Monitorul de Botosani
MONITORUL de BOTOŞANI MIERCURI, 5 FEBRUARIE 2025 7 LOCAL Sfânta Muceniţă Agata S-a născut în cetatea Panor- mos, din insula Sicilia. Potrivit izvoarelor istorice, Sfânta Agata era foarte frumoasă și foarte bogată. A fost cerută în căsătorie de dregătorul Cvintian, însă, a refuzat pentru că a ales să trăias- că pentru Hristos. Este încredi- nțată unei femei necredincioase, Afrodisia, cu scopul ca aceasta să o facă să lepede credința în Hristos. Având în vedere că nu a dat curs cererii în căsătorie și că nu a renunțat la credința în Hris- tos, va fi supusă la mai multe chinuri. Din acestea amintim că i-a fost tăiat pieptul, cu un clește de fier. Despre vindecarea sa în chip minunat, aflăm din Sinaxarul zilei din 5 februarie: „La miezul nopții i s-a arătat Sfântul Apos- tol Petru, cu chipul bătrân și cin- stit, purtând în mâinile sale multe doctorii. Iată, eu stăteam și priveam la tine în ceasul acela, când ai răbdat chinurile și am cunoscut că este cu putință să se tămăduiască pieptul tău; pentru aceea am și venit aici”. Sfânta muceniță Agata a răspuns: „Eu niciodată n-am obișnuit trupul meu cu nici un fel de doctorie, și acum mi se pare că nu se cade a strica obiceiul cel bun, păzit din tinerețe”. Bătrânul i-a zis: „Şi eu sunt creștin și nădăjduiesc să te tămăduiesc; am venit la tine, deci nu te rușina de mine”. Sfânta i-a răspuns, zicând: „Tu ești bărbat, iar eu fecioară, deci cum voi putea ca fără de rușine să-mi descopăr pieptul înaintea ta? Voiesc mai bine să rabd înainte durerea rănilor mele, decât să mă golesc înain- tea ochilor bărbătești. Mulţu- mescu-ţi, cinstite părinte, căci pentru mine ai venit aici, vrând să tămăduiești rănile mele, însă să știi că doctoriile cele făcute de oameni nu se vor apropia de tru- pul meu niciodată”. Iar bătrânul i-a zis: „De ce nu voiești să te tămăduiesc?” Sfânta a răspuns: „Am pe Domnul meu Iisus Hris- tos, Care le tămăduiește pe toate și care, cu voia și cu cuvântul Său, ridică pe cei căzuți. Acela, de va voi, poate să mă mântuias- că și pe mine, roaba Sa cea nevrednică”. Apostolul a zâmbit puțin și i- a zis: „Acela m-a trimis la tine, fecioară, pentru ca eu sunt Apos- tolul Său; deci, fii acum tămă- duită”. Zicându-i acestea, s-a făcut nevăzut. Sfânta Agata pri- vind apoi la trupul său, a văzut că toate rănile erau tămăduite. Sfânta Muceniță Agata a tre- cut la cele veșnice în temniță. Datorită vindecării sale, este considerată a fi ocrotitoarea femeilor bolnave de cancer la sân. Nu vă temeți de boli, chiar și atunci când suferința vă aduce până la hotarul morții. De vreme ce Dumnezeu este mereu pre- zent, de ce vă faceți griji? „În El trăim și ne mișcăm”. Lupta noastră o purtăm în îmbrățișarea Lui. Îl respirăm pe Dumnezeu, suntem înconjurați de Dumne- zeu, ne atingem de Dumnezeu, în chip tainic îl mâncăm pe Dumnezeu. Oriunde ne întoar- cem, oriunde privim, Dumnezeu este pretutindeni: în Ceruri, pe pământ, în prăpastie, în pădure, în stâncă, în mintea ta, în inima ta. Așadar nu vede El ce înduri? Nu vede El că suferi? Spune-i durerile tale și vei vedea tămă- duire și în sufletul și în trupul tău. ( Părintele Iosif Isihastul) Preot Olivian SANDU S pitalul Județean „Mavromati” din Botoșani rămâne un subiect fierbinte pe agenda publică, fiind din nou punct central al discuțiilor în cadrul Comisiei de Dia- log Social (CDS). Discuțiile au avut loc la inițiativa celor din Sindi- catul „Solidaritatea Sanita- ră”, care au invitat autori- tățile la un schimb de informații. Problemele invocate de sindicaliștii din sănătate nu sunt noi, dar lipsa soluțiilor concre- te accentuează o criză care, în opinia lor, afectea- ză grav actul medical. La toate acestea s-ar adăuga și o serie de lupte interne. Cumulate, toate aceste probleme ar putea intimi- da și puținele cadre medi- cale care ar fi interesate să se angajeze la Botoșani. Reputaţie pierdută De ani buni, cel mai mare spital din județ este perceput negativ atât de pacienți, cât și la nivel național. O bună parte din- tre managerii care s-au perindat pe la conducerea unității au fost cercetați de procurorii DNA, ceea ce alimentează percepția unei instituții dominate de corupție și ineficiență. Daniel Bulboacă, preșe- dintele Sindicatului „Soli- daritatea Sanitară” din Botoșani, a ridicat în cadrul celei mai recente ședințe a CDS, de pe 31 ianuarie a.c., problemele cronice ale sistemului sanitar local. „Problemele pe care vi le supunem atenției nu sunt noi. Le