Monitorul de Botosani

T ot mai mulţi botoșă- neni acuză discon- fortul cauzat de pre- zența masivă a ciorilor în municipiul Botoşani. Alei- le și băncile din oraș sunt pline de excremente, iar zgomotul produs de păsări, mai ales în orele după amiezii, este asurzi- tor, plus că şi imaginea cu stolurile care întunecă cerul este dezolantă. De-a lungul timpului, s- au purtat numeroase dis- cuții privind găsirea unei soluții, însă fără un rezul- tat concret. Principalul impediment îl reprezintă faptul că aceste păsări sunt protejate la nivel euro- pean, iar orice măsură care ar duce la eliminarea lor, în special în perioada de reproducere, ar atrage san- cțiuni pentru România, conform ornitologilor. „Sunt plini copacii de ciori ” Botoșănenii resimt din plin efectele invaziei ciori- lor, mai ales în anumite zone ale orașului. „După amiaza, când ies de la serviciu, mai lun- gesc drumul spre casă, dar nu ai cum cu ciorile, cel puțin pe strada George Enescu și Bulevard, prin zona Spitalului. Parcă s- au mutat din Parcul Emi- nescu acolo, sunt plini copacii de ciori, mă mir că nu trag a se rupe. Da, ca să nu mai zic de bănci, urât, nu ai unde sta jos”, a spus un botoșănean. „Este foarte complicat de rezolvat această problemă” Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a declarat că a solicitat sprijinul Asociației Județe- ne a Vânătorilor și Pesca- rilor Sportivi (AJVPS), însă legislația actuală face dificilă luarea unei măsuri eficiente. „Am trimis solicitare la AJVPS, dar nu am ajuns la o concluzie din cauza unor probleme legislative. Voi relua această problemă și o să revin cu un răspuns. I- am delegat pe colegii mei să discute cu AJVPS-ul și să vină cu un răspuns clar: ce specii sunt prote- jate, în ce perioadă și dacă putem interveni în vreun fel. Este foarte complicat de rezolvat această pro- blemă. Mi-ar fi plăcut să mă inspir de la alți colegi din țară, poate mai inspi- rați decât noi, dar nu exis- tă niciun primar care să fi avut o soluție clară. Unele orașe au probleme mari cu porumbeii, noi cu ciorile. Nu avem o soluție clară pe care noi să o știm, dar să nu vrem să o implemen- tăm” , a explicat edilul. MONITORUL de BOTOŞANI VINERI, 21 FEBRUARIE 2025 4 LOCAL Deocamdată luați doar bilete, pentru restul mai așteptăm un pic. Poza de la pagina 4 Polițiștii locali au acţionat pentru depista- rea şi sancţionarea șofe- rilor care și-au parcat mașinile în alte locuri decât cele special ame- najate. Valoarea totală a amenzilor aplicate în ultimele zile se apropie de 4.000 de lei. Mai precis, polițiștii locali din Botoșani au desfășurat acțiuni intense în perioada 17-18 februarie pentru preveni- rea și combaterea încăl- cării normelor de circu- lație și fluidizarea trafi- cului rutier și pietonal. În urma controalelor efec- tuate pe străzile din municipiu, aceștia au aplicat 37 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.810 lei, și au acordat 57 de puncte de penalizare conducătorilor auto care au încălcat legislația rutieră. Acțiunile s-au concen- trat pe străzile Pacea și Sucevei, zone unde opri- rea interzisă a fost frec- vent încălcată. În total, opt șoferi botoșăneni au fost sancționați pentru oprire neregulamentară, iar în patru dintre cazuri mașinile au fost ridicate. Pe lângă aceste zone, agenții comunitari au desfășurat acțiuni pe alte artere importante din municipiu, precum stră- zile Vârnav, Victoriei, Grivița, Tiberiu Crudu și Bulevardul Mihai Emi- nescu. În cadrul acestor verificări, au fost blocate zece mașini. „Polițiștii locali au dispus măsura tehnico- administrativă de bloca- re a roților unui număr de 10 autovehicule, în conformitate cu prevede- rile HCL nr. 292/20217” , au transmis polițiștii locali. Monitorizare intensi- ficată a traficului în apro- pierea școlilor În plus, polițiștii locali au acționat și în apropie- rea școlilor din munici- piu, unde se formează un adevărat haos în orele de intrare sau ieșire a elevi- lor, mai ales în contextul valului de reabilitări. -Georgiana ŞARAMET O rulotă parcată într-o gospodărie din localitatea Ipotești a fost distrusă complet de un incendiu izbucnit ieri. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, care au acționat prompt cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. La sosire, echipa- jele de intervenție au con- statat că rulota fusese mistuită de flăcări și au depus eforturi pentru a preveni propagarea focu- lui la celelalte construcții din gospodărie. Din fericire, nicio per- soană nu a fost rănită în urma incidentului. Potrivit primelor eva- luări, cauza probabilă a incendiului este un scur- tcircuit electric. Ancheta continuă pentru a stabili cu exactitate circumsta- nțele în care s-a produs evenimentul. - S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro Rulotă mistuită de flăcări la Ipoteşti Razii contra şoferilor care parchează neregulamentar Acţiunea s-a lăsat cu zeci de amenzi şi cu ridi- cări de maşini Oraş cucerit de ciori Stolurile uriaşe de ciori care întunecă frecvent cerul municipiului Botoşani cauzează tot mai mult disconfort. -Georgiana ŞARAMET Primarul municipiului Botoşani susţine că nu are o soluţie şi a cerut părerile mai multor specialişti

RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=