Monitorul de Botosani

MONITORUL de BOTOŞANI MARŢI, 24 DECEMBRIE 2024 8 LOCAL Î n septembrie 1890, numele fiului botoșăneanului C.Gh. Savinescu, Ramiro C. Savi- nescu, era pe lista candidaților care își luaseră bacalaureatul în sesiunea din septembrie: la examenul de bacalaureat se înscriseseră 81 de candidați; reușiseră la teză 61; la oral au căzut 17 și reușiseră, în final, doar 44. După trei ani, în iulie 1893, Ramiro C. Savinescu obține și gradul de ofițer în rezervă la Cavalerie, de asemenea în urma unui examen pe care îl luaseră doar 14 din 20 de can- didați. În iunie 1894 se înscrie pen- tru studii în drept de la faculta- tea din București, pe care le încheie cu succes, căci în ianuarie 1896, Ramiro Savines- cu, „licențiat al facultăței juri- dice din București, întrunind condițiunile art. 58 din citata lege este numit substitut la tri- bunalul Suceava, în locul d-lui George M. Moisiu” („Constitu- ționalul”, nr. 1914, 28 ianuarie 1896, p. 2). În viața lui Ramiro Savines- cu se produce însă un eveni- ment care avea să-i devieze pentru o perioadă linia carierei profesionale. Îndrăgostit de fiica doctoru- lui botoșănean Alexandru Ște- fanovici, Ramiro Savinescu fuge cu ea... la Viena. Supărat, doctorul publică, pe 25 iunie 1896, următorul anunț: „N’am dat nici nu voi da consimță- mântul meu fiicei mele Virgi- nia Stefanovici pentru mariagiu cu Domnul Ramiro Savinescu asemenea declar cum că atît Virginia cât şi Napoleon Stefa- novici sunt minori şi nu le-am deschis nicăiri credit spre a împrumuta bani şi orice trata a lor purtînd data anticipată va fi contestată şi anulată” („Adevă- rul”, nr. 2570, 25 iunie 1896, p. 4). Despre „DRAGOSTE CU.... FUGA!” a scris presa vremii („Evenimentul”, nr. 879, 17 februarie, p. 1896). Fuga se produsese, probabil, la început de februarie, căci pe 17 februarie 1996, ministrul de justiție se vede nevoit a-l desti- tui pe abia numitul în funcție magistrat Savinescu, pentru faptul că a părăsit postul. Și deși revenise destul de repede la Fălticeni, în speranța unei viitoare căsătorii cu Virginia Ștefanovici, care îl urmase peste tot, și în speranța de a nu- și pierde postul, în martie, în locul lui fusese numit P. Petres- cu. Speranțele însă nu i-au fost înșelate. „Adevărul” din 10 decembrie 1897 anunța scurt: „Joi, 4 Decembrie, s’a celebrat căsătoria d-lui Ramiro Savines- cu cu d-ra Verginia Ştefano- vici”, iar în februarie Ramiro Savinescu era numit substitut la tribunalul Botoșani, în locul lui Alexadru Prassa, trecut în alt post. Iar din iulie 1901, îl găsim continuu pe funcții publice. E ales în colegiul II pentru noul consiliu general al județului Botoșani, alături de V. Timuș, D. Christescu, dr. Virgiliu Vra- bie, Th. Schipor și Vladimir Dobjanschi. În 1902 primește Ordinul „Coroana României” în gradul de Cavaler. Devenise între timp un membru activ PNL, fiind delegat, în 1905, la marea întrunire de la Dacia a partidu- lui național-liberal. Când în aprilie 1907, Consi- liul comunal al orașului Botoșani, în frunte cu primarul orașului V. Isăcescu, și-a înain- tat demisia, în noua comisie interimară, compusă din V. D. Vasiliu – președinte, membri: Al. Smelț și dr. Goilav, intră, în calitate de vicepreședinte, și Ramiro Savinescu. Speculațiile nu au lipsit în epocă. Iată cum prezenta situa- ția „Opinia”: „Profitând de împrejurarea că în momentul acela avocatul Ulle a fost silit să stea în casă cîteva zile din cauza unei frac- turi a piciorului, prietenul Vasiliu pune mîna pe comisiu- nea interimară a comunei în care el este numit preşedinte împreună cu trei amici devotaţi ai săi aninînd al cincilea de ochii lumei, pe amicul lui Ulle farmacistul Smelţ, căruia însă are precauţiunea a nu-i încre- dinţa nici o atribuţiune ca să nu ştirbească din puterea apu- cată. O dată comisia interimară înhăţată se începe distribuirea slujbelor: când vreun partizan cere ceva, preşedintele comi- siunei interimare Vasiliu îl tri- mite la vice-preşedintele Rami- ro Savinescu, umbra lui Vasi- liu; vice-preşedintele îl mână la amicul dr. Dionisie Goilav, acesta