Monitorul de Botosani
MONITORUL de BOTOŞANI JOI, 13 FEBRUARIE 2025 5 LOCAL U n nou incendiu devastator a avut loc, ieri dimineață, în localitatea Călărași, după ce aceeaşi comună a mai fost lovită de o trage- die asemănătoare. Focul a distrus o locuință, iar un bărbat și-a pierdut viața. Alarma a fost dată de vecini, care au observat flăcările și au alertat auto- ritățile. Intervenția rapidă a pompierilor nu a fost suficientă pentru a salva viața proprietarului locui- nței, un bărbat de 42 de ani. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Gărzii de Interve- nție Ștefănești, dotate cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, precum și membri ai Ser- viciului Voluntar pentru Situații de Urgență Călă- rași. Pompierii au consta- tat că incendiul cuprinsese două din cele patru camere ale casei, precum și o parte a acoperișului. Cu toate eforturile depuse, salvatorii au des- coperit trupul neînsuflețit al proprietarului într-una dintre camerele neafectate de flăcări. Primele indicii sugerează că incendiul a fost provocat de jarul căzut din sobă pe materia- le combustibile, o cauză frecventă a incendiilor domestice în sezonul rece. Tot ieri, alte două locui- nțe din localitățile Dra- cșani și Flămânzi au fost la un pas de dezastru din cauza neglijenței în întreți- nerea coșurilor de fum. Funinginea acumulată pe pereții interiori ai acestora s-a aprins, generând un risc major de incendiu. Alte patru incendii mortale Ultimele zile au adus un bilanţ tragic în privinţa incendiilor, care au curmat alte patru vieţi şi au lăsat mai mulţi oameni fără case, ajungându-se astfel la cinci decese de la înce- putul anului. O tragedie s-a produs în urmă cu câteva zile în localitatea Arborea (comuna George Enescu), unde un bărbat în vârstă de 41 de ani și-a pierdut viața într-un incendiu izbucnit în locuința sa. Focul a fost observat prea târziu pentru a mai putea salva ceva. Până la sosirea echipajelor de intervenție, acoperișul casei, o încăpere și o anexă fuseseră deja mistuite de flăcări. Din primele cerce- tări, se pare că incendiul a fost provocat de o țigară aprinsă, pe care victima ar fi scăpat-o din neatenție în timp ce adormea. Bărbatul locuia singur. Tragedia vine după ce o femeie în vârstă de 77 de ani, din comuna Călărași, și-a pierdut viața într-un incendiu devastator care i- a mistuit întreaga locuință. Flăcările au fost observate târziu de vecini, iar inter- venția rapidă a pompieri- lor nu a fost suficientă pentru a o salva. Tot în urmă cu câteva zile, un bărbat în vârstă de 69 de ani, din localitatea Răchiți, și-a pierdut viața în urma unui incendiu devastator, care i-a cuprins locuința. Când au ajuns pompierii alertaţi de vecini, ardeau bunurile din trei încăperi, dar și acoperișul casei. Din păcate, bărbatul a fost găsit decedat într-una din- tre camere. Acest incendiu a fost provocat, ca şi cel de la Călăraşi, de jarul căzut din sobă pe materiale com- bustibile. Pe lângă aceste trei cazuri, un alt incendiu mortal s-a înregistrat la Ripiceni, victimă fiind o bătrână care locuia singu- ră. Familie reunită în mor- mânt La finele anului trecut, înainte de Crăciun, o tra- gedie din cauza focului s-a produs la Dămideni (Româneşti). Atunci, o femeie a ajuns la Urgenţe pe 23 decembrie, alături de soţul ei. Ambii au sufe- rit arsuri severe după un incendiu devastator care le-a mistuit locuința. În vârstă de 80, respectiv 76 de ani, soţii au ajuns la spi- tal cu arsuri și intoxicație cu fum. Totul după ce unul dintre ei ar fi încercat să aprindă focul în sobă folo- sind