până la final, dar Bayern a meritat victoria” , a comentat tehnicianul spa- niol. Într-un alt meci, arbitrat de românul Radu Petrescu, Manchester City a fost țin- ută în șah pe teren propriu de Feyenoord. După ce a avut 3-0 cu un sfert de oră înainte de final, campioana Angliei a fost egalată, 3-3, ajungând la șase meciuri consecutive fără victorie în toate competițiile. Erling Haaland a reuşit o dublă (min.44 - penalty, 53), celălalt gol al „cetăţe- nilor” fiind semnat de Ilkay Gundogan (min.50). Pentru echipa olandeză au înscris Anis Hadj Moussa (min.75), Santiago Gime- nez (min.82) şi David Hancko (min.89). Echipa lui Pep Guardio- la putea obţine victoria, dar Jack Grealish a nimerit bara (min.90+1). „Este ceva greu de înghiţit în acest moment. Meciul a fost bun, am jucat bine, am marcat de trei ori şi am fi putut înscrie mai mult. Dăm totul, iar apoi risipim, mai ales la primul gol, după care nu suntem suficient de stabili ca să o facem. Nu este vorba de a nu a alerga sau de lipsă de angajament, ci despre fot- bal, trebuie să fii activat în anumite momente pentru a o face” , a spus Guardiola. Tehnicianul spaniol a apărut în faţa camerelor de televiziune cu răni pe nas şi pe cap, pe care a afirmat că şi le-a produs singur în timpul meciului. „Mi-am făcut asta cu degetul, cu unghia. Am vrut să mă rănesc”, a precizat el zâm- bind. Într-un alt meci, Arse- nal a câştigat cu 5-1 la Lisabona, în faţa echipei locale Sporting. Campioa- na Portugaliei venea după o victorie cu 4-1 în faţa lui Manchester City, la ulti- mul meci al tehnicianului Ruben Amorim pe banca „leilor”. Gabriel Marti- nelli, Kai Havertz, Gabriel Magalhaes, Bukayo Saka şi Leandro Trossard au înscris golurile „tunarilor”. Atalanta Bergamo a reuşit o victorie şi mai clară în deplasare, 6-1 cu Young Boys Berna. Mateo Retegui şi Charles De Ketelaere au realizat duble, celelalte goluri fiind marcate de Sead Kolasi- nac şi Lazar Samardzic. O altă pretendentă la trofeu, FC Barcelona, a trecut la scor de forfait de Brest, 3-0, aceasta fiind prima înfrângere în com- petiţie a echipei din Hexa- gon. Robert Lewandowski a marcat primul şi ultimul gol al catalanilor (min.10 - penalty, 90+2), ajungând la 101 reuşite în Cham- pions League. Dani Olmo (min.66) a punctat şi el. Victorii au obținut în deplasare și Atletico Madrid, dar şi AC Milan. Atletico a reuşit o victo- rie la scor cu Sparta Praga, 6-0, în deplasare, prin golurile marcate de argen- tinianul Julian Alvarez (min.15, 59), Marcos Llo- rente (min.43), francezul Antoine Griezmann (min.70) şi de argentinia- nul Angel Correa (min.85, 89). Koke şi Griezmann, de la Atletico, au jucat atins 100 de meciuri în Champions League. AC Milan s-a impus la limită pe terenul echipei Slovan Bratislava, cu 3-2. Americanul Christian Pulisic (min.29), portu- ghezul Rafael Leao (min.68) şi englezul Tammy Abraham (min.71) au punctat pentru rossoneri, în timp ce pen- tru slovaci au înscris armeanul Tigran Barse- ghian (min.24) şi Nino Marcelli (min.88). Slovan a încheiat meciul în zece oameni, după eliminarea lui Marko Tolic (min.90). În Germania, Bayer Leverkusen și-a respectat statutul de favorită, cam- pioana en-titre din Bunde- sliga surclasând-o pe RB Salzburg cu 5-0, prin golu- rile marcate de Florian Wirtz (dublă), Alex Gri- maldo, Patrik