cunoașteți din mandatul anterior. Ne confruntăm cu aceleași ordonanțe succesive prin care Guvernul României impune restricții fiscal- bugetare. Anul acesta, Ordonanța 156/2024 ne afectează direct. Sporurile sunt plafonate din 2018, iar deficitul de personal face ca angajații existenți să fie suprasolicitați” , a declarat liderul sindical. Personal insuficient, angajări blocate Cea mai gravă proble- mă a Spitalului „Mavro- mati” rămâne lipsa acută de personal. Concursurile organizate anul trecut nu au reușit să acopere nece- sarul, iar noile prevederi legislative, mai ales Ordo- nanța „trenuleț” blochează angajările. „Nu mai putem angaja personal nici prin memo- randum, nici prin ocupa- rea posturilor vacantate în cursul anului. Nu mai avem cu cine să asigurăm graficul de activitate pen- tru luna următoare. Actul medical este pus în peri- col” , a explicat Bulboacă. Problema a fost confir- mată de Dorin Birta, vice- președintele Consiliului Județean Botoșani. „Sunt probleme în interiorul spi- talului pe care Consiliul Județean nu le poate rezolva. Avem un manager interimar și sperăm să facă față presiunilor inter- ne” , a punctat Birta, care a mai arătat că investițiile în infrastructură nu ar trebui umbrite de o imagine negativă sau de lupte inter- ne. „E păcat de moderni- zările care se fac la «Mavromati” , dacă noi perpetuăm problemele interne”, a spus vicepreșe- dintele CJ. Ore suplimentare neplătite, concedii anulate Sindicaliștii atrag ate- nția asupra condițiilor de muncă dificile. Personalul medical este obligat să lucreze sute de ore supli- mentare, fără a beneficia de concedii legale. „Avem colegi care nu au avut concediu de odih- nă de trei ani. Sunt oameni cu peste 900 de ore supli- mentare lucrate. Recent am câștigat un proces pen- tru despăgubiri acordate angajaților care nu au beneficiat de zile libere compensatorii” , a afirmat Bulboacă. Soluţii blocate din interior Una dintre propunerile analizate pentru atragerea personalului medical la Botoșani este decontarea chiriei, dar, potrivit lui Dorin Birta, încă nu a fost găsită o soluție legală. „Consiliul Județean a avut discuții pe acest subiect, dar avem nevoie de o bază legală clară” , a spus acesta. Cât privește problema angajărilor, vicepreședin- tele CJ susține că întârzie- rile ar fi fost generate toc- mai de lipsa inițiativei din partea Spitalului Județean. „Ori de câte ori am primit solicitări, am dat aviz favorabil pentru organiza- rea concursurilor. Dar spi- talul trebuia să inițieze concursurile din timp”, a mai punctat acesta. Control deficitar la RUNOS În acest context, una dintre structurile cu rol- cheie în gestionarea resur- selor umane, serviciul RUNOS al Spitalului Județean, a ajuns să fie acuzat de ineficiență. Consiliul Județean a solicitat în repetate rânduri organizarea unui audit intern, dar până acum nu s- a luat vreo măsură. „Noi am cerut să se organizeze Auditul la Spitalul Mavro- mati. Există două posturi de auditori neocupate. Am atras atenția că trebuie angajați oameni pentru ca acest serviciu să funcțio- neze normal” , a spus Dorin Birta. De altfel, în cadrul dis- cuțiilor a fost lansată și ipoteza că desele proble- me din cadrul Spitalului Județean ar fi fost generate de modul deficitar în care Serviciul RUNOS și-ar fi desfășurat activitatea. Asta pentru că unele concursuri au fost organizate prea târ- ziu, ori au existat alte inte- rese, care au alimentat lup- tele interne. Din acest motiv, liderul BNS Botoșani, Vasile Chiru, a sugerat convocarea șefilor de servicii din cadrul Spi- talului Județean pentru o discuție aplicată privind deficiențele administrative și identificarea unor soluții pentru deblocarea situa- ției. Sub lupa DNA Unitatea medicală a intrat recent în atenția publicului după ce Corne- liu Prepeliță, managerul Spitalului Județean, a fost ridicat de procurorii DNA și plasat sub control judi- ciar. Acest nou episod ali- mentează temerile că defi- ciențele administrative nu sunt doar rezultatul incom- petenței, ci și al unor posi- bile fapte de corupție sau al unor lupte interne. Sărbătoarea zilei Declinul Spitalului Judeţean a ajuns subiect de şedinţe Daniel Bulboacă, lider „Solidaritatea Sanitară”: „Nu mai putem angaja personal. Nu mai avem cu cine să asigurăm graficul de activitate pentru luna următoare" Sindicaliştii din cadrul Spitalului Judeţean Botoşani acuză că unitatea merge din rău în mai rău. - S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=