Monitorul de Botosani

MONITORUL de BOTOŞANI LUNI, 17 MARTIE 2025 5 LOCAL P olițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Crimi- nale au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele a doi bărbați de 37 și 39 de ani, din județul Suceava, cercetați sub aspectul comiterii infra- cțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat. Din cercetări, a reieșit faptul că cei doi în perioa- da 1- 5 august 2024, având fața acoperită, ar fi pătruns fără drept în incinta a două stații peco, din comuna Hudesti, respectiv comuna Vârfu Câmpului, de unde ar fi sustras peste 300 de pachete de țigarete și ar fi distrus bunuri din interior, încercând să sustragă și alte valori. La data de 15 martie 2025 au fost puse în apli- care trei mandate de per- cheziție domiciliară, în județul Suceava, la imobi- le aparținând persoanelor bănuite de comiterea fap- telor. În cadrul activităților desfășurate, la locațiile vizate au fost identificate și ridicate mai multe bunuri care prezintă inte- res în cauză. “Cele două persoane bănuite de comi- terea faptelor au fost con- duse la sediul poliției în baza unor mandate de aducere, ulterior, față de acestea fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore”, a precizat inspec- tor principal Delia Neni- șcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost estimat la 50.000 de lei. Un bărbat, de 42 de ani, din orașul Darabani, a fost reținut, joi, de polițiști după ce a fost acuzat de nerespectarea ordinului de protecție. Potrivit polițiștilor, pe numele acestuia fusese emis acest ordin ca urmare a săvârșirii infracțiunii de amenințare. Bărbatului îi era interzis să se apropie de soția sa, la o distanță mai mică de 100 de metri. Acesta a forțat ușa de acces în locuință, fiind depistat de polițiști în inte- riorul imobilului. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Pre- ventivă al I.P.J. Botoșani, ulterior, față de acesta fiind dispusă arestarea pre- ventivă pentru 30 de zile. -Tudor CHIRIAC Pe 13 martie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au identificat un bărbat, de 50 de ani, din comuna Tudora, pe nume- le căruia era emis un man- dat de executare a pedepsei cu închisoarea. Acesta a fost condamnat la un an și 5 zile de închisoare cu exe- cutare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului. Bărbatul a fost identifi- cat în localitatea de domi- ciliu, fiind reținut și ulte- rior escortat către Peniten- ciarul Botoșani, unde își va ispăși pedeapsa. -Tudor CHIRIAC Arestul IPJ Botoșani s-a “aglomerat” după ce trei botoșăneni au fost reținuți de polițiștii din județ pentru acte de vio- lență. Cei trei au fost reți- nuți la interval de câteva ore. Mai întâi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsineşti au emis ordonanță de reține- re, pentru 24 de ore, față un bărbat de 38 de ani, din comuna Ungureni, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, ameni- nțare și distrugere. În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, cu o zi înainte, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, ar fi agresat un tânăr de 32 de ani, iar pe alți doi tineri i-ar fi amenințat cu acte de violență. De asemenea, acesta ar fi distrus componente ale caroseriei de la două autoturisme aparținând victimelor. Câteva ore mai târziu, polițiștii din cadrul Poli- ției Municipiului Botoșani au emis ordona- nță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 39 de ani, din municipiul Botoșani, cer- cetat sub aspectul comi- terii infracțiunilor, ame- nințare, violare de domi- ciliu și distrugere. Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 13 martie a.c., pe fon- dul unor neînțelegeri mai vechi, s-ar fi deplasat la locuința persoanei vătă- mate, un bărbat de 45 de ani, din municipiul Botoșani, împrejurare în care i-ar fi adresat acestu- ia amenințări cu acte de violență, ar fi distrus cor- puri de mobilier și nu a părăsit imobilul la cere- rea repetată a victimei. “Față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani, urmând să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventiv” , a precizat inspector principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani. La data de 14 martie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Munici- piului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 24 de ani, din municipiul Dorohoi, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și dis- trugere. În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, la data de 13 martie a.c. în timp ce se afla într-un local public, din municipiul Dorohoi, pe fondul unui conflict spontan, ar fi agresat fizic un tânăr de 33 de ani, iar altui tânăr de 35 de ani, i-ar fi dis- trus componente ale caroseriei autoturismului parcat în apropierea loca- lului. -Tudor CHIRIAC Aglomeraţie în arestul poliţiei Bărbat arestat după ce și-a terorizat soţia Zmeu al şoselelor calmat după gratii Suspectul a fost condamnat după ce a fost prins beat la volan Reţinuţi după atacuri în staţiile peco Doi bărbaţi care se profilaseră pe furturi din staţiile peco au fost reţinuţi de poliţiştii botoşăneni. -Tudor CHIRIAC Suspecţii atacau standurile cu ţigări şi casele de marcat, prejudiciul fiind de peste 50.000 de lei

RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=