Monitorul de Botosani
România a sărbătorit miercuri Ziua Brâncuși, dată ce marchează 149 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși. Cu această ocazie, ministrul Cultu- rii, Natalia Intotero, s-a deplasat la Hobița, pen- tru a vizita Casa Memo- rială Constantin Brân- cuși, care nu este, de fapt, locuința în care a crescut Brâncuși, aceea prăbușindu-se treptat, fără ca autoritățile să intervină. Intotero a vizitat și Centrul Județean pentru Conservarea si Promova- rea Culturii Traditionale Gorj. Acolo, câțiva elevi de clasa a 8-a au fost aduși de la școală și așe- zați la o masă, la margi- nea treptelor instituției, când termometrele ară- tau -2 grade Celsius, pentru a face o demons- trație de desen în fața ministrului Culturii. Lângă ei era afișat un avertisment: „Atenție, pericol de alunecare”. „Bravo, frumos, feli- citări, dragilor” , le-a spus Natalia Intotero pri- vind desenele lor. Într-un mesaj publicat pe facebook, Natalia Intotero a spus: „Astăzi, când se împlinesc 149 de ani de la nașterea lui Constan- tin Brâncuși, mi-am început ziua într-un loc cu o încărcătură sufle- tească aparte – satul Hobița, locul care l-a dăruit lumii pe marele sculptor. M-am bucurat să-i întâlnesc pe elevii Liceului din Peștișani, care au adus un omagiu vibrant printr-o interpre- tare vocală de excepție și un recital emoționant de aforisme. Cuvintele scul- ptorului, rostite cu atâta trăire, rămân la fel de puternice și astăzi, inspi- rând generații întregi. Felicitări primarului comunei Peștișani, Cos- min Pigui, pentru grija și devotamentul cu care păstrează vie moștenirea lui Brâncuși. Este datoria noastră să protejăm aceste locuri și să ducem mai departe povestea acestui geniu care a transformat tradi- ția românească în artă universală. Brâncuși nu doar că a sculptat în pia- tră și bronz, ci și în sufle- tul unui popor. Prin opera sa, i-a făcut pe străini să ne înțeleagă cum nici armate de oameni de știință nu au reușit vreodată.” 1 Euro - 4,9773 lei 1 Dolar - 4,7671 lei Cursul valutar BNR, pentru 21.02.2025 0,0001 0,0093 MONITORUL de BOTOŞANI VINERI, 21 FEBRUARIE 2025 9 NAŢIONAL Un al patrulea suspect a fost arestat în cazul fur- tului obiectelor de tezaur de la muzeul Drents din Olanda. Este audiat, iar autoritățile de acolo încearcă să vadă ce rol a avut exact acesta în jaf. Din păcate, anchetatorii nu au nicio informație despre unde s-ar putea afla coiful de la Coțofe- nești sau cele trei brățări dacice. Este vorba despre un tânăr de 26 de ani, sus- pectat de polițiști că este implicat în jaful de la muzeu. Nu este însă sus- pectul care apare în imaginile de pe camerele de supraveghere. Acesta este căutat în continuare. „Interogăm acest suspect, deocamdată este sub res- tricţii” , a spus un purtător de cuvânt al poliției. Potrivit presei olandeze, suspectul poate intra în contact doar cu avocatul său. Poliţia a mai anunţat că au fost făcute perche- ziţii în diferite locaţii din Koggenland, inclusiv într-un garaj şi o locuinţă, fiind ridicate două vehi- cule, îmbrăcăminte şi suporturi de date. Tezau- rul nu a fost găsit însă. Alţi suspecți au fost ares- tați până acum, un bărbat și o femeie. Aceștia se află în arest preventiv. În noaptea de 24 spre 25 ianuarie, au fost furate patru artefacte cu o valoa- re inestimabilă. Piesele făceau parte din expoziţia „Dacia! Empire of Gold and Silver” și erau împru- mutate de Muzeul Națio- nal de Istorie muzeului din Drents. Este vorba despre coiful de la Coţo- feneşti şi trei brăţări de aur. Încă un suspect reţinut în cazul furtului tezaurului dacic Elevi scoşi în ger să deseneze pentru ministrul Culturii Nataliei Intotero nu i s-a părut nimic în neregulă că mai mulţi copii au fost puşi să deseneze la -2 grade Cel- sius E lon Musk, cel mai influent colaborator al președintelui Donald Trump, a avut ieri cea de-a cincea postare pe X legată de anularea ale- gerilor prezidențiale din România. El a lansat un atac la președintele Curții Constituționale, Marian Enache, cu textul „Tipul ăsta e un tiran, nu un jude- cător”. Musk a redistribuit o postare a lui Mario Nawfal (susținător al mișcării MAGA) despre Marian Enache. Președintele Curții Constituționale declarase miercuri într-un interviu pentru publicația speciali- zată Juridice.ro că CCR nu poate revizui hotărârea de anulare a alegerilor prezi- dențiale, așa cum o cere candidatul pro-rus Călin Georgescu. Marian Enache a expli- cat decizia CCR de anula- re a alegerilor și a avertizat că propuneri ale candidați- lor despre schimbarea regimului constituțional al pluripartidismului sunt „în coliziune” cu Constituția. Reamintim că pro-rusul Călin Georgescu a decla- rat în luna aprilie 2024 la Mănăstirea Neamț că „nu vor mai fi partide politice în această țară, niciunul”. Astfel, șeful CCR a pre- cizat că nu i se pare onest „să răstălmăcim prin trun- chiere și alte speculații în interes electoral discursul și mesajele unui oficial de rangul vicepreședintelui SUA”. Președintele CCR a adăugat că mesajul lui J.D. Vance despre anula- rea alegerilor i se pare unul nu doar pentru România, ci pentru întreaga societate europeană, „în care se constată că democrația și statul de drept trebuie for- tificate pentru apărarea cetățenilor și a valorilor fundamentale împărtășite la nivel internațional”. „În acest context, corectitudi- nea și transparența alege- rilor sunt valori centrale ale democrației votului, la care trebuie să concure statul, cetățenii alegători, precum și candidații. Atin- gerea acestor exigențe se poate realiza numai prin promovarea unui dialog real, fără păreri preconce- pute sine ira et studio. Uneori suntem grăbiți să incriminăm și chiar să pedepsim, mai degrabă, decât să decelăm cauzele reale ale «fenomenului» – al alegerilor –, care este o temă foarte importantă pentru întreaga societate în vederea cunoașterii mai bine a lucrurilor în legătu- ră cu evenimentele ce pot determina sau potența rezultatele unor alegeri într-un sens sau altul” , a mai precizat Enache. Elon Musk, considerat cel mai bogat om din lume, are postări constante în care critică anularea ale- gerilor prezidențiale. El conduce de facto un depar- tament al guvernului SUA, dar Casa Albă a spus că rolul său formal este de consilier al președintelui Trump. România este supusă unei presiuni publice de la Washington în sprijinul candidatului Călin Geor- gescu. Patru oameni-cheie au avut poziții în această che- stiune: Elon Musk, Donald Trump junior, vicepreșe- dintele JD Vance și emisa- rul special pentru Europa Richard Grenell. Elon Musk îl face tiran pe şeful CCR Miliardarul american care este şi cel mai influent colaborator al lui Trump pune din nou presiune pe România. România este supusă unei presiuni publice tot mai mari de la Was- hington în sprijinul candi- datului Călin Georgescu
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=