Monitorul de Botosani
P olițiștii botoșăneni, în colaborare cu autoritățile franceze, au pus ieri în aplicare un mandat european de ares- tare într-un caz care impli- că mai mulți români sus- pectați de furturi de bijute- rii în Franța. Operațiunea a avut loc în municipiul Botoșani și în orașul Săveni, în urma unei acțiuni de amploare coor- donată de polițiștii Servi- ciului de Investigații Cri- minale Botoșani și de cei ai Direcției de Investigații Criminale. Percheziţii, bunuri ridicate și suspecţi reţinuţi În cadrul acestei opera- țiuni, polițiștii au efectuat opt percheziții la domici- liile persoanelor suspecta- te, în Botoșani și Săveni, scopul fiind identificarea și ridicarea probelor relevan- te în acest caz. În urma descinderilor, au fost con- fiscate mai multe dispozi- tive electronice, conside- rate de anchetatori a fi utile pentru soluționarea cazu- lui. Trei suspecți, cu vârste cuprinse între 29 și 56 de ani, au fost reținuți și con- duși la sediul poliției pen- tru audieri. În urma intero- gatoriilor, pe numele uneia dintre aceste persoane a fost emis un mandat euro- pean de arestare. Aceasta a fost transportată sub escor- tă la Parchetul Curții de Apel Suceava, unde urmează să se confirme mandatul de arestare. Furturi de 160.000 de euro Persoanele vizate de anchetă sunt cercetate pen- tru constituirea unui grup infracțional organizat și pentru furturi comise pe teritoriul Franței. Conform anchetatorilor, suspecții ar fi desfășurat mai multe acțiuni de sustragere de bijuterii din diverse maga- zine, prejudiciul total fiind estimat la aproximativ 160.000 de euro. Operaţiune internaţională Pentru ca această acțiu- ne să fie dusă la bun sfâ- rșit, Poliția Română a colaborat strâns cu Jandar- meria Națională Franceză, iar la percheziții au partici- pat și reprezentanți ai Ser- viciului pentru Acțiuni Speciale Botoșani. De ase- menea, un ofițer de legătu- ră din cadrul Serviciului de Securitate Interioară al Ambasadei Franței a spri- jinit operațiunea, asigu- rând comunicarea eficien- tă între autoritățile române și cele franceze. MONITORUL de BOTOŞANI VINERI, 8 NOIEMBRIE 2024 7 LOCAL A fost aleasă ziua a opta din luna a noua cum era la început, pentru că cifra 8 este simbolul vieții veșnice - iar ei aparțin veșniciei, iar pe de altă parte ne amintește de cele nouă cete înge- rești, așezate în câte trei grupuri supra- puse: Serafimi, Heruvimi, Scaune; Domnii, Puteri, Stăpânii; Începătorii, Arhangheli, Îngeri. Sfinții Arhangheli sunt în număr de șapte: Mihail, Gavriil, Rafail, Salatiil, Uriil, Gudiil și Varahil, însă cei mai cunoscuți sunt Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Numele Sfântului Arhanghel Mihail, Mi-cha-El în limba ebraică, înseamnă “cine este ca Dumnezeu?”, iar numele Sfântului Arhanghel Gavri- il, Gabriel în limba ebraică, înseamnă “Dumnezeu este puterea mea”. Sfântul Arhanghel Mihail este cel care a pus capăt căderii îngerilor răi; i- a vestit lui Lot pierirea Sodomei și Gomorei; i s-a arătat lui Iacov când fugea de mânia fratelui său Isac și a vrăjitorului Valaam, care dorea să blesteme poporul Israel; a adus moar- tea asupra celor întâi-născuţi ai Egip- tului, păzind în același timp viața celor întâi-născuţi ai Evreilor; l-a întărit pe Iosua, fiul lui Navi, înainte de începe- rea cuceririi Canaanului; iar conform Scripturii, toți morții vor ieși din mor- minte la glasul trâmbiței Sfântului Arhanghel Mihail. Sfântul Arhanghel Gavriil este cel care vestește Nașterea Domnului, pe cea a Sfântului Ioan Botezătorul și a Maicii Domnului. El i-a tâlcuit proro- cului Daniel viziunile. El a hrănit-o pe