la amicul dr. Bueşenes- cu sau Urşianu şi vice-versa şi aşa bietul partizan este trimis şi purtat din mână în mână la aceşti câţiva Vasilişti, doară îl vor sili să ştie că numai ei pot totul şi fac totul, iar cât despre Ulle şi prietenii lui nici nu se mai aude vorbind măcar” (nr. 131, 26 aprilie 1907). Ala Sainenco, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” Sărbătorile de Iarnă se apropie, dar pentru mulți părinți și bunici care tră- iesc singuri magia acestora pare să se fi stins. Fără colindători la ușă, fără brad împodobit sau masa plină cu oameni dragi, doar amintirile Crăciunu- rilor de odinioară mai încălzesc atmosfera. În tăcerea caselor goale, acești oameni visează la un gest simplu, dar plin de însemnătate, care să le amintească faptul că nu sunt uitați. Ieri, câteva case din municipiul Dorohoi s-au umplut din nou de viață și speranță. Uniformele pompierilor de la Detașa- mentul Dorohoi, simboluri ale siguranței, au adus în aceste locuințe nu doar ajutor material, ci și o rază de lumină sufletească. Bătrânii care i-au primit au fost profund mișcați. „Pentru un om bătrân ca mine, cel mai mare dar nu sunt doar alimentele, ci faptul că cineva și-a amin- tit de mine. Nu mai sunt singur” , a spus unul dintre bunicii vizitați, cu ochii în lacrimi. Dar bucuria nu s-a oprit aici. Pompierii au adus zâmbete și în casele a două mame care își cresc singure copiii - una cu patru, alta cu trei micuți. Pentru ele, vizita a fost mai mult decât o surpriză - a fost un semn că nu sunt singure în lupta lor zilnică. Aceste povești sunt doar câteva exemple din misiu- nile frumoase pe care pompierii le duc la înde- plinire. Dincolo de inter- vențiile care salvează vieți în situații de urgență, ei aleg să fie alături de cei vulnerabili, să le redea speranța și să le arate că binele există. Gesturile lor nu se rezumă la cadouri materiale; ele reprezintă umanitate, bunătate și grijă față de cei mai puțin norocoși. Prin acțiunile lor, pompierii ne reamin- tesc tuturor că spiritul săr- bătorilor înseamnă, în pri- mul rând, să fim alături de cei care au nevoie de noi. -S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro Un bărbat de 54 de ani, din Botoşani, a ajuns la Iaşi după ce a fost salvat in extremis de un asistent aflat în tim- pul liber. Bărbatul a căzut din picioare în timp ce mer- gea pe stradă. S-a lovit extrem de rău în zona capului şi norocul lui a fost că a primit imediat îngrijiri medicale. Incidentul a avut loc între blocurile unui car- tier din zona Colonel Tomoroveanu. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, se îndrepta spre casă. La un moment dat, acestuia i s- a făcut rău şi a căzut din picioare, fără să mai aibă vreo reacţie. Întâmplător, în faţa acestuia mergea în aceeaşi zonă şi un asis- tent din cadrul Serviciu- lui Judeţean de Ambu- lanţă, aflat în timpul liber. Acesta a auzit zgo- motul puternic produs de impactul cu asfaltul şi a decis să verifice despre ce era vorba. Chiar dacă era în timpul liber, asis- tentul avea în rucsacul personal o mică trusă de prim ajutor. Aceasta s-a dovedit, însă, extrem de utilă în această situaţie. „M-am întors în loc şi am observat în spatele meu, întins pe asfalt, un bărbat. Era lovit la cap destul de rău, în urma căderii. L-am evaluat rapid, l-am aşezat în poziţia de siguranţă şi l- am monitorizat. Între timp, a fost apelat servi- ciul 112 şi am aşteptat colegii de la Ambulanţă pentru a preda pacientul, cu prezentarea cazului”, a precizat asistent princi- pal Tiberiu Roman. Ulterior, bărbatul a fost transportat la Urgenţe şi supus mai multor investigaţii de specialitate. În urma acestora, medicii au decis trimiterea lui ime- diată la Iaşi cu o ambu- lanţă cu medic. -Tudor CHIRIAC Salvat de un asistent aflat în timpul liber Pompierii din Dorohoi aduc speranţă în casele celor singuri Din patrimoniul Memorialului Ipoteşti Un primar al Botoșanilor: Ramiro C. Savinescu (I) Ramiro C. Savinescu a ţinut presa vremii de pe la 1890 atât cu ascensiunea sa profesională, cât şi cu o poveste de dragoste cu năbădăi.