Schick şi de fostul dinamovist Aleix Garcia, primul pentru el în Liga Campionilor. De asemenea, Inter Milano s-a impus la limită în faţa formaţiei RB Leip- zig, cu 1-0, prin autogolul lui Castello Lukeba (min. 27). Ultimele meciuri ale rundei a V-a din Cham- pions League s-au disputat aseară, duelurile terminân- du-se după închiderea edi- ției. MONITORUL de BOTOŞANI JOI, 28 NOIEMBRIE 2024 10 SPORT -Marți, 26 noiembrie 2024 Sparta Praga - Atletico Madrid 0-6 Slovan Bratislava - AC Milan 2-3 FC Barcelona – Brest 3-0 Young Boys – Atalanta 1-6 Bayer Leverkusen – Salzburg 5-0 Inter Milano - RB Leipzig 1-0 Manchester City – Feyenoord 3-3 Sporting Lisabona – Arsenal 1-5 Bayern Munchen – PSG 1-0 -Miercuri, 27 noiembrie 2024 ora 19:45 Sturm Graz – Girona ora 19:45 Steaua Roșie Belgrad - VfB Stuttgart ora 22:00 Celtic - Club Brugge ora 22:00 AS Monaco - Benfica Lisabona ora 22:00 PSV Eindhoven - Șahtior Donețk ora 22:00 Liverpool - Real Madrid ora 22:00 Dinamo Zagreb - Borussia Dortmund ora 22:00 Bologna – Lille ora 22:00 Aston Villa - Juventus Program etapa a V-a Champions League Pagină realizată de Cristian PRISACARIU cprisacariu@monitorulbt.ro Esperance Sportive Tunis, echipa antrenată de românul Laurenţiu Reghecampf, a debutat cu o victorie clară, 4-0 cu formaţia maliană Djoli- ba, marţi, pe teren pro- priu, în Grupa D a Ligii Campionilor Africii. Golurile cvadruplei campioane a Africii au fost marcate de Raed Bouchniba (min.4), Elias Mokwana (min.40), Oussema Bouguerra (min.76) şi Koussay Maacha (min.90+5). În celălalt meci al gru- pei, echipa egipteană Pyramids a surclasat for- maţia angoleză Sagrada cu 5-1. ES Tunis va juca al doilea său meci din grupă cu Sagrada, în deplasare, pe 6 decem- brie. Primele două clasate în grupă continuă com- petiţia. Internaţionalul polo- nez Robert Lewan- dowski, atacantul echipei de fotbal FC Barcelona, a devenit marţi al treilea jucător din istorie care înscrie peste 100 de goluri în Liga Campioni- lor, după portughezul Cristiano Ronaldo şi argentinianul Lionel Messi. Lewandowski a atins bariera de 100 de goluri după ce a transformat un penalty pentru Barca, în minutul 11 al meciului câştigat pe teren propriu de catalani, cu scorul de 3-0, în faţa formaţiei franceze Brest. Jucătorul polonez a reuşit apoi dubla în tim- pul adiţional (90+2), ajungând astfel la un total de 101 goluri în Cham- pions League. Cristiano Ronaldo este golgheterul absolut al celei mai importante competiţii continentale intercluburi, cu un total de 140 goluri, urmat de Lionel Messi, cu 129 de goluri, însă cele două superstaruri nu mai evo- luează în prezent în Europa. Lewandowski, care joacă la FC Barcelona din 2022, se poate conso- la cu faptul că are o medie mai bună de goluri înscrise în raport cu numărul de meciuri dis- putate (0,80 faţă de 0,79 pentru Messi şi 0,77 pen- tru Ronaldo, înaintea meciului cu Brest). Reghe debutează cu victorie în Tunisia Lewandowski bifează suta de goluri în Liga Campionilor Bayern Munchen a ajuns la 33 de meciuri fără înfrângere în UCL PSG a avut o evoluţie ştearsă în meciul pierdut la Munchen şi arbitrat de românul Istvan Kovacs. Istvan Kovacs nu s-a sfiit să-i dea cartonaş roşu lui Dembele şi să-i lase pe parizieni în 10 oameni

RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=