Monitorul de Botosani
MONITORUL de BOTOŞANI MIERCURI, 12 FEBRUARIE 2025 7 LOCAL Sfântul Meletie A fost contemporan al Sfinților Trei Ierarhi, Vasile, Grigorie și Ioan, şi a rămas în conștiința Bisericii ca apără- tor al dreptei credințe în faţa ereziei ariene, care nega divinitatea celei de-a două Persoane a Sfintei Treimi. Originar din Armenia, Sfântul Meletie învățase de mic dogmele cre- dinței creștine, devenind renumit pen- tru viața sa virtuoasă. Este numit mai întâi episcop al cetății Sevastia din Armenia, apoi ales Arhiepiscop în scaunul Antiohiei, în vremea împăra- tului Constantin al II-lea (337-340). De trei ori a fost izgonit și exilat. Sfântul Meletie a participat la cel de-al Doilea Sinod Ecumenic de la Constantinopol, din anul 381, în tim- pul căruia împăratul Teodosie i-a ară- tat o cinste aparte. La acest Sfânt Sinod, Dumnezeu a lucrat minuni prin Sfântul Meletie. Pe când acesta expli- ca dogma Sfintei Treimi, slujindu-se de mâna sa, arătând mai întâi unimea printr-un singur deget, iar treimea, prin trei, înaintea tuturor, a ieșit deodată o văpaie luminoasă din mâna ierarhului. Acesta minune a rușinat pe eretici, iar pe cei drept slăvitori i-a întărit în dreapta credință. La acest Sinod, Sfântul Meletie l-a confirmat pe Sfântul Grigorie Teolo- gul ca patriarh al Constantinopolului. Tot el, mai înainte de aceasta, l-a hiro- tonit diacon pe Sfântul Vasile cel Mare și l-a botezat pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Meletie se îmbolnăvește în timpul Sinodului și trece la cele veșnice. Sfin- tele lui moaște au fost mutate după aceea la Antiohia. Dacă harul lui Dumnezeu nu-l luminează pe om, oricât de multe cuvinte i-ai spune nu îi vor fi de folos. El te ascultă puțin, dar în scurtă vreme se întoarce la ceea ce îl ține rob. Însă dacă împreună cu vorbele tale lucrea- ză îndată și harul, chiar în acea clipă se petrece o schimbare, după așezarea sufletească a omului respectiv. Și de atunci încolo viața lui s-a schimbat. Aceasta se petrece cu cei care nu și-au astupat urechile și nu și-au învârtoșat conștiința. Dimpotrivă, dacă îi înveți zi și noapte pe cei care doar ascultă vorbindu-se despre bine, dar nu se supun și rămân în dorințele lor rele, chiar dacă le-ai da toată înțelepciunea Sfinților Părinți, ai săvârși minuni în fața ochilor lor, ai scoate Nilul din matcă și l-ai revărsa asupra lor, este cu neputință ca aceia să se folosească. Cercetați-vă pentru a vedea dacă se găsește înlăuntrul vostru această credi- nță, sau dacă nu cumva sunteți mânați de înțelepciunea lumii acesteia. Iar dacă lăsați toate în mâinile lui Dumne- zeu, iată! Ați dobândit credința și, fără urmă de îndoială, veți vedea că Dum- nezeu vă va fi ajutător. Și așa, chiar de-ați avea încercări fără de număr, și satana v-ar ispiti să părăsiți credința, alegeți de o mie de ori mai degrabă moartea și nu vă supuneți înțelepciunii lumești. Astfel, vi se va deschide ușa tainelor și veți fi uimiți să vedeți cum lanțurile înțelepciunii lumești vă țineau legați înainte. Acum veți zbura cu aripi dumnezeiești, înălţându-vă deasupra pământului, și veți respira aerul cel nou al slobozeniei, de care, desigur, alții sunt lipsiți. Însă dacă vedeți că înlăuntrul vostru sunteți stă- pâniți de înțelepciunea lumii acesteia și în cele mai mici primejdii vă pier- deți nădejdea și cădeți în deznădejde, să știți că încă nu ați dobândit credința și, prin urmare, nici nădejdea în Dum- nezeu. (Părintele Iosif Isihastul) Preot Olivian SANDU Sărbătoarea zilei T radiția românească a pierdut un simbol de neînlocuit. Dumitru Gânga, cel care a fost sufletul nunților moldovenești timp de peste patru decenii, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut ieri de reprezentanții Centrului Creației Botoșani. „Astăzi ne luăm rămas bun de cel care ne-a făcut mândri de locurile unde trăim și de obiceiurile satului nostru străbun. (...) Cu bățul înfășurat cu un prosop tradițional, cu vocea-i pătrunzătoare, se urca pe un scaun ca să fie văzut și ascultat și înce- pea de fiecare dată cu «oleacă de-atențiune pentru tot poporul», iar lumea se conforma” , a transmis Mariana Ichim Hoda, consultant Artistic Compartiment Muzică. Recompensat în 2024 de Ministerul Culturii cu titlul de Tezaur Uman Viu, el a dus mai departe obiceiurile strămoșești cu o măiestrie aparte, lăsând o moștenire culturală de neprețuit. Dumitru Gânga, din comuna Cristești, primise pe 20 iunie 2024 titlul de Tezaur Uman Viu, având atunci vârsta de 84 de ani. El a primit acest titlu ono- rific în domeniul spiritua- litate – povestitor (rap- sod) - din partea Ministe- rului Culturii. Născut pe 10 septem- brie 1940, Dumitru Gânga a fost al doilea copil din cei zece ai fami- liei Simion și Mădălina Gânga din Cristești, județul Botoșani. Acesta a deprins de mic copil arta colăcăritului, fiind cel mai vestit vornic al zonei, preluând și ducând mai departe numeroase variante ale iertăciunii, obicei al ritualului de nuntă. Dumnezeu să-l odih- nească în pace! Un bătrân aflat în difi- cultate a atras atenția unui echipaj de jandarmerie, luni dimineață, în zona centrală a orașului Dara- bani. Vizibil dezorientat, omul sorbea un ceai cald, încercând să se încălzeas- că în frigul pătrunzător al iernii. Jandarmii s-au apropiat de acesta și au aflat că venise în oraș pen- tru a rezolva o problemă la primărie și că încerca să găsească un mijloc de transport pentru a se întoarce acasă, în satul Vatra, comuna Hudești. După o scurtă discuție, forțele de ordine și-au con- tinuat patrularea, însă aveau să-l reîntâlnească două ore mai târziu, la periferia orașului. De această dată, bătrâ- nul le-a mărturisit că nu reușise să găsească un mij- loc de transport și luase decizia de a parcurge dru- mul de aproximativ 14 kilometri pe jos. Vremea geroasă și afecțiunea medicală de care suferea l- ar fi expus unui risc major, așa că jandarmii au hotărât să intervină. L-au urcat în autospeciala de serviciu și l-au transportat în sigura- nță până acasă, evitând astfel o posibilă situație de urgență medicală. Prin gestul lor, jandar- mii din Darabani demons- trează încă o dată că, din- colo de misiunea de asigu- rare a ordinii publice, umanitatea și solidaritatea rămân esențiale în slujba comunității. - S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro Gest de umanitate din partea jandarmilor Judeţul a pierdut un Tezaur Uman Viu Dumitru Gânga, vestit rapsod-povestitor şi deţinător al titlului de Tezaur Uman Viu, a trecut la cele veşnice. - Georgiana ŞARAMET Dumitru Gânga avea 84 de ani
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=