Monitorul de Botosani

MONITORUL de BOTOŞANI LUNI, 9 DECEMBRIE 2024 9 LOCAL P e 11 și 12 decembrie 2024, elevii de clasa a VIII-a din județul Botoșani vor participa la prima simulare județeană a examenului de Evaluare Națională 2025. Simularea va avea loc în 104 unități școlare și va implica 2.781 de elevi din învățământul de masă. Această etapă de pregă- tire, prevăzută în Planul managerial al Inspectoru- lui Școlar General încă de la începutul anului școlar 2024-2025, are drept scop familiarizarea elevilor cu cerințele unui examen real și îmbunătățirea rezultate- lor finale obținute de ace- știa. Ce trebuie să știe elevii Conform procedurii elaborate de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Botoșani, probele scrise sunt programate să încea- pă la ora 09.00 pentru ele- vii din schimbul de dimi- neață și la ora 14.00 pentru cei din schimbul al II-lea. Fiecare probă are o durată de 120 de minute, iar tim- pul efectiv de lucru începe după completarea casetei de identificare. „Subiecte- le sunt elaborate în cadrul unor comisii de specialita- te, constituite la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, pe baza conținuturilor/com- petențelor asociate aces- tora, studiate până în momentul desfășurării simulării, conform pro- gramelor de examen apro- bate de Ministerul Educa- ției. Subiectele și baremele se vor publica în fiecare zi, pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani” , a declarat Bog- dan Suruciuc, inspector școlar general. Notele se trec doar la cererea părinţilor Lucrările vor fi evaluate de profesorii din școlile respective, iar rezultatele vor fi comunicate indivi- dual elevilor până la data de 10 ianuarie 2025. Note- le obținute se trec în cata- log doar la solicitarea scri- să a părinților. Rezultatele simulărilor vor fi analizate în detaliu în fiecare unitate școlară, atât la nivel individual cu elevii, cât și prin dezbateri în cadrul claselor, ședințe cu părinții și întâlniri ale consiliilor profesorale. În urma acestor discuții, se vor lua măsuri pentru îmbunătățirea performa- nței școlare înaintea exa- menului oficial din vară. Simulări judeţene în premieră Înainte de începutul anului școlar 2024-2025, reprezentanții Inspectora- tului Școlar Județean (ISJ) Botoșani au anunțat că vor organiza, în premieră, mai multe simulări ale exame- nelor de Evaluare Națio- nală şi Bacalaureat. Pe lângă simulările pro- gramate la nivel național, elevii claselor a VIII-a vor susține două simulări pe parcursul anului școlar 2024 - 2025, iar cei de a XII-a doar una. Astfel, prima simulare județeană pentru Evaluarea Naționa- lă se va desfășura în perioada 11 – 12 decem- brie 2024, urmată de simu- larea națională de pe 17 – 18 martie 2025. Ulterior, în perioada 14 – 15 aprilie 2025, elevii de clasa a VIII-a se vor pregăti pen- tru ultima simulare județeană. În rândul elevi- lor de clasa a XII-a situația stă puțin altfel. Aceștia vor susține simularea județea- nă pe 24, 25 și 26 martie 2025, iar cea națională este programată pe 6, 7 și 8 mai 2025. Un caz de evaziune fis- cală, care implică un pre- judiciu de aproape 200.000 de lei, s-a înche- iat recent la Tribunalul Botoșani cu încetarea procesului penal împotri- va administratorului unei firme de prelucrare a lem- nului din Broscăuți. Decizia a venit pe fon- dul intervenirii termenu- lui de prescripție, însă afaceristul va trebui să plătească despăgubiri semnificative către stat. Infracţiuni în formă continuată Potrivit procurorilor, între 2012 și 2016, admi- nistratorul societății, Dinu Vasile A., nu a înre- gistrat în contabilitatea firmei veniturile obținute din vânzarea materialului lemnos. Ancheta a scos la ivea- lă că au fost emise 165 de avize de însoțire a mărfii, fără ca acestea să fie susținute de facturi fisca- le, ceea ce a dus la o pagubă totală de 196.212,75 lei pentru bugetul de stat. Aceasta include TVA, impozit pe profit și impozit pe veni- turile microîntreprinderi- lor. De asemenea, s-a con- statat că firma a continuat să comercializeze lemn chiar și după ce a fost declarată inactivă, în aprilie 2016. De altfel, într-un punct de lucru al firmei, polițiștii au desco- perit peste 81 de metri cubi de material lemnos fără documente de prove- niență legală, evaluat la 31.500 de lei. Recunoașterea parţială a faptelor În timpul procesului, Dinu Vasile A. a recunos- cut că nu a declarat veni- turile, dar a susținut că acest lucru s-a datorat faptului că furnizorii săi nu i-au emis facturi. „Nu am înregistrat în contabi- litate deoarece nu pri- meam facturi pentru lem- nul achiziționat”, a invo- cat acesta în fața judecă- torilor. Instanța a respins această explicație, subli- niind că obligația de a ține evidențe corecte revi- ne exclusiv administrato- rului firmei. Martorii audiați au confirmat că au cumpărat lemn de la firmă, dar nu au putut oferi detalii pre- cise din cauza timpului îndelungat scurs de la tranzacții. -S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro Evazionist scos bun de plată Zncheta a inclus mai multe expertize fiscale care au confirmat prejudiciul cauzat bugetului de stat. În final, instanța a constatat existența infracțiunii de evaziune fiscală, dar a dispus încetarea procesului penal, deoarece termenul legal de prescripție fusese depășit. Cu toate acestea, Dinu Vasile A. a fost obligat să achite prejudiciul către stat. Judecătorii au menținut și sechestrul asigurator pe bunurile sale, inclusiv două case și mai multe terenuri, pentru a garanta plata sumei datorate. Prin urmare, deși scapă de răspunderea penală, administratorul rămâne cu o datorie substanțială față de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Judecătorii au subliniat că orice venit generat de o firmă trebuie reflectat în contabilitate, indiferent de dificultățile administrative. Expertizele contabile și decizia instanţei Mii de elevi intră în febra simulărilor naţionale Săptămâna aceasta, elevii de clasa a opta vor susţine prima simulare judeţeană a Evaluării Naţionale. -Georgiana ŞARAMET Simulările au ca scop familiarizarea elevilor cu cerințele unui examen real și îmbunătăţirea rezultatelor finale obţi- nute de aceștia

RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=