Monitorul de Botosani

MONITORUL de BOTOŞANI VINERI, 28 FEBRUARIE 2025 3 LOCAL P rimarul municipiu- lui Botoșani, Cos- min Andrei, a ajuns ieri (n.r. - 27 februarie a.c.) pentru a treia oară în fața completului de judecată de la Tribunalul Botoșani, unde este judecat într-un dosar ce vizează presupu- se fapte de corupție. Pro- cesul a scos la iveală deta- lii relevante despre organi- zarea concursului pentru ocuparea unui post în administrația locală în vara anului 2021. Cum au ajuns subiectele la Cosmin Andrei La cel mai recent ter- men, trei angajați ai Dire- cției de Impozite și Taxe Locale (DITL) au fost citați pentru a fi audiați: Lucian Lupu, directorul instituției, Gianina Grosu, membră a comisiei de organizare a concursului, și Liliana Buzilă, respon- sabilă cu tehnoredactarea subiectelor. Instanța a reconstituit, astfel, traseul documentelor care ar fi fost divulgate de edil chiar înainte de desfășurarea examenului. Conform declarațiilor martorilor, subiectele au fost inițial redactate de Gianina Grosu pe un cal- culator din instituție, apoi listate și predate lui Lucian Lupu, care le-a tehnore- dactat cu ajutorul Lilianei Buzilă. Ulterior, acestea au fost descărcate pe un stick USB și transmise lui Marius Bogdan Pavăl, director adjunct al DITL, președintele comisiei de organizare a concursului, care ar fi realizat și puncta- jele. Nimeni nu a putut spune ce s-a întâmplat ulterior. În schimb, la ter- menul din luna ianuarie, Marius Bogdan Pavăl a recunoscut în fața instanței că ar fi predat subiectele personal primarului Cos- min Andrei, la solicitarea expresă a acestuia. Primarul şi „bibli- ografia restrânsă” Un detaliu interesant este că, potrivit martorilor, toate aceste operațiuni s- au desfășurat în chiar ulti- ma zi de lucru dinaintea concursului, fără ca mem- brii comisiei să dezvăluie conținutul acestora altor persoane. Prin urmare, mai toate elementele din dosar sugerează că edilul ar fi fost sursa scurgerii de informații, deși acesta a susținut în instanță că a cerut doar o „bibliografie restrânsă” pentru a o ajuta pe Geanina H., fără a veri- fica exact conținutul docu- mentelor transmise. Singură în cursă şi cu subiectele pe tavă Mai mult, audierile de la termenul de ieri au indi- cat faptul că primarul ar fi intervenit în favoarea acesteia, deși candidata a concurat singură pentru post. Inițial, trei candidați s-au înscris la concurs, dar unul a fost respins din faza de selecție a dosarelor, iar cel de-al doilea nu s-a mai prezentat la examen, variantă confirmată de Gianina Grosu. Avocații apărării au solicitat chiar audierea candidatului care nu s-a mai prezentat la concurs, dar ulterior au renunțat, completul de judecată apreciind că declarația sa nu ar fi rele- vantă. Termen cu ghinion? Următorul termen de judecată a fost stabilit pen- tru 13 martie, când urmea- ză să fie audiați doi mar- tori propuși de apărare, care au fost audiați și în timpul anchetei procurori- lor. Interesant este că avo- catul care îl reprezintă pe Cosmin Andrei a încercat și acum să obțină un alt termen de judecată, tot la un interval de o lună, mai ales când a auzit de ziua de 13. Motivul invocat a fost mai mult o superstiție, avocatul susținând că nu a avut experiențe tocmai plăcute legate de ziua de 13. Intră în scenă fostul soţ Cert este că următorul termen de judecată ar putea reprezenta un moment crucial al proce- sului. Asta pentru că pe 13 martie ar putea fi confrun- tarea dintre primar și Cri- stian H., fostul soț al Gea- ninei H., beneficiara pre- supuselor favoruri din par- tea primarului Cosmin Ionuț Andrei. Prin urmare, această audiere se anunță a fi un punct de cotitură în desfășurarea procesului, întrucât