benzină. Din păcate, în cursul dimineţii de 24 decembrie, bătrânul a murit. Soţia a fost interna- tă la terapie intensivă, în stare critică, iar ulterior a decedat şi ea. Tradiția și meșteșugul popular reînvie la Rogo- jești, județul Botoșani, unde Centrul Județean pentru Conservarea și Pro- movarea Culturii Tradițio- nale Botoșani, în colabora- re cu Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Rogo- jești, organizează cea de-a IX-a ediție a Festivalului - Concurs de Ouă Înconde- iate. Evenimentul se va des- fășura în perioada 22-23 martie 2025, în Casa Praz- nicală a parohiei, aducând în prim-plan meșteșugul autentic al încondeierii ouălor. Sâmbătă, 22 martie 2025, începând cu ora 10,00, va avea loc secțiu- nea destinată adulților, iar în cadrul acesteia va fi lan- sat catalogul „Meșteșugul ouălor încondeiate din zona etnografică a Botoșa- nilor”, o lucrare realizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promova- rea Culturii Tradiționale Botoșani, sub coordonarea Dalianei Bejan. Duminică, 23 martie, de la ora 11,00, va urma com- petiția destinată copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani, prilej de a cele- bra continuitatea acestui meșteșug printre tinerele generații. Festivalul își propune să reunească meșteri popu- lari, iubitori de tradiții, instituții de cultură și de învățământ, dar și elevi pasionați de arta înconde- ierii ouălor, o tradiție păs- trată cu sfințenie în zona Botoșanilor. Organizatorii invită toți cei interesați să se înscrie și să participe la acest eveniment dedicat conservării și promovării patrimoniului cultural românesc. Mai multe detalii pri- vind participarea pot fi consultate accesând site-ul Centrului Creației. -Georgiana ŞARAMET Înscrieri pentru concursul de încondeiat ouă Având în vedere numărul mare de incendii din acest sezon rece, Inspecto- ratul pentru Situații de Urgență Botoșani atrage atenția asupra unor măsuri ese- nțiale de siguranță: - Nu lăsați sobele sau alte mijloace de încălzire nesupravegheate cât timp sunt în funcțiune. - Folosiți lemne de dimensiuni adec- vate pentru sobă, evitând supraîncărca- rea acesteia. - Nu lăsați ușa sobei deschisă în tim- pul arderii. - Evitați supraîncălzirea sobei, care poate duce la aprinderea obiectelor din apropiere. - Montați o bucată de tablă (0,50 x 0,70 metri) pe pardoseală, în fața ușii sobei, pentru a preveni riscul incendii- lor. - Nu uscați haine pe sobe sau în ime- diata lor apropiere. - Stingeți focul pe timpul nopții, pen- tru a reduce riscul de incendiu. - Nu lăsați copiii nesupravegheați într-o încăpere unde este folosit un mij- loc de încălzire. - Verificați periodic coșurile de eva- cuare a fumului pentru a depista even- tuale fisuri care ar putea permite scân- teilor să aprindă materialele combustibi- le din structura casei. - Curățați coșurile de fum pentru a elimina depunerile de funingine ce pot lua foc sau bloca canalele de evacuare. - Tencuiți și văruiți partea din pod a coșului de fum pentru a identifica din timp eventualele fisuri prin care ar putea scăpa căldura sau scânteile, cu risc de aprindere a elementelor din lemn. Semnal de alarmă tras de pompieri Bilanţ cumplit la vieţile pierdute în flăcări Un bărbat de 42 de ani din Călăraşi a fost găsit mort în casa cuprinsă de flăcări, la câteva zile după ce focul a mai curmat o viaţă în aceeaşi comună Incendiile au mai curmat o viaţă în judeţ, a cincea de la începutul anului şi a şaptea dacă luăm în calcul şi perioada sărbătorilor de iarnă. - S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=