Fecioara Maria în Sfânta Sfintelor și tot el este cel care a prăvălit piatra de la ușa mormântului Domnului și a șezut deasupra ei. Sfântul Arhanghel Mihail este zugrăvit în chip de oștean cu mantie, având în mână o sabie, semnul puterii, dreptății și judecății dumnezeiești. Sfântul Gavriil este pictat în haine de diacon cu stihar și orar, purtând în mână o floare de crin alb, ca simbol al purității, al bucuriei și binecuvântării, pentru că el aduce omenirii vestea întrupării Fiului lui Dumnezeu. Îngerii au menirea de a-i ajuta pe oameni să progreseze în cunoașterea lui Dumnezeu. În Canonul de rugăciu- ne către toate puterile cerești, Îi cerem lui Dumnezeu: “Înconjoară-ne cu sfi- nții Tăi îngeri ca prin mijlocirea lor fiind păziți și povățuiți, să ajungem la unirea credinței și la cunoașterea sla- vei Tale neapropiate”. Deci, îngerii fac parte din planul de purtare de grijă a lui Dumnezeu față de lume. Ei ne sunt ocrotitori și modele de urmat. Cuvinte duhovnicești 1.Bătrânul Epifanie zicea: „Lecțiile pe care ți le dă Dumnezeu sunt total diferite de cele pe care ți le dau oame- nii. Pentru noi, doi și cu doi fac patru. Dar pentru Dumnezeu, doi și cu doi pot face cinci, sau șase, sau nu impor- tă ce alt număr!”. 2.Bătrânul Antim, referitor la dra- gostea lui Dumnezeu pentru om, subli- nia : „Dumnezeu nu-i separă pe drepți de păcătoși, nici nu-i compară pe cei răi cu cei buni. Albina, dacă găsește un pic de zahăr pe o scrumieră, nu importă cât de murdară este aceasta, va lua zahărul pentru a face din el miere. Dumnezeu nu se uită dacă omul se găsește în păcat sau în virtute, nici dacă este bun sau rău. El caută doar momentul în care să Se apropie pentru a-i veni în ajutor” . Preot Olivian SANDU Sărbătoarea zilei Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil Hoţi de aur prinşi la mii de kilometri Suspecţi botoşăneni au fost ridicaţi ieri de poliţişti în urma unor furturi de bijuterii care au avut loc pe teritoriul Franţei. -S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro La descinderile de ieri de la Botoşani şi Săveni au participat şi autorităţi franceze Un botoșănean a fost depistat de Poliția Locală în timp ce circula fără per- mis de conducere, după o manevră riscantă efectuată chiar în fața agenților. Pe 5 noiembrie, în timpul unei patrulări de rutină, polițiștii locali au observat un auto- turism care circula pe un sector de drum unde acce- sul este interzis. La vede- rea autospecialei, șoferul a efectuat o manevră bruscă, tăindu-le calea agenților comunitari. Imediat, ace- știa au oprit mașina pentru a verifica documentele conducătorului auto. La legitimare, bărbatul a afirmat că nu avea asupra sa actele necesare, iar veri- ficările ulterioare au arătat că permisul de conducere indicat era suspendat. Mai mult decât atât, polițiștii au descoperit că acesta furni- zase, de fapt, datele altui șofer, iar în realitate nu deținea permis de condu- cere. „La verificarea în baza de date, a datelor persona- le furnizate, s-a constatat că persoana respectivă figura cu permisul de con- ducere suspendat. Imediat, prin intermediul ofițerului de serviciu, s-a solicitat sprijin polițiștilor din cadrul Biroului Rutier al I.P.J. Botoșani, care s-au deplasat la locul faptei și în urma verificărilor au constatat că, acel condu- cător auto a furnizat date- le altei persoane, el nefiind deținător de permis de conducere, urmând să se aplice măsurile legale care se impun” , au transmis reprezentanții Poliției Locale Botoșani. -Georgiana ŞARAMET Tentativă eşuată de păcălire a poliţiei
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=