Monitorul de Botosani

MONITORUL de BOTOŞANI MARŢI, 12 NOIEMBRIE 2024 6 LOCAL N ormele de circula- ție sunt ignorate din ce în ce mai des pe drumurile din Botoșani, unde acțiunile poliției scot la iveală cazuri grave de încălcare a legii. Weekendul trecut, polițiștii au desfășurat o serie de controale care s-au soldat cu sute de amenzi și reține- rea a zeci de permise de conducere. Sâmbătă, pe 9 noiem- brie, polițiștii din Flămânzi au surprins, pe Drumul European 58, un tânăr de 31 de ani, din comuna Copălău, care conducea un autoturism, deși avea per- misul suspendat. Polițiștii i-au întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis. Într-un caz similar, polițiștii Secției Rurale Mihăileni au oprit în trafic un tânăr de 28 de ani din comuna Dersca, care nu doar că nu avea permis, dar emana și halenă alcoolică. Testarea cu etilotestul a arătat o concentrație de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și acesta s-a ales cu dosar penal, fiind cercetat pentru conducere sub influența alcoolului și fără permis. Val de sancţiuni cu „Blocada” Aceste incidente au fost doar o parte dintr-o acțiune de amploare desfășurată de polițiști. În cadrul planului de intervenție „Blocada”, forțele de ordine au organi- zat 17 acțiuni de control. Peste 750 de persoane au fost legitimate, iar 570 de vehicule au fost verificate. Controalele au dus la apli- carea a 546 de sancțiuni contravenționale, însu- mând peste 300.000 de lei. Cele mai multe amenzi au fost date pentru încălcări ale Codului Rutier, dar și pentru fapte antisociale. În plus, au fost reținute 44 de permise de conducere și 12 certificate de înmatricula- re, ca urmare a neregulilor constatate. Polițiștii rutieri spun că desfășoară mai multe con- troale decât în alte regiuni din cauza numărului ridi- cat de încălcări ale reguli- lor de circulație. Reprezen- tanții poliției subliniază că, dacă șoferii și ceilalți parti- cipanți la trafic ar respecta normele rutiere, frecvența acțiunilor de control ar scă- dea semnificativ. În schimb, comportamentul neadecvat al unor condu- cători auto obligă poliția să fie tot mai prezentă în trafic pentru a preveni incidente- le și a sancționa abaterile repetate. Botoșănenii sunt obli- gați să își vaccineze ani- malele de companie împotriva turbării, iar Direcția Sanitară Veteri- nară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Botoșani a anunțat că, în perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2024, se desfășoară campania de vaccinare profilactică a câinilor, pisicilor, dihori- lor domestici, dar și a câinilor de stână, împo- triva turbării. Vaccinarea populații- lor de animale domestice este o necesitate având în vedere că, odată intrat în organismul unui animal sau în organismul uman, virusul, care produce boala, nu poate fi anihilat decât foarte rar, dacă se aplică tratament specific imediat. Importanța bolii derivă din evoluția clini- că dramatică, sfârșitul fiind, în aproape toate cazurile, mortal. Pentru vaccinarea car- nasierelor domestice de personalul medical vete- rinar de la cabinetele veterinare organizate în cadrul Circumscripțiilor Sanitare Veterinare (con- cesionate), fondurile necesare se asigură ast- fel: -gratuit pentru pro- prietari, din bugetul de stat: vaccinul și manope- ra de vaccinare pentru câinii microcipați, pre- cum și vaccinul pentru pisici; -contra cost de la pro- prietari: manopera de vaccinare a pisicilor; microcipul, manopera de microcipare și înregistra- rea câinilor. „Dacă nu este realiza- tă imunizarea animale- lor, solicităm proprietari- lor/ deținătorilor de câini și pisici să asigure supor- tul financiar pentru reali- zarea identificării, înre- gistrării și vaccinării antirabice în termenul prevăzut de legislație. În cazul apariţiei unui focar de rabie, proprietarii de carnasiere care nu au permis medicului veteri- nar de liberă practică să efectueze vaccinarea obligatorie a acestora vor fi sancţionaţi con- form legislaţiei în vigoa- re”, au transmis repre- zentanții DSVSA Botoșani. Anul trecut, în 2023, pe teritoriul județului Botoșani au fost înregis- trate 16 focare de rabie, iar în 2024 un singur focar. Boală incurabilă Rabia sau turbarea este o boală produsă de un virus ce afectează cre- ierul și măduva spinării atât la animale, cât și la oameni. Rabia este o boală infecțioasă acută determinată de virusul rabic. Acesta este trans- mis de la animale la om prin mușcătură sau prin intrarea în contact cu cadavrul unui animal infestat. Rabia este o maladie complet incurabilă, după momentul în care se insta- lează în organism. Este o boală a sistemului nervos cu evoluție rapidă și, invariabil, duce la deces. Singura soluție disponibi- lă pentru salvarea persoa- nelor afectate de virus este vaccinul anti-rabic. Acesta trebuie administrat în maxim 72 de ore de la momentul mușcăturii. În caz contrar, boala evo- luează fără a mai putea fi oprită, până la deces. -Georgiana ŞARAMET Elevii din clasele I – XII vor continua să aibă acces gratuit la patinoarul și piscina din cadrul Com- plexului Cornișa Aqua Park and Sports, în zilele de luni, pentru restul anu- lui școlar. Gratuitatea se aprobă doar în cazul elevi- lor care învață la școlile din municipiul Botoșani. De ieri, Cornișa și-a deschis din nou porțile pentru proiectul „Școala la Cornișa - Luni înot și patinez”. Astfel, în fiecare zi de luni, elevii pot profi- ta de gratuite la piscină în intervalul orar 10:00 – 21:00. În cazul patinoaru- lui, intervalul orar este 11:00 - 20:30 sau 13:00 - 20:30, în limita locurilor disponibile. „Luni înot și patinez” este o oportunitate minu- nată de a combina distra- cția cu mișcarea, de a-ți dezvolta aptitudinile de înot și patinaj”, au trans- mis reprezentanții Cor- nișa. Pentru a beneficia de gratuitate, elevii trebuie să aibă carnetul vizat pentru anul școlar în curs. De asemenea, cei care nu au împlinit încă vârsta de 14 ani trebuie să fie însoțiți, iar cei peste 14 ani să pre- zinte buletinul. În zilele libere și zilele punți acordate de Guvern, gratuitatea nu se va aplica. -Georgiana ŞARAMET Gratuităţi pentru elevii botoşăneni la Cornişa Vaccinări obligatorii împotriva rabiei Şoferi controlaţi cu sutele în trafic Încălcările Codului Rutier sunt tot mai numeroase, iar poliţiştii spun că în aceste condiţii nu pot diminua acţiunile de amploare pe care le fac periodic. -S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro În weekend au fost oprite 570 de vehicule şi s-au dat 546 de sancţiuni de peste 300.000 de lei

RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=