Monitorul de Botosani

D ouă eleve ale Liceului cu Pro- gram Sportiv Botoşani au intrat în aten- ţia profesorilor după ce au fost protagonistele unei bătăi în toată regula. Inci- dentul a avut loc în faţa unităţii de învăţământ, în după-amiaza zilei de marţi. Cele două fete, una de 16 şi una de 18 ani, ar fi început să se certe într-un maxi-taxi. Ambele au coborât în staţia din apro- piere de liceu, dar conflic- tul a escaladat. Cea de 18 ani şi-a lovit adversara cu putere peste faţă şi corp. Ulterior, aceasta şi-a sunat mama, care a venit în sta- ţia de maxi-taxi şi de acolo cele două au apelat serviciul 112. Minora de 16 ani a fost preluată de o ambulanţă şi transportată la spital. „Pacienta a ajuns în ser- viciu de urgenţe cu un traumatism cranio-facial, epistaxis, escoriaţii şi contuzii genunchi. Ulte- rior a fost externată cu recomandarea de a reveni la nevoie” , a precizat medicul primar Elena Guraliuc, coordonator UPU-SMURD. Incidentul a ajuns ime- diat şi la urechile condu- cerii liceului şi a Inspecto- ratului Şcolar Judeţean (IŞJ), fiind declanşată o anchetă. „Eleva agresoare este din clasa a XII-a. Incidentul s-a petrecut în afara unității de învăță- mânt, într-o stație de maxi-taxi” , a precizat Bogdan Suruciuc, inspectorul general al IŞJ Botoşani. Cele două tinere au ajuns ambele să se plângă de agresivitatea celeilalte, astfel că poliţiştii au înre- gistrat două infracţiuni. „A fost întocmit dosar penal pentru două infra- cțiuni de lovire sau alte violenţe. Deocamdată doar una dintre ele a depus plângere” , a preci- zat inspector principal Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani. Cea de-a doua fată a precizat că şi ea va merge la poliţie să depună plân- gere în această perioadă. MONITORUL de BOTOŞANI VINERI, 22 NOIEMBRIE 2024 7 LOCAL Sfinţii Apostoli Filimon, Onisim și Arhip Acești sfinți au viețuit pe vremea împăratului Nero. Au fost ucenici ai Sfântului Apostol Pavel și au pătimit pentru Hristos în Kolasia. Din Sinaxar aflăm că pe când își înălțau rugăciunile către Dum- nezeu în sfânta biserică, împreună cu alți creștini, au năvălit asupra lor închinătorii de idoli. Atunci toți credincioșii care erau în biserică au fugit și au rămas numai Filimon, Arhip și Apfia, pe care, luând-i păgânii, i-au dus la Artoklis, făcătorul de pâine al Efesului. Sfântul Arhip a fost bătut aspru și străpuns cu cuțite peste tot trupul, de persoanele care treceau pe acolo. Sfântul Filimon a fost bătut fără milă şi, fiind împroșcat cu pietre, s-a săvârșit. Asemenea și Sfânta Apfia a fost ucisă cu pietre și în astfel de munci au trecut sfinții către Dumnezeu. Sfânta Muceniţă Cecilia S-a născut la Roma din părinți foarte bogați. Făcând jurământul fecioriei înaintea lui Dumnezeu, Sfânta Cecilia a îmbrăcat pe dedesubtul hainelor strălucite la care o obliga rangul, cămașa aspră, semnul nevoințelor. Părinții ei au obligat-o însă la căsătoria cu păgânul Valerian, dar Cecilia, sfătuind- l pe mirele ei în noapte nunţii, l-a câștigat pentru dreapta credință. Acesta urmând sfatul ei, a mers la Episcopul Urban și s-a botezat. Valerian, mai târ- ziu, l-a adus la Hristos și pe fratele lui, Tiburtie. Nu la mult timp după aceea frații au fost osândiți la moarte pentru credința lor. Deși fiind la locul de ucidere, acești frați minunați l-au dobândit pentru Hristos și pe comandantul gărzii, Maximus. Toți au dobândit cununa mucenicească. Sfânta Cecilia a îngropat cu cinste la un același loc sfintele lor tru- puri. Ea a fost apoi adusă la judecată, căci neobosi- tă propovăduia în rândul păgânilor dreapta credință. Fiind întrebată de către judecător care este sursa curajului ei, sfânta a răspuns: „Conștiința curată și credință neîndoielnică”. Sfânta Cecilia a fost osân- dită la moarte prin tăierea capului, luând cununa muceniciei împreună cu ceilalți aproape de anul 230. Sfintele ei moaște se află la Roma, în biserica închinată ei. Preot Olivian SANDU Sărbătoarea zilei Bătaie între eleve în faţa liceului O elevă de 16 ani a ajuns la spital cu faţa plină de sânge, după ce a fost bătută de o altă fată, de 18 ani. -Tudor CHIRIAC Agresiunile între fete sunt tot mai numeroase în şcolile botoşănene

RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=