Monitorul de Botosani

MONITORUL de BOTOŞANI VINERI, 11 APRILIE 2025 10 SPORT C ei doi granzi din Spania și Franța au făcut spectacol în partidele pe care le-au susținut contra adversari- lor Borussia Dortmund și Aston Villa, impunându- se cu 4-0, respectiv 3-1. Catalanii s-au impus în fața finalistei ediției trecu- te prin golurile marcate de Raphinha (mn.25), Robert Lewandowski (min.48, 66) și Lamine Yamal (min.77), într-un meci pe care l-au dominat „da capo al fine”, fiind practic după acest 4-0 cu un picior în careul de ași din competi- ție. Pe „Estadi Olimpic de Montjuic”, Barca a înce- put în forță și Yamal a avut două ocazii consecu- tive, mai întâi un șut res- pins de portarul Kobel (min.5), iar apoi o minge trimisă din unghi prin fața porții (min.6). Kobel a fost providențial un minut mai târziu (min.7), când Lewandowski a reluat centrarea lui Raphinha. „Extratereștrii” au deschis scorul prin brazilianul Raphinha, care a împins în plasă mingea reluată de fundașul Pau Curbarsi (min.25), luându-i acestu- ia dreptul de a fi pe lista marcatorilor. Întrebat după meci des- pre controversatul moment Raphinha a expli- cat cum a gândit faza, transmițând că i-a prezen- tat scuze lui Pau Cubarsi. „Mi-a fost teamă că va fi off-side. Bine că golul a fost validat. Am atins min- gea înainte să intre în poartă și i-am prezentat scuze lui Cubarsi. El mi-a spus că nu e nicio proble- mă, că îl trece la pase de gol. M-am gândit că min- gea poate trece pe lângă poartă. A fost o decizie pe care a trebuit să o iau într- o fracțiune de secundă” , a declarat Raphinha, citat de Marca. Borussia a fost domina- tă destul de clar și nu a reușit să își creeze în prima repriză decât o ocazie, prin Guirassy (min.45+1), al cărui șut s-a dus în plasa laterală. Lewandowski, fostul atacant al Borussiei, a majorat avantajul iberici- lor (min.48), reluând din apropiere mingea în plasă, la recentrarea lui Raphin- ha, servit de Yamal. Fermin Lopez a fost foarte aproape de gol și el, dar mingea a șters bara la șutul său (min.63), iar apoi a trimis mingea peste poartă din unghi (min.63). Fermin a furnizat însă pasa decisivă la golul al doilea al lui Lewandowski (min.66), la capătul unui contraatac, polonezul ajungând la 11 goluri mar- cate în acest sezon din Champions League. Yamal (min.77) a închis tabela, pe contraatac, din pasa lui Raphinha. Borussia nu a fost departe de golul de onoa- re, dar Szczesny a avut o intervenție remarcabilă la șutul lui Reyna (min.83), după care a respins relua- rea acrobatică a lui Suele (min.84), partida termi- nându-se cu scorul de 4-0. PSG, victorie fără emoţii cu Aston Villa la Paris! La Paris, pe „Parc des Princes”, Aston Villa a deschis scorul prin Mor- gan Rogers (min.35), dar apoi parizienii au înscris de trei ori, prin Desire Doue (min.39), Hvicea Kvarațhelia (min.49) și Nuno Mendes (min.90+2), impunându-se cu 3-1, luând astfel o opțiune importantă la calificarea în semifinalele competiției. PSG a controlat autori- tar jocul, oaspeții având puține oportunități în acest meci. Vitinha (min.5) a tri- mis un șut de la 17 metri, prins de campionul mon- dial Emiliano Martinez. Argentinianul s-a remarcat și la șutul lui Dembele (min.8). Vitinha (min.23) a trimis de la 17 metri, puțin peste poartă. Aston Villa a reușit să înscrie, oarecum contrar cursului jocului, printr-o fază superbă, Rogers fina- lizând centrarea lui Ras- hford (min.35). Finalul a aparținut pari- zienilor, cu un Doue , jucător de doar 19 ani, în prim plan. Extrema cam- pioanei Franței a