Monitorul de Botosani
U n apel mai puțin obișnuit a fost înregistrat în cur- sul zilei de ieri la servi- ciul de urgență 112, din partea unui bărbat din localitatea Fundu Herții. În vârstă de 48 de ani, bărbatul a sunat panicat la salvatori, spunând că „nevasta îl bate” și cerând intervenția urgentă a autorităților. Cu toate acestea, când operatorii au început să îi pună mai multe întrebări, lucrurile s-au clarificat într-un mod neașteptat. Bărbatul a explicat că se afla într-un episod de sevraj sever din cauza consumului de alcool. Din acest motiv, în momentul apelului, se simțea extrem de vulnera- bil și confuz. „Cer ajuto- rul că nevasta mă bate, dar, nu mai știu exact ce s-a întâmplat. Mă simțeam rău, aveam tre- murături, iar capul îmi era greu, iar ea mă lovea în continuu. Mi-a luat şi telefonul” , a declarat băr- batul operatorilor, deşi suna de pe un telefon mobil. În cele din urmă, băr- batul a spus că nu a fost rănit, iar incidentul a fost tratat ca un sevraj etano- lic. Soția acestuia, care a confirmat situația, a declarat că, deși nu l-a lovit, îi era foarte greu să- l suporte atunci când se afla în sevraj. Acesta a spus că „agresiunea” era o reacție a soției față de comportamentul său irita- bil din cauza absenței alcoolului. Autoritățile recomandă celor aflați în situații similare să solicite ajutor pentru gestionarea depen- denței de alcool într-un mod mai puțin dramatic și să evite astfel de ape- luri care pot perturba intervențiile de urgență. În final, bărbatul a fost transportat la spital pen- tru tratament și recupera- re. Această întâmplare mai puțin obișnuită a stâr- nit amuzament printre lucrătorii de la 112. Toto- dată, au fost lansate ape- luri pentru mai multă educație în privința abu- zului de alcool și a impactului acestuia asu- pra relațiilor. Un tânăr de 20 de ani a fost depistat de polițiștii din Ștefănești conducând un autoturism fără a deține permis de conduce- re. Mai mult, individul a încercat să-i inducă în eroare pe agenții rutieri. Incidentul a avut loc în noaptea de 3 spre 4 februarie, în jurul orei 01.00, când agenții de poliție din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au oprit pentru control un autoturism care circula pe un drum public din oraș. La volan se afla un tânăr din comuna Santa Mare, care a prezentat un permis de conducere ce ridica suspiciuni cu privire la autenticitatea sa. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au con- statat că documentul era falsificat și că tânărul nu deținea, de fapt, permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Agenții rutieri au des- chis un dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infra- cțiunilor de conducere fără permis și uz de fals. Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă o sancțiune penală. - S. GHEORGHIU sgheorghiu@monitorulbt.ro MONITORUL de BOTOŞANI MIERCURI, 5 FEBRUARIE 2025 16 LOCAL Joi Vineri -3 o C 2 o C -4 o C 1 o C -4 o C 0 o C conform weather.com Vremea va fi rece. Pe timpul zilei cerul va fi parţial noros, iar vântul va sufla slab la moderat din NV. Soarele r\sare 7:34AM Soarele apune 5:20PM S-a rezolvat, tre' să ne batem între noi Președintele Vale- riu de la cejeu a găsit, se pare, rezol- varea la problemele cât casa lăsate de președinta Doinița la regia de apă. Și anume să se plăteas- că la nivel de asocia- ție, nu de aparta- ment. Așa are și ăia de la apă mai puțină treabă, că citește doar un contor la fie- care bloc, e și mai avantajos, că dacă ai vecini de bloc sau de scară care nu plătesc rămâi și tu fără apă, o să fie frumos, ce mai. Plus că suntem lăsați să ne descur- căm singuri, așa cum ne-am învățat, mai sucim mâna la spate vecinului, îl mai batem un pic pe umăr sau pe unde se poate, depinde de vecin, până plătește factura la apă. Dar nu tot timpul, doar când vrem să facem duș, mâncare, chestii din astea neobișnui- te. Adică regia de apă scapă de proble- me că ni le dă nouă, nu că le rezolvă. Și când se oprește apa, mergem la vecinu rău platnic să-i luăm actele pe casă. Ne- om înțelege noi cumva, important e să aibă viața mai ușoară ăia de la apă. Puls Pericol - Fiule, ține minte, toate ciupercile sunt periculoase… - Chiar și ghebele? - Chiar și ghebele fiule! - De ce ghebele? - Păi când cule- geam ghebe am întâl- nit-o pe maică-ta! Bancul zilei Unei domnișoare Are, fir-ar ea să fie, Materie cenușie : Căpușoru-i de păpușă Pare-a fi plin cu ... cenușă! -Dumitru MONACU Epigrama zilei Dosar penal pentru şoferie cu permis fals Apel la 112 din cauza nevestei Un botoşănean a reclamat ieri că este agresat de soţie, dar până la urmă a recunoscut că aceasta nu-l lasă să bea. -Tudor CHIRIAC În final, apelantul a fost cel dus la spital, deoarece se afla în sevraj etanolic
Made with FlippingBook
RkJQdWJsaXNoZXIy ODg1NTM=