Cristian H. este cel care a pus la dispoziția anchetatorilor documente- le incriminatoare. Ba mai mult, acesta a confirmat încă din timpul cercetări- lor că soția sa ar fi primit subiectele în avans tocmai pentru că ar fi avut o rela- ție personală cu edilul în perioada respectivă. Contextul dosarului Cosmin Andrei a fost trimis în judecată pe 8 mai 2024 de către procurorii DNA - Serviciul Teritorial Suceava, fiind acuzat de utilizarea ilegală a unor informații confidențiale și facilitarea accesului unor persoane neautorizate la acestea. Procurorii susțin că, în vara anului 2021, primarul ar fi influențat concursul pentru un post în administrația locală, furnizând subiectele pro- bei scrise și rezolvările Geaninei H., facilitând ast- fel angajarea acesteia la Direcția de Impozite și Taxe. Ancheta a fost decla- nșată în februarie 2024, când DNA a efectuat mai multe percheziții, desco- perind probe ce indicau presupusul amestec al pri- marului în aranjarea con- cursului. Până la o sentință definitivă, Cosmin Andrei beneficiază de prezumția de nevinovăție. Violența domestică este o problemă gravă, iar un caz recent din localita- tea Hudești adâncește și mai mult această realitate dureroasă. O femeie de 70 de ani a ajuns la spital cu multiple leziuni și traumatisme, după ce a fost bătută de concubinul său. Incidentul a avut loc acum câteva zile, în gos- podăria comună a celor doi septuagenari, iar motivele care au stat la baza izbucnirii acestui conflict rămân, deocam- dată, necunoscute. Potrivit declarațiilor femeii, totul a început cu un scandal verbal, care, în scurt timp, a degenerat într-o agresiune fizică brutală. Bărbatul a înce- put să-şi lovească victima cu pumnii în mai multe zone ale corpului, iar femeia cu greu a reușit să se apere de loviturile puternice. Cu ultimele puteri, aceasta a reușit să sune la 112 și să ceară ajutor. O ambulanță a preluat-o de la domiciliu și a transportat-o de urge- nță la spital. „Medicii au diagnosticat-o cu trau- matism cranian acut, plagă contuză frontală, fracturi costale și la mâna dreaptă. Femeia a fost internată în secția de chirurgie a Spitalului Județean Botoșani”, a precizat un asistent din cadrul unității sanitare. Autoritățile au fost ime- diat alertate cu privire la incidentul îngrozitor. Acest caz tulburător este doar un exemplu şocant dintr-un fenomen care afectează mii de per- soane, indiferent de vâr- stă. Violența conjugală nu face diferență între tineri sau bătrâni, iar vic- timele nu sunt doar femei tinere sau copii. Violența în familie poate avea efecte devas- tatoare asupra celor implicați, nu doar din punct de vedere fizic, dar și psihologic. Abuzul fizic este adesea însoțit de umilințe, frică constantă și pierderea încrederii în sine. De aceea, este ese- nțial ca victimele să nu se simtă singure și să cunoască faptul că există ajutor și suport. Autori- tățile, organizațiile non- guvernamentale și spe- cialiștii în domeniu sunt pregătiți să intervină și să ofere protecție celor care suferă în tăcere. Pentru a preveni astfel de tragedii, este impor- tant ca victimele violenței în familie să știe că au la dispoziție linii de urge- nță, adrese de refugiu și consiliere juridică și psi- hologică. - Tudor CHIRIAC Violenţă domestică la vârsta senectuţii Confruntare şoc în procesul primarului Primarul Cosmin Andrei a fost din nou faţă în faţă cu justiţia, iar după noile dezvăluiri va urma confruntarea directă cu cel care a dat totul în vileag. -S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro Primarul Cosmin Andrei a fost trimis în judecată în primăvara anului trecut de către procurorii DNA

RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=