șutat la colțul scurt (min.39), dar Martinez a agățat mingea. Câteva secunde mai târziu, Doue a trimis un șut cu efect sub transversală, fără replică pentru portarul sud-american, restabilind egalitatea pe tabela de marcaj. Martinez a avut o intervenție reușită (min.44) la un nou șut al lui Doue. PSG a preluat conduce- rea în debutul reprizei secunde (min.49), când georgianul Kvarațhelia a fructificat un contraatac, după ce l-a driblat pe Disasi și a șutat la colțul scurt. Martinez și-a salvat echipa de la un nou gol (min.58), respingând șutul lui Hakimi (min.58), la capătul unui contraatac. Cea mai notabilă oportuni- tate a oaspeților a fost un șut al lui Rogers (min.72), fără probleme pentru Don- narumma. Proaspăta campioană a Franței a mai înscris o dată în minutele adiționale (min.90+2), prin fundașul portughez Nuno Gomes, care, lansat de Dembele, l- a întors pe fundașul Konsa și l-a învins pe ''Dibu'' Martinez stabilind scorul final al confruntării, 3-1. „Ăsta este ADN-ul nostru” La finalul partidei, Luis Enrique, antrenorul princi- pal al parizienilor, s-a bucurat din plin de acest succes, iar la flash-interviu a dezvăluit cum a ajuns echipa sa una de top la nivel european. „Am făcut ceea ce tre- buia să facem. Adică să controlăm jocul. Așa am început, am controlat jocul, dar apoi ei au mar- cat, însă nu mi s-au părut încrezători. Așa că noi am întors și a fost fantastic. Trebuie să ne gândim la al doilea meci, nu este nimic rezolvat. Important este să credem în noi și în ceea ce putem noi dezvolta. Am fost fantastici, am avut calitate. Știm că va fi com- plicat în retur, dar trebuie să jucăm la fel. Ăsta este ADN-ul nostru. E impor- tant să ne gândim să câști- găm. Toți băieții au menta- litate, ambiție cu ajutorul cărora vrem să construim o echipă mare. Vrem să câștigăm fiecare meci, să rămânem ambițioși” , a declarat Luis Enrique. Returul sferturilor de finală din Champions Lea- gue va avea loc săptămâna viitoare. În semifinale, echipa calificată din „dubla” Arsenal - Real Madrid va juca împotriva învingătoa- rei duelului dintre PSG și Aston Villa. Pe cealaltă jumătate de tablou, câști- gătoarea meciului Barce- lona - Borussia Dortmund va juca împotriva lui Bayern sau a lui Inter. Finala ediției 2024- 2025 a UCL se va juca pe „Allianz Arena” din Mün- chen, Germania, pe 31 mai 2025. Toate partidele din Champions League sunt transmise în direct de Digi Sport și Prima Sport. Marți, 15 aprilie 2025 ora 22:00 Borussia Dortmund – Barcelona ora 22:00 Aston Villa – PSG Miercuri, 16 aprilie 2025 ora 22:00 Inter – Bayern Munchen ora 22:00 Real Madrid – Arsenal Marți, 8 aprilie 2025 Arsenal - Real Madrid 3-0 Bayern Munchen – Inter 1-2 Miercuri, 9 aprilie 2025 PSG - Aston Villa 3-1 Barcelona - Borussia Dortmund 4-0 Program retur sferturi de finală UCL Rezultate tur sferturi de finală UCL Pagină realizată de Cristian PRISACARIU cprisacariu@monitorulbt.ro Show făcut de Barcelona și PSG în turul sferturilor UCL După ce marţi Arsenal Londra și Inter Milano s-au impus în prima manșă din cadrul sferturilor de finală ale Champions League, ediţia 2024- 2025, în dauna celor de la Real Madrid și Bayern Munchen cu 3-0 respectiv 2-1, miercuri seară a venit rândul celor de la Barcelona și PSG să joace în competiţie. Catalanii s-au impus în fața finalistei ediției trecute prin golurile marcate de Rap- hinha, Robert Lewandowski (2) și Lamine Yamal PSG Aston Villa - Kvara a marcat un gol spectaculos în PSG - Aston